Infoturism.ro - rezerva vacanta online

630 ron - Circuit in Tara Almajului-Beusnita, 3 nopti cazare cu Demipensiune, Transport Autocar, Ghid autorizat


Data de plecare: 21 septembrie

Almajul este o depresiune intramontana între Masivul Semenic la nord, lantul muntos al Aninei şi Muntii Almajului la sud. Valea Almajului a fost denumita astfel din vechime, fiind amintita cu acest nume în izvoarele scrise ale evului mediu. Ea are o lungime de 30,75 km şi o laţime de 12,75 km, suprafata sa totala fiind de 1.144 kmp. Dintre aceştia, numai 12,87% sunt cultivati, restul fiind format, datorita reliefului, din paduri, fanete, islazuri si poieni. (p. 16)


Una din cele patru văi principale ale județului Caraș-Severin, Valea Almăjului, conturează un ținut și o lume aparte, o adevărată „țară”, deosebită de cele din jur. Este valea dintre munți în care n-a pătruns calea ferată, iar civilizația modernă și-a făcut loc mai greu, păstrându-se în schimb aproape nealterate multe obiceiuri tradiționale, mărturii ale unei civilizații ancestrale.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2016/11/valea-almajului-o-lume-minunata-intr-un-colt-de-banat-vezi-ce-poti-vizita-si-ce-istorie-locul-foto/
Una din cele patru văi principale ale județului Caraș-Severin, Valea Almăjului, conturează un ținut și o lume aparte, o adevărată „țară”, deosebită de cele din jur. Este valea dintre munți în care n-a pătruns calea ferată, iar civilizația modernă și-a făcut loc mai greu, păstrându-se în schimb aproape nealterate multe obiceiuri tradiționale, mărturii ale unei civilizații ancestrale.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2016/11/valea-almajului-o-lume-minunata-intr-un-colt-de-banat-vezi-ce-poti-vizita-si-ce-istorie-locul-foto/

Oferta: 630 Ron/persoana/sejur.

 

Tariful include:

  • Transport cu autocar elegant de 25 pers. cu toate dotarile
  • Demipensiune 3 mic dejun si 3 cine;
  • 3 nopti cazare hotel/pensiune 2/3*, in camere duble/triple ;
  • ghid autorizat


Plecare pe traseul: Bucureşti – Pitesti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Orsova – Baile Herculane – Oravita

Ziua I:
Plecare pe traseul mentionat, scurta oprire in Slatina la Cofetaria Albanezu pentru a servi braga, rahat de casa, citronada, halvita si apoi mergem la Crama de vinuri ,,Radu Olteanu” de unde putem cumpara soiuri alese de vin, de aici aungem in Craiova unde vom vizita: Biserica Madona Dudu cu Icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului. Continuam traseul catre Drobeta Turnu Severin, intram pe Defileul Dunarii, ajungem in Golful Dubova unde vom face o croaziera pe Clisura Dunarii, se poate vizita: Tabula Traiana – Cazanele Mici – Chipul sculptat în stâncă al regelui dac Decebal – Golful Mraconia–Mănăstirea Mraconia– Cazanele Mari – Grota Veterani – Peştera Ponicova – incursiune 30 m în spectaculosul aven, apoi vizitam Manastirea ,,Sfanta Ana” din Orsova situata pe Dealul Mosului. Cazare si cina la hotel 2* Trandafirul Galben in Herculane.

Ziua II: Dupa micul dejun plecam catre Cheile Rudariei, trecem prin satul Eftimie Murgu mergem pe cursul apei spre Tinutul Morilor de Apa, apoi vizitam Manastirea Almaj Putna , Izbucul si Cascada Bigar . Plecam pe Valea Minisului, vom face o plimbare spectaculoasa cu trenul ( gen Mocanita ) intre Anina si Oravita, o incursiune in istorie facuta pe prima cale ferată montană de pe teritoriul României. Sosire in Oravita, nu se viziteaza Teatrul Mihai Eminescu, deoarece a intrat in renovare, in schimb vizitam Prima Farmacie Montanistica si Monetaria din Oravita. Cazare si cina la hotel 3* Caras in Oravita.

Ziua III: Mic dejun, deplasarea cu masina in Parcul National Cheile Nerei pana la Pastravarie, apoi vom face o drumetie pana la Lacul Ochiul Beiului si la Cascada Beusnita, cea mai frumoasa cascada din tara ( de mers pe jos aprox. 2.30 h dus – intors traseu usor). La intoarcere putem incerca un picnic la pastravarie cu pastrav la gratar si salata de usturoi. Plecam pe un traseu frumos pe langa vama Naidas, spre Bazias unde intra Dunarea la noi in tara, Moldova Noua pe malul Dunarii, de aici vom merge in comuna Ponoarele pentru a vedea ,,Podul lui Dumnezeu’’( Monument al Naturii). Cazare si cina la pensiune 3* Magnolia in Tismana.

Ziua IV: Mic dejun. Vizitam Manastirea Tismana, apoi Cheile Sohodolului, intram in Targu Jiu unde vom vizita parcul in care se afla operele marelui nostru sculptor Constantin Brancusi – Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor, Masa Tacerii, apoi la iesire din oras vom vedea Coloana Infinitului. Optional : vizita la Casa Memoriala Constantin Brancusi din Hobita. Continuam deplasarea in comuna Polovragi, unde vom vizita Pestera Polovragi. Plecare spre Ramnicu Valcea, surta oprire in Horezu apoi vom face o pauza la Popasul Dedulesti daca putem opri in conditii de siguranta. Plecare spre Bucuresti.

Tarif : 630 lei/persoana. Grup minim 25 persoane.

Acceptam tichete de vacanta!

 


Pentru detalii si rezervari contactati agentia:

» Avraam Travel
Telefon: 07xx xxx xxx arata numarul
Adresa: Str. Tomescu Voicu, Nr.16, Sector 5, Bucuresti

Spune-ne parerea ta despre oferta
5 4 3 2 1



Nota:
- Preturile ofertelor sunt finale, includ toate comisioanele si taxele, inclusiv taxele de aeroport.
- Aceste oferte nu sunt sponsorizate de partenerii nostri din turism.
- Continutul celor 7 recomandari poate fi preluat in masura in care se va specifica sursa infoturism.ro, cu link catre homepage-ul sectiunii. Orice altfel de preluare de continut va fi sanctionata conform Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor.


# #