NU POTI UITA VENETIA!

Venetia incepi s-a cunosti abia dupa ce ai lasat-o in urma. Mult timp dupa desprinderea de ea, porumbeii din Piata San Marco vor continua sa-ti apara in vise, mult timp un balans de gondola se va contura pe ape inexistente, mult timp clopotele orologiilor batrane vor bate din turnuri vechi ceasurile amurgului si iti dai seama ca, parasind Venetia, o nostalgie usoara incepe sa te invaluie si, din pacate, te intorci in lumea ta reala. Ma indrept spre Palatul Dogilor, intr-o zi foarte calduroasa de mai, spre lumea lui Tiziano, Veronese, Tintoretto, cu gandul de a trece si prin faimoasa Ponte dei Sospiri. In Piata San Marco o forfota neobisnuita, o multime de oameni si tot atatia porumbei. Potrivit obiceiului, am cumparat un cornet cu seminte pentru a hrani porumbeii, care erau atat de prietenosi, incat ti se urcau pe cap, pe maini, pe umeri.Dupa ce am epuizat continutul pachetului, mare mi-a fost surpriza:un porumbel mi s-a asezat pe umar si nu voia sa ma paraseasca. Am facut turul magazinelor din Piata San Marco cu prietenul meu, porumbelul, care, din cand in cand, ma ciupea de ureche, dar nici gand sa zboare. Auzisem ca Venetia si, mai ales Piata San Marco, este de neconceput fara porumbei, dar nu-i credeam atat de atasati de oameni. Totul era impresionant in jur: Campanila, Coloana cu leul, Basilica San Marco, Palatul Dogilor. Ajunsa la intrarea in palat,incerc sa-l indepartez pe micul inaripat, dar acesta si-a infipt bine ghearele in bluza mea.Trebuie sa recurg la un ajutor, asa ca il rog pe un domn care statea la rand sa ia porumbelul si sa-l duca afara,astfel voi scapa de el ,cu atat mai mult cu cat de 2 ore statea pe umarul meu. Cred ca-i dadea siguranta...Domnul, un englez foarte gentil, l-a luat cu delicatete si l-a facut sa-si ia zborul. Multumita de rezultat, i-am multumit pentru ajutor si am intrat in Palatul Dogilor sau Palazzo Ducale, cum ii zic italienii, obiect de uimire si admiratie pentru cei care stiu sa perceapa splendorile arhitecturale. Aud glasul ghidului care ne vorbeste despre jocul de coloane cu ogive ale loggiei de la primul etaj, unic in lume, despre porticul cu arcade ogivale sau in arc frant si raman uimita in fata acestei frumuseti arhitecturale combinata cu sculptura. Din cand in cand, ma gandesc la micutul meu prieten. Oare unde o fi oare? Pe ce umar se odihneste? Nostim, nu?

Poti vota aceste impresii de vacanta


Nota 4.63 din 348 voturi