Circuit INDIA - Triunghiul de Aur

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Yahoo Messenger: ariasholidays
Detalii agentie

INDIA - Triunghiul de Aur / 8 zile

» Plecari: 16.Nov.2019, 11.Oct.2019, 25.Apr.2019, 20.Mar.2019, 04.Oct.2018, 02.Feb.2019, 23.Nov.2018

» Transport: cu Avion
» Durata: 8 zile
» Pret: de la 645 EURO de persoana
Oferta valabila pana la date de: 20.09.2018
» Categorie cazare 4/5*

» Traseu: Delhi - Jaipur - Fatehpur Sikri - Agra (Taj Mahal)


Program

 Ziua 1. București –Delhi
Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne îmbarcăm pentru zborul cu escala, spre Delhi. După aterizarea în Delhi, suntem întâmpinati de ghidul local. Transfer si cazare la hotel de 4* / 5*, in functie de varianta aleasă.

 Ziua 2. Delhi
După un somn odihnitor şi servirea micului dejun, începem vizita în Delhi, însoţiţi de ghidul local. Facem un tur al oraşului vechi, ale cărui ziduri fortificate datează din secolul al XVII-lea, vizitând Jama Masjid, cea mai mare moschee din India, construită în 1656. Ne îndreptăm spre Chandni Chowk, odinioară centrul oraşului Delhi, o piaţă exotică şi pitorească, plină de bazare, magazine şi diverse ateliere. Moment de răgaz: Pentru o experienţa locală inedita vă invităm la o scurtă o plimbare cu ricşa prin piaţa Chandni Chowk, unde vei avea ocazia să interacţionezi cu localnicii. Ajungem apoi la Red Fort (Fortul Roşu), cel mai important monument al oraşului şi palat al Imperiului Mughal construit de către Shah Jaehan în anul 1648. Vizita noastră continuă cu New Delhi, oraş planificat și construit pentru a deveni capitală începand din anul 1911 şi care a continuat să fie capitală și după retragerea trupelor britanice. Se vizitează Rhaj Ghat, memorial închinat lui Mahtma Ghandi, considerat Părintele Naţiunii, o platformă de marmură neagră care marchează locul unde la 31.01.1948 a avut loc ceremonia de incinerare a rămăşiţelor pământeşti ale conducătorului. Admirăm în turul nostru panoramic Indian Gate (Poarta Indiei), memorial construit în 1931 şi dedicat eroilor căzuţi în Primul şi al doilea Război Mondial, Rashtrapati Bhawan (Palatul Prezindenţial), construit în 1931, dar care până în 1950 a servit drept reşedinţă pentru Guvernatorul General la Indiei Britanice, Mormântul împăratului Mogul Humayum, construit în 1562 şi inclus în patrimoniul UNESCO înca din 1993, una din primele construcţii ale stilulul arhitectural Mughal. Programul de vizită în Delhi se încheie cu Minaretul Qutub, a cărui înălţime de 72 m îl plasează pe primul loc în lume între cele mai înalte minarete din cărămidă din lume. A fost construit în 1206 de către Qutub-uddin-Aybak iar azi face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Întoarcere la hotel pentru cină şi cazare.

 Ziua 3. Delhi – Jaipur
Mic dejun. Plecare spre capitala Rajahstanului, Jaipur, cunoscut ca „oraşul roz”, culoare dată clădirilor oraşului cu ocazia vizitei din anul 1886 a prinţului britanic Albert. Oraşul a fost fondat în 1728 de către Mah 2.

 Ziua 4. Jaipur
Mic dejun. Începem vizita dimineaţa devreme la Fortul Amber, având inclusă şi o plimbare cu elefanţii (sau ca alternativă cu jeep-uri). Fortul este un exemplu clasic al arhitecturii specifice zonei Rajasthanului, ascunzând în interior o frumuseţe de neegalat. Continuăm apoi cu Hawa Mahal (Palatul Vânturilor) care a fost construit în 1799 de către maharajahul Sawai Pratap Singh ca parte din Palatul Orașului cu funcția de zenana - camere ale femeilor din harem. Funcția inițială a palatului era de a permite femeilor din harem de a observa viața cotidiană de pe stradă fără ca ele să poată fi văzute. Palatul are cinci niveluri, cele superioare mai puțin extinse, ceea ce îi dă formă piramidală clădirii. Este construit din gresie roșie și roz, iar decorațiunile sunt formate din ghips. Fațada principală, cea care dă la stradă, are 953 ferestre mici prin care vântul pătrunde și astfel cladirea se menține răcoroasă tot timpul chiar și în zilele călduroase de vară. Ne îndreptăm spre Templul dedicat zeului Vishnu şi consoartei sale Lakshmi, cu mesajul inedit de toleranţă religioasă, construit de soţii Birla, ce s-au născut şi au încetat din viaţă opt decenii mai tărziu, în aceeasi luna şi în acelaşi an. În încheierea vizitei în Jaipur, ne oprim mai intai la City Palace (Palatul Maharajahului), în centrul oraşului vechi, o îmbinare perfectă între arta Rajahstani şi cea Mughal, împărţit în mai multe curţi interioare, grădini şi clădiri, din care o parte s-au transformat în muzeu iar în cealaltă parte serveşte încă drept reşedinţă pentru familia regală din Jaipur şi continuăm cu Jantar Mantar, cel mai mare din cele cinci observatoare astronomice construite în secolul al XVIII-lea. Cazare la acelaşi hotel din Jaipur. Moment de răgaz: Vă invităm să participaţi la un program de cântece şi dansuri jaipureze organizat la un restaurant local. Spectacolul de sunete şi culoare este acompaniat de un meniu de preparate tradiţionale locale.

 Ziua 5. Jaipur – Fatehpur Sikri - Agra
Mic dejun. Deplasare spre Agra. Pe traseu vom vizita Fatehpur Sikri (Oraşul Victoriei), fosta capitală a Imperiului Mogul, construită în timpul domniei lui Akbar, în anul 1569. Însă după numai 14 ani oraşul a fost părăsit datorită lipsei severe de apă. Vizităm complexul rezidenţial al Împăratului Akbar şi Moscheea Jama Masjid cu mormântul sfântului sufist Salim Chisti. Seara sosire şi cazare în Agra la hotel 4* sau 5 * în funcţie de varianta aleasă. Cină.

 Ziua 6. Taj Mahal – Sikandra - Delhi
Mic dejun. Începem ziua cu vizita la Taj Mahal (eternul monument al dragostei), o construcţie “emblemă” pentru India, realizată din marmură albă la ordinul Sahului Jahan în memoria soţiei sale Mumtaz Mahal, construcţie începută în 1631 şi finalizată după 22 de ani. Înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO palatul a fost caracterizat de către poetul şi cunoscutul om de cultură, Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel, ca “ o lacrimă de dragoste pe obrazul timpului “. Continuăm cu vizita la Fortul din Agra, un edificiu impozant realizat din calcar roşu care adăposteşte în interior Palatul Jahangir, grădini şi două moschei. Fortul a rămas o mărturie a grandorii şi puterii pe care mogulii au avut-o cândva. Ne îndreptăm apoi spre Mausouleul Marelui Vizir Itimad- Ud Daula, socrul Sahului Jahangir. După amiază plecare spre Delhi cu vizită pe traseu la Sikandra, la Mausoleul Împăratului Akbar cel mai important dintre conducătorii Moguli. Mausoleul a fost început chiar de Akbar, dar a fost finalizat de fiul acestuia, Sahul Jahangir. Seara, sosire în Delhi. Cazare la hotel 4* sau 5* în funcţie de varianta aleasă. Cină.

 Ziua 7. Delhi
Mic dejun. Nu putem părăsi capitala Indiei fără a vizita templul hindus Akshardham, locul care înglobează spiritualitatea, tradițiile și cultura hindusă. Monumentul principal se află în centrul complexului, fiind o construcție impunătoare de 43 de metri înălțime, acoperită de sus până jos cu sculpturi interesante. Detalii de floră, faună, dansatori, muzicieni și zeități acoperă suprafața monumentului principal și îl transformă într-o structură unică. Monumentul este construit în totalitate dintr-o gresie roz și marmură italiană prin tehnici speciale, el neavând susținere din fier sau beton. Interiorul este la fel de impresionant ca și exteriorul, acesta fiind decorat cu fel de fel de statui și elefanți, animal care are o mare importanță în cultura hindusă și în istoria Indiei. Ne încheiem periplul nostru pe meleaguri indiene cu o vizită la Templul Lotus, unul dintre cele doar şapte temple Bahai ridicate la nivel Mondial a cărei construcţie a fost finalizată în 1986 şi care poarta semnatura arhitectului Fariborz Sahba. Structura edificiului este realizată din marmură albă, iar motivul pentru care a fost aleasă această formă este dat de semnificaţia comună în religiile Hindusă şi budistă a florii de lotus care simbolizeaza pacea şi prosperitatea. În cursul serii ne vom despărţi de aceste frumoase locuri, servind o cină tradiţională la un restaurant local. Transfer la aeroportul din Delhi pentru zborul cu escala spre Bucureşti.

 Ziua 8. Bucuresti
Încărcaţi cu multe amintiri, aterizăm in Bucureşti pe aeroportul Otopeni dornici să le împărtăşim celor dragi din experienţele noastre trăite in incredibila Indie!


Cod oferta: arias 1337


Servicii incluse:
PREŢUL INCLUDE :
 Bilet de avion Bucuresti – Delhi si retur, zbor cu escala (orarul de zbor se poate modifica);
 Taxele de aeroport pentru zborurile internaţionale;
 Transport cu autocar/ microbuz cu climatizare, la dispoziţie conform programului;
 6 nopţi de cazare în hoteluri de 5*, excepţie pentru plecarea din 06.02.2019 pentru care se asigură cazarea în hoteluri de 4*;
 6 mic dejunuri + 4 cine;
 Spectacol de sunet si culoare cu cina la un restaurant din Jaipur
 1 cină tradiţională la un restaurant în Delhi în ziua a 7-a;
 Transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program;
 Plimbare cu ricşa in piaţa Chandni Chowk din Delhi;
 Plimbare cu elefanţii (sau ca alternativă cu jeep-uri) la fortul Amber în Jaipur;
 Taxele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program;
 Transfer aeroport- hotel – aeroport;
 Asigurare medicală de călătorie şi storno;
 Ghizi locali;
 Conducător de grup român
Termen de înscriere: Minim 4 săptămâni înaintea datei de plecare.

NU SUNT INCLUSEÎNPREŢ
 Taxa de viză + procesare 55 €
 Bacşişurile pentru ghizi locali şişoferi, se achită la faţa locului
 Alte servicii decât cele menţionate în program;
 Taxe foto + video locale (se achită opţional la faţa locului).
SUPLIMENTE
 Supliment de single 265 €
ACTE NECESARE PENTRU OBŢINEREAVIZEI:
 Formularul pentru viză completat;
 Paşaport valabil minim 6 luni de la data călătoriei;
 Copie în format electronic după prima pagină din paşaport cu detaliile personale : nume, data naşterii, numărul de paşaport, etc.
 Copie după cartea de identitate;
 Dacă aţi mai avut viză de India aplicată pe un alt paşaport, copie după acesta;
 Asigurarea medicala valabilă pe perioada călătoriei;
 O fotografie tip paşaport, în format digital color, pe fundal alb.
NOTE :
 Viza se obţine în minim 5 zile lucrătoare de la depunerea dosarului la sediul consulatului. Actele se vor depune la sediul agenţiei la maxim 3 zile de la înscriere, nu mai târziu de 12 zileînaintea plecării. Agenţia nu este răspunzătoare pentru cazul în care autorităţile refuză vreunui turist aplicarea vizei; În cazul neobţinerii vizei se reţin penalizările aferente serviciilor comandate la momentul aplicării pentru viză. Obţinerea vizei nu necesită prezenţa personală la sediul consulatului, însa acesta îşi rezervă dreptul de a chema la interviu orice persoană care aplică pentru obţinerea vizei.
 Agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport şi a taxei de viză, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană, respectiv de Ambasada Indiei; valoarea exactă a taxelor de aeroport va fi comunicată cu două săptămâni înaintea plecării, odată cu emiterea biletelor de avion.

Cod oferta: arias 1337

Oferta din categoria:



 
INDIA - Triunghiul de Aur - 8 zile / 645 EURO
Plecare Pana la
16.Nov.2019 23.Nov.2019 Rezervare
11.Oct.2019 18.Oct.2019 Rezervare
25.Apr.2019 02.May.2019 Rezervare
20.Mar.2019 27.Mar.2019 Rezervare
04.Oct.2018 11.Oct.2018 Rezervare
02.Feb.2019 09.Feb.2019 Rezervare
23.Nov.2018 30.Nov.2018 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 14.06.2018