Circuit CROAȚIA EXPERIENCE

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie

CROAȚIA EXPERIENCE / 10 zile

» Plecari: 14.Sep.2020, 04.Sep.2020, 17.Aug.2020, 01.Aug.2020, 20.Jul.2020, 11.Jul.2020, 21.Jun.2020, 09.Jun.2020, 27.May.2020, 13.May.2020, 24.Apr.2020

» Transport: cu Autocar
» Durata: 10 zile
» Pret: de la 434 EURO de persoana

» Categorie cazare 2/3*

» Traseu: Drobeta Turnu Severin – Belgrad – Parcul Durmitor – Canionul Tara – Cetinje – Budva
Fiordul Kotor – Dubrovnik - Ston – Insula Korčula - Split –Parcul Național Plitvice – Zagreb
Lacul Balaton - Budapesta


 Ziua 1. București – Belgrad
Ne îmbarcăm în autocar la ora 6.30 dimineaţa din Autogara Centrală - București și plecăm pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Oprim la Taverna Sârbului, delectându-ne încă de pe teritoriul românesc cu primele savori sârbești. Trecem Dunărea la Porțile de Fier și continuăm drumul pe malul sârbesc al fluviului până la Cetatea Golubăț. Aflată la 4 km de localitatea omonimă, cetatea se înalță spectaculos pe stâncile înalte de bazalt, imaginea sa oglindindu-se în apele line ale Dunării. Seara sosire în Belgrad. Ne îndreptăm spre hotel pentru cazare.

 Ziua 2. Belgrad - Muntenegru
Micul dejun ne pregătește pentru un tur al unui oraș care are multe de povestit.
Începem asediul cu un scurt tur de oraș. La început, ne încearcă un puternic sentiment de déjà vu: aceleași clădiri stereotipe, bulevarde largi flancate de blocuri de locuințe, cartiere urbanizate în stilul caracteristic al epocii comuniste. Apoi totul se schimbă și putem să admirăm clădirile și monumentele istorice îmbăiate în lumini ambientale.
Ne vor impresiona pe rând: Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Printesei Ljubica artera pietonala Kneaz Mihaljov.
Plecăm la drum spre Muntenegru, cu destinația Kolašin, orașul răspândit pe malul stâng al râului Tara, situat la altitudinea de 954 m. Întreaga zonă este înconjurată de pădurea deasă de pini din Munții Bjelasica, fiind o stațiune destinată turismului montan şi recreativ, considerată un adevarat SPA în aer liber. Cazare la hotel în zona Kolašin.

 Ziua 3. Parcul Durmitor – Canionul Tara – Cetinje – Budva
Mic dejun. Itinerariul nostru continuă cu vizita Parcului Durmitor și a Canionului râului Tara. Obișnuiți deja cu peisajele montane spectaculoase, continuăm călătoria spre Cetinje - capitala istorică a Muntenegrului. Cetinje prin arhitectura sa urbană este o reflexie și totodată subiect de reflecție a istoriei tumultoase a acestui stat ex-yugoslav. Ne oprim la mănăstirea construită în 1484 şi la Palatul Regelui Nicolae. Apoi ne continuăm plimbarea pe korzo, promenada orașului, o zonă pietonală animată de artiști de stradă, terase cochete, cafenele moderne, aflate în preajma Academiei de Arte. Admirăm reşedinţa prezidenţială, apoi ne îndreptăm spre Biserica Ćipur ridicată pe fundaţia vechii mănăstirii Crnojević din secolul al XV-lea. Noua mănăstire, ridicată în 1701 păstrează moaștele Sf. Ioan Botezatorul şi o bucată din Crucea Sfantă. Cetinje ne surprinde plăcut, fiind un oraș cu o moștenire culturală unică, cu oameni care par să prețuiască viața așa cum o făceam și noi nu demult, în tihnă. Plecăm oarecum nostalgici spre Budva. Seara sosire şi cazare la hotel în zona Budva.

Ziua 4. Budva – soare si plaja pe malul Marii Adriatice
Vom servi din nou un mic dejun copios pe meleaguri străine, unde zona de coastă a Muntenegrului oferă o privelişte minunată spre apele albastre ale Adriaticii! În prima parte a zilei va recomandam vizită in Budva, metropola turistică a Muntenegrului, oraş înfiinţat de greci în secolul al IV-lea î.Hr. și apoi fortificat în Evul Mediu. "Riviera Budva" se întinde pe aproape 21 de kilometri de la Trsteno la Buljarica, ca o pânză de 17 plaje care împrejmuiesc mica staţiune de la Marea Adriatică. Ne bucurăm de peisajele spectaculoase, iar odată ajunși în centrul istoric al Budvei, pașii ne îndeamnă pe străduțele pline de viață şi să admirăm monumentele istorice, Bisericile Sf. Trojica, Sf. Ivan, Sf. Bogorodica şi Sf. Sava, cea din urmă datând din 1143 d.H.
Ne lăsăm ademeniți de atmosfera calmă a promenadei flancată de localuri și terase cochete, unde găsim și locul perfect pentru a savura o cafea și a schimba impresii cu ceilalți camarazi de drum. Seara cazare la acelaşi hotel din zona Budva.

 Ziua 5. Budva – Fiordul Kotor - Dubrovnik
Suntem nerăbdători să pornim la drum şi ne îndreptăm către Fiordul Kotor, unul dintre cele mai frumoase din lume, deseori denumit "Fiordul Sudului", inclus pe lista Patrimoniului UNESCO din 1979. Oraşul Kotor, fortăreață navală venețiană între secolele XV-XVIII, este un adevărat monument în aer liber. Tot aici, păstrând tradiția de secole, localnicii ne fac poftă cu şunca uscată, măslinele amestecate cu rozmarin de munte şi ghirlandele de smochine uscate strânse cu frunze de dafin. Plecăm la drum spre orașul pe care Byron l-a descries drept Perla Adriaticii. Oraşul Dubrovnik a fost întemeiat în secolul al XVI-lea, adăpostind în portul său o flotă comerciala recunoscută timp de secole în întreaga lume. Intrăm animați de o curiozitate… De ce a fost ales Dubrovnik de echipa serialului “Urzeala Tronurilor” ca loc de filmare? De îndată ce pornim la pas prin vechiul oraș, găsim și răspunsul: scenografia e perfecta pentru scenele pline de fantezie din serial. Palate superbe, capele renascentiste, clădiri veneţiene și vile elegante cu influenţe baroce străjuiesc străduțele pavate cu piatră cubică. Avem motiv să ne oprim la Biserica Franciscană cu cea mai veche farmacie din lume. Apoi ne atrag ca niște magneți fortăreaţa Lovrijenac și Minceta. Mergem pe Stradun – principala arteră pietonală din cetate, și vedem alte vestigii ale gloriei acestui oraș-port: Biserica San Salvadore, Palatul Rectorilor, superbul Palat Sponza, Turnul cu Ceas, simbol al oraşului, Biserica Sf. Vasile, Mănăstirea Dominicană, Portul vechi şi Fortăreaţa Ravelin. Admirăm Catedrala din Dubrovnik - cu o istorie interesantă - o impresionantă bazilică barocă da cărei reconstrucție ar fi fost finanțată de însuși marele rege cruciat Richard Inimă de Leu. Apoi ne facem timp pentru cumpărături, pentru a savura o cafea şi admira peisajul citadin.
Celebrităţi ca Beyoncé, Roman Abramovici, Sir Roger Moore și Bob Geldof au fost zăriți pe aici, ba mai mult, orașul vechi din Dubrovnik a devenit o locație populară de cinema în ultimii ani. De exemplu, aici au fost filmate scene ample pentru Game of Thrones, Star Wars sau Robin Hood. Cazare la hotel în zona Dubrovnik – Neum.

Ziua 6. Dubrovnik – Ston - Korčula
Mic dejun. Azi vă propunem o excursie opţională, vizitarea pitorescului oraşel medieval Ston, recunoscut pentru că deţine cel mai lung zid de piatră din Europa, ce măsoară 5,5 km. Aici se regăsesc cele mai vechi fabrici de sare recunoscute în întreaga lume ce funcţionează şi în prezent după aceleaşi reţete de preparare ca în timpul romanilor, motiv pentru care localitatea mai este cunoscută şi ca “oraşul de sare”. Stațiunile Mali Ston, Hodilje, Luka și Duba ocupă o regiune de coastă unde localnicii au reușit să conserve farmecul rural tipic țărmului Adriatic.

Moment de răgaz (timp liber):
Localnicii sunt foarte mândri de fermele de midii și stridii din zonă, și pe bună dreptate. Iar noi, ca să le dăm satisfacție, vom merge la una dintre aceste ferme ca să savurăm stridii proapspete și aromate, adevărate afrodisiace naturale recunoscute încă de pe vremea romanilor (ostrea edulis).
Următoarea oprire este pe insula Korčula, locul natal al marelui navigator Marco Polo si apreciată pentru frumuseţea pădurilor de pini, bogată în podgorii și plantații de măslini. Korčula este a șasea insulă ca mărime din Marea Adriatică, cu o lungime de aproape 47 km. Pădurile dese de aici i-au determinat pe coloniștii greci să numească insula Korkyra Melaina (Korčula Întunecată). Aici este raiul oenofililor, căci vinurile albe ale insulei, produse din soiul de struguri pošip, au întrecut în faimă orice alt produs din Croația. Admirăm Catedrala Sf. Marcu construită între 1301-1806 în stil romano-gotic, Palatul Guvernatorilor Veneţieni, palatele din sec XV si XVI ale nobililor comercianţi şi fortificaţiile masive ale oraşului. De pe zidurile înalte privim spre insula Badija unde se află o Mănăstire Franciscană ridicată în sec. XV.
Seara ne întoarcem la hotelul nostru. Cazare la acelaşi hotel.
 Ziua 7. Dubrovnik – Split - Parcul Național Plitvice
Ne trezim voioşi şi ne aventurăm de-a lungul spectaculoasei Coaste Adriatice spre nord, zonă în care vom putea admira satele vechi de pescari și stațiuni cochete cu aer modern. Ajungem la Split, cel de-al doilea oraş al Croaţiei - o adevărată nestemată la malul mării, un amestec spectaculos de vechi și nou, de clădiri istorice unice cu plaje cosmopolite și o peninsulă împădurită numită “Marjan”. Ne îndreptăm paşii către inima orașului vechi unde se află cetatea antică și fortificațiile vechiului palat roman – Palatul Diocleţian, construit la comanda împăratului. Rătăcim pe aleile medievale pline de viață unde avem de ales între magazine cochete, restaurante apetisante și galerii de artă. Tot aici vizităm, Catedrala cu faimosul turn cu clopot, Templul lui Jupiter, iar lângă, avem ocazia să contemplăm ruinele romane şi câteva clădiri medievale. Rătăcim pe aleile medievale pline de viaţă unde avem de ales între magazine cochete, restaurante apetisante și galerii de artă. Promenada cu faleza ne oferă o priveliște încântătoare spre marea animată de veliere, iar în depărtare ghicim că se ascund plaje izolate, pâlcuri de pini și plantaţii de măslini bătute de briza aromată a mării.

Moment de răgaz (timp liber) :
Promenada oraşului cu faleza ne oferă o priveliște încântătoare spre marea animată de veliere, iar în depărtare ghicim că se ascund plaje izolate, pâlcuri de pini și plantații de măslini bătute de briza aromată a mării. Savurati o cafea sau un frappe la una dintre cafenelele de aici si contempleaza frumoasa culoare albastra a Mării Adriatice.
În cursul după-amiezii pornim la drum şi ne îndreptam spre Plitvice. Cazare la hotel în zona Plitvice -Bihac.

 Ziua 8. Parcul Național Plitvice – Zagreb
După micul dejun pornim din nou în căutarea altor tărâmuri de basm. Și ca să nu crezi că e o figură de stil, îți dezvăluim destinația: Parcul National Plitvice. Înscrisă pe lista Patrimoniului UNESCO, rezervația atrage peste un milion de vizitatori, fiind și cea mai veche rezervaţie naturală din sud-estul Europei. Ne aflăm în unul dintre cele mai spectaculoase şi mai salbatice locuri din Europa. Lacurile terasate ce se varsă în cascade produc curcubee spectaculoase, vegetația de un verde intens este îmbăiată în vapori de apă cristalină și pe alocuri zărim celebrele peșteri carstice. Este pur și simplu o minune a naturii, înconjurată de munţi si păduri dese, neatinse de civilizație.
Pornim apoi spre Zagreb. Capitala croată ne oferă o perspectivă frumoasă, încadrată de Muntele Medvednica. Orasul a rezistat eroic atacurilor turceşti dar și cutremurului devastator din 1880. Încercările trăite de-a lungul timpului se văd, azi, în Zagreb, în două moduri. Bisericile luxuriante și mănăstirile arată credința puternică în Dumnezeu. Pe de altă parte, palatele, parcurile și aria comercială arată că în Zagreb oamenii știu să se bucure de viață! În vizita noastră, vedem ambele perspective: cea spirituală, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, care domină Piaţa Kaptol cu turnurile sale ce veghează orașul încă din secolul al XIII-lea, dar și partea modernă, vibrantă pe care o simți atât în Piaţa Banului Josip Jelačić cât şi în Piaţa Centrală Zrinjevac.

Moment de răgaz (timp liber) :
Aici zăbovim cât să savurăm o plăcintă delicioasă numită soparnik, un preparat tradițional croat al cărui gust ne cucerește pe loc. Plăcinta este umplută cu cremă de mangold, o plantă cu proprietăți miraculoase, fiind bogată în antioxidați. Soparnik a fost ridicată la rang de moștenire culturală de catre Ministerul Culturii din Croația.
Seara ne oprim în Zagreb pentru cazare.

 Ziua 9. Zagreb – Lacul Balaton - Budapesta
Mic dejun. Excursia continuă spre capitala Ungariei, Budapesta, nu înainte de a face un popas la Siofok pe malul Lacului Balaton una dintre cele mai importante destinaţii turistice din Europa. Regiunea atrage mulți connaisseuri ai vinului, fiind recunoscută pentru podgoriile sale unde curge vinul din belșug.
Pornim spre Budapesta, care ascunde minunății la fiecare pas. Capitala Ungariei are suficiente clădiri baroce, neoclasice, eclectice și art nouveau cât să satisfacă pe toată lumea. Vom descoperi mai multe locuri interesante așa că parcurgem capitala de pe Dunare intr-un scurt tur panoramic de autocar : Parlamentul, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Matyas, Basilica Sf Stefan. Ne oprim, pentru o scurtă şedinţă foto, în Piaţa Eroilor situată între partea de sus a Bulevardului Andrássy și intrarea în Parcul orașului (Városliget).
Piața și Bulevardul Andrássy au fost înscrise de UNESCO în patrimoniul mondial. Piața este organizată în jurul esplanadei Monumentului Mileniului, construit pentru a celebra o mie de ani de la așezarea ungurilor în câmpia Panoniei. Ne îndreptăm spre hotelul nostru din Budapesta.
Experiență: ritm și gusturi tradiționale
Dacă te întrebai cu ce ai mai putea umple timpul înainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum sună pentru tine “Seară de Crama“? (optional). TE invitam la Borkatakomba, restaurantul unguresc unde ne vom petrece ultima seară împreună. Crama oferă vinuri ungurești deosebite, care ne vor da chef de vorbă și de depănat amintirile proaspete din vacanță. Înainte de a încheia, trebuie musai amintit desertul care se găsește pe fiecare meniu al unui restaurant unguresc care se respectă: somlуi galuska, adică un pandişpan pufos, glazurat cu cremă de ciocolată şi frişcă bătută. În timp ce ne delectăm cu cina festivă, ne hrănim și inimile cu programul folcloric de dans și muzică tradițională. Destulă vorbă! Hai să ciocnim cupele, să schimbăm numere de telefon și să celebrăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată!
Seara, ne reîntoarcem la hotelul nostru din Budapesta. Cazare.

 Ziua 10. Budapesta - București
După micul dejun, lasăm în urmă frumoasele locuri pe care le-am vizitat și plecăm spre România. Parcurgem drumul cu amintiri de neprețuit în minte și gata pentru a gusta din istoria altui tărâm misterios și captivant.


Servicii incluse:
PREŢUL INCLUDE
• transport cu autocar/minibus clasificat, excepţie ziua 4 ;
• 9 nopți de cazare la hotel de 2-4*
• 9 mic dejun;
• Însoţitor din partea agenţiei pe traseu

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale pentru grup minim de 30 de persoane;

OPȚIONAL
1. Excursie Ston si Insula Korkula 35€ /pers.
2. Crama Borkatakomba 30 €/pers.

Oferta din categoria:



 
CROAȚIA EXPERIENCE - 10 zile / 434 EURO
Plecare Pana la
14.Sep.2020 23.Sep.2020 Rezervare
04.Sep.2020 13.Sep.2020 Rezervare
17.Aug.2020 26.Aug.2020 Rezervare
01.Aug.2020 10.Aug.2020 Rezervare
20.Jul.2020 29.Jul.2020 Rezervare
11.Jul.2020 20.Jul.2020 Rezervare
21.Jun.2020 30.Jun.2020 Rezervare
09.Jun.2020 18.Jun.2020 Rezervare
27.May.2020 05.Jun.2020 Rezervare
13.May.2020 22.May.2020 Rezervare
24.Apr.2020 03.May.2020 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 19.11.2019




# #