Londra



O poveste lunga..
Prima mea "escapada" in alta tara a fost ANGLIA. Am plecat pe 22 iunie, pe canicula aceea din 2009 in drum spre Londra unde vremea este mai rece dar si primitoare.Emotii mari in avion, fiind pentru prima data, nu stiam ce ma asteapta, imi doream sa vad Londra si cele mai renumite obiective ale Londrei precum London Eye, London Bridge, The Big Ben and more others. Am aterizat in Londra Stansted si am urcat intr-un tren care circula pe o linie nu doua ca la noi in Romania, apoi am trecut printr-un tunel si am ajuns iar la vama unde ne-au controlat actele, dupa care la rotativa de bagaje. Ajunsa acolo strazile erau invers decat in Romania, pancarde peste tot in engleza, numere straine, volan pe dreapta, era o noua schimbare pentru mine la care m-am adaptat imediat si care mi-a placut. Stau la 60 de mile de Londra intr-un orasel numit Bury Saint Edmunds, cu un centru frumos si oamenii de asemenea. In prima zi am facut cunostiinta cu o familie de romani, ne-am cunoscut si toate bune si frumoase. A doua zi am mers la Londra, am luat metroul sa ajungem la destinatiile dorite. Scarile rulante erau ametitoare. Engleza in stanga si in dreapta urechilor suna placut, cel putin pentru mine. Vizitele la cele mai celebre avutii ale Londrei m-au emotionat si ma bucuram ca urmeaza sa petrec acolo toata vacanta de vara. Dupa o zi intreaga in Londra am ajuns inapoi in Bury. Incepusem sa inteleg cum e cu GBP-urile lor (lirele) si sa ies sa fac cumparaturi. Cat timp am stat acolo am mers si in alte orase precum Cambridge, Chelmsford, Marea Nordului etc, am mers si cu autobuzul si trenul si este confort 100%.Toate bune si frumoase pe acolo, lucruri ieftine si de calitate. Oamenii civilizati, fara gunoaie pe strada si afise cu toate prostiile, politia de paza pe strazi nu in masini ca la noi, magazine curate, moda frumoasa care la noi in Romania este interpretata urata de multa lume insa mie mi-a placut, viziuni ale lumii mai nobile si multe alte schimbari. Am avut timp in 3 luni sa vad cum sta treaba pe acolo, mi-am facut un abonament la piscina si ma duceam aproape zilnic, in centru mergeam si ziua si seara cu o prietena care o am acolo sau cu mama si sora. In vara am mers doar eu cu sora mea la mama, insa in iarna treburile s-au schimbat, a venit si tatal meu care a avut o impresie nemaipomenita despre Anglia, sora mea fiind mai indiferenta .Am plecat in Romania pe la sfarsitul lui august, si prima seara a mea in Romania a fost nemaipomenita...de ce zic nemaipomenita? In fata blocului a fost un jaf, iar politia tipa la femeia jefuita la care mi-am zis "WELCOME ROMANIA". Eu sunt genul careia imi place sa calatoresc, sa vad minunatiile lumii, sa stiu toate orasele insa mai am de lucrat la capitolul acesta. Iarna am stat mai putin; mi-am petrecut Craciunul si Revelionul acolo. Insa iarna a fost foarte super, pentru ca am cunoscut mai multa lume decat cea din vara si ne-am distrat. Am ajuns si in locuri care credeam ca sunt interzise precum discotecile. Am mers in cateva si mi-a placut enorm, si locul si compania. Craciunul a fost plin de cadouri placute la care nu ma asteptam, pastrand traditiile romanesti cu mancarea specifica si cadouri sub bradut. Pregatirile de Revelion au fost chiar distractive, am cautat o rochie care sa fie pe gustul meu desi eu nu port de felul meu rochii. Si spre mirarea mea mi-am luat doar 3 rochite si 2 perechi de pantofiori si anumite accesorii fiind gata de Revelion. Zilele intre sarbatori au fost funny, mergand iar la piscina, ba prin centru, ba uneori stand pe net, ba la discoteci.Prima zi la disocoteca am mers in pataloni ca nu imi luasem din Romania fusta, si cred ca eram singura in pantaloni din discoteca aia; englezoaicele sunt foarte "Dezbracate" cand e vorba de discoteci, fuste mini si maieuturi, tocuri de 10 cm, rujate si fardate sa se vada din avion. Dar dupa vreo 2-3 iesiri la disco mi-am luat si eu o fusta, nu chiar mini si niste tocuri si totul a fost bine. De Revelion insa mi-am luat rochie si am mers intr-un pub plin de englezi deoarece nu ma lasase sa intru la o alta discoteca "because I'm too young". Pe 6 Ianuarie am venit acasa cu ganduri sa imi fac toate planurile o realitate. Si asta fac si acum, poate si blogul are rolul lui si un fel de descarcare pentru mine...Am si o galerie de poze pe care o postez. Vizionare placuta!

2299 vizualizari

Poti vota aceste impresii de vacanta


Nota 2.79 din 14 voturi
Comentarii
21-02-2012
Iti multumim ca ai impartasit cu noi experienta ta de vacanta! Te mai asteptam si cu alte impresii!

Comentariul tau: 


Adresa URL:
Foloseste acest articol in site-ul/blog-ul tau sau pe forumurile unde esti inscris.