Circuit Berlinul in lumina artificiilor - Revelion 2020

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

Berlinul in lumina artificiilor - Revelion 2020 / 8 zile

» Plecari: 28.Dec.2019

» Transport: cu Autocar
» Durata: 8 zile
» Pret: de la 310 EURO de persoana

» Categorie cazare 2/3*

» Traseu: Cracovia - Berlin - Posdam - Praga - Dresda - Budapesta


Program

 Ziua 1. 28.12 București – Budapesta (~ 830 km)
Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta.

 Ziua 2. 29.12 Budapesta – Cracovia
Plecăm din Budapesta, o destinație familiară și ne așezăm confortabil în scaunele autocarului. Trecem prin Slovacia, traversăm Munții Tatra prin Parcul Național Tatra Mică admirând cadre spectaculoase ce trebuie suprinse cu obiectivul. Ajungem după-amiaza în Cracovia și descoperim primele semne care ne confirmă că suntem într-o fostă capitală, loc de încoronare și reședință a monarhilor polonezi până în 1734. Pe colina Wawel, situată deasupra râului Vistula, admiram cel mai important complex arhitectonic, fosta reședință regală, Castelul Wawel şi Catedrala unde a predicat Karol Wojtyla viitorul Papă Ioan Paul II . În criptele din subsolul catedralei se află mormintele regilor Poloniei.

Moment de răgaz:
Cu siguranță ai observat numărul copleșitor de mare al consoanelor din vocabularul polonez. Ca să le poți ignora cu seninătate, hai să gustăm un pahar sau două de Tatanka - supranumită și "placintă de mere" datorită gustului său puternic aromat. Băutura tradițională este un amestec de vodka zubrówka, suc de mere și scorțisoară. Se servește cu un strop de lămâie și gheață. Delcios!
Pornim spre hotelul nostru din Cracovia pentru cazare.

 Ziua 3. 30.12 Cracovia – Berlin (~ 430 km)
Lăsăm Polonia în urmă și mergem spre Berlin, capitala Germaniei. Facem un tur al Berlinului, un reper de top care fascinează pe oricine dornic să exploreze cultura vibrantă, arhitectura de top, mâncărurile fabuloase și istoria fulminantă. Ne plimbăm pe Bulevardul Unter den Linden, care a fost inițial o rută de călărie, apoi a devenit bulevard regal, continuăm cu Gendarmenmarkt, probabil cea mai frumoasă piață din oraș, apoi vedem un marcant simbol al Berlinului, Poarta Brandenburg. Nu putem omite în turul nostru nici Reichstag, clădirea care găzduiește Parlamentul German, Alexanderplatz, unde se află Turnul de Televiziune și ruinele Zidului Berlinului.

Moment de răgaz:
Suntem în țara celor care au pretenția că sunt cei mai prolifici consumatori de bere din lume. Însă astăzi pe noi nu ne interesează cantitatea, ci calitatea. Vom face o degustare de bere fermentată ca pe vremuri de berarii de la Eschenbrau, din Berlin. Gustul unei beri artizanale, fermentate după o rețetă unică ne va pune la încercare imaginația. Gustul poate cuprinde arome ușor fructate, iar aciditatea blândă ne va convinge să mai experimentăm încă odată, și încă odată… Să te tot bucuri de experiențe atât de spumoase.
In cursul serii ne indreptam spre hotelul nostru din Berlin pentru cazare.
 Ziua 4. 31.12 Berlin – Potsdam (~70 km)
“I am a Berliner!” Nu puteam să nu-l cităm pe John F. Kenedy care a rostit celebra frază într-un Berlin izolat și divizat din cauza Războiului Rece. Avem întreaga zi la dispoziție pentru a ne plimba prin Berlin. Locuitorii săi se bucură din plin de spațiile verzi numeroase din oraș, parcul Tiergarten fiind cel mai popular. Umbros și cu o mică insulă în interior, parcul găzduiște în zona de vest Zoo Berlin, cea mai veche grădină zoologică din Germania. Se întinde pe 35 de hectare și este casa a 1.380 de specii pe care le puteți vedea.
Merită să menționăm că la Muzeul de Istorie Naturală din Berlin se află cel mai mare schelet de Tyrannosaurus rex din lume, alături de alte sute de animale fascinante.
Opțional, putem face o excursie la Potsdam, capitala landului Brandenburg. Vom vedea Palatul Sanssouci, fost Palat de Vară al Regelui Prusiei, Frederick cel Mare și parcul care îl înconjoară, de o frumusețe rară. Grădinile terasate, fântânile arteziene și statuile superbe i-au adus locului meritul de a face parte din Patrimoniul UNESCO.
Seara de revelion in același hotel din Berlin.



 Ziua 5. 01.01 Berlin
Relaxare, După-amiaza, avem timp liber pentru a descoperi și alte lucruri interesante în Berlin. Sugeram vizita Muzeului Pergamon, conținând renumite colecții din Orientul Apropiat, antichități clasice și Arta Islamică sau vizită la Palatul Charlottenburg, cel mai important palat baroc din Berlin. Seara cazare la același hotel din Berlin.

 Ziua 6. 03.01 Berlin – Dresda – Praga (~340 km)
Pornim apoi mai departe în călătoria noastră, căci ne așteaptă Dresda, inima culturală a Saxoniei, un oraș care a reușit să renască din ruine după devastatoarele bombardamente din 1945, în al II-lea Razboi Mondial. De altfel multe dintre clădirile emblematice ale Dresdei au fost reconstruite după schițe și picturi și redeschise abia în anii ’70-80. Mergem în Theaterplatz unde ne întâlnim cu unul din aceste monumente restaurate. Casa Operei Semper gazduiește astăzi una dintre cele mai renumite orchestre din lume, Orchestra de Stat din Dresda. În periplul nostru, încercăm să acoperim cât mai multe obiective: Complexul muzeal Zwinger în stil baroc, cu mai multe galerii și pavilioane de expoziție; Rezidenzschloss, palatul regal neorenascentist cu al sau turn de 100 m, Hausmannsturm; Superbele terase și grădini Bruhlsche Terasse, loc de promenadă pentru localnici. Dacă timpul ne mai permite, zăbovim câteva minute pe Prager Strasse, inima comercială a Dresdei, unde e loc de shopping și de savurat o cafea.
În cursul serii ajungem în Praga. Pentru a intra în atmosfera pragheza, vă propunem o croazieră pe Vltava. Verificați dacă aparatele foto au bateriile încărcate.

 Ziua 7. 04.01 Praga – Budapesta (~530 km)
Orașul turlelor, Praga egalează Parisul în frumusețe și eleganță, iar berea sa este considerată de către milioane de oameni ca fiind cea mai bună din lume. Mergem la Catedrala Sf. Vitus, un simbol al orașului a cărei construcție a durat 600 de ani, apoi ne continuam vizita la Castelul Praga, care pare desprins din cărțile cu povești.
Potrivit Guinness World Records, este cel mai mare castel medieval din lume, având 570 de metri lungime, aproximativ 128 lățime și o suprafață totală mai mare decât șapte terenuri de fotbal. Ne plimbăm pe lângă numeroasele statui de pe Podul Carol, probabil cel mai romantic loc din capitala cehă, punct de întâlnire pentru îndrăgostiți și promenada favorită a localnicilor. Facem un popas în Piața Orașului Vechi pentru a admira cladirea Primariei si faimosul Turn cu Ceas, situat pe zidul sudic al primăriei. Monumentul exercită o puternică atracție asupra turiștilor, acest lucru datorându-se faptului că de fiecare dată când sunt anunțate orele are loc un adevărat spectacol animat care atrage ca un magnet privirile tuturor celor care se afla în apropiere, aceștia neîncetând niciun moment să filmeze sau să fotografieze spectacolul oferit zilnic de bătrânul orologiu.



Moment de răgaz:
Chiar daca nu esti consumator de bere, trebuie sa gusti berea din Praga, Vytopna Railway Restaurant, situat in piata Wenceslas, este unul dintre locurile pe care trebuie sa le vizitezi, unde pe langa zecile de sortimente de bere ne putem delecta cu atractia localului, 900 m de cale ferata in miniatura. Spre incantarea clientilor, bautura este adusa la fiecare masa in vagonul trenului care circula pe aceste sine.
Dupa amiaza prornim spre Budapesta unde ne cazam.

 Ziua 8. 04.01 Budapesta – Bucuresti (~830 km)
Plecăm din Budapesta spre România, cu amintiri de poveste și suveniruri pentru cei dragi. Sosire în Bucureşti după 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.



Servicii incluse:
PREŢUL INCLUDE
• transport cu autocar climatizat;
• 7 cazari la hotel de 2, 3 si 4*
• 7 mic dejun;
• Vizita Praga;
• ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.


BONUSURI
• Transferuri din țară conform programului
• NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD

OPȚIONALE
• Excursie Potsdam -20 €/pers.
• Croaziera pe Valtava – 20 €/pers.


PUNCTELE DE IMBARCARE/DEBARCARE GRATUITA:
(autocar sau microbus):
BUCUREŞTI Autogara Centrală - București 06.30
PITEŞTI Petrom ieşire Piteşti Est 07.30
RM.VÂLCEA Petrom ieşire Pasarela Nord 09.00
SIBIU Petrom Obor Calea Şurii Mari 12.00
SEBEŞ Rompetrol ieşire Lancrăm 12.30
DEVA McDonald’s GARĂ 16.30
TIMIŞOARA Benzinaria Gazprom Dumbravita 17.30


PUNCTELE DE IMBARCARE/DEBARCARE CONTRA COST:
(autocar sau microbus):
PLOIEŞTI 7 € / sens/ pers. Petrom METRO
BRAŞOV 12 € / sens/ pers. McDonald''s Cal. Bucureşti
CONSTANŢA 15 € / sens/ pers. Gara Centrală
BUZĂU 12 € / sens/ pers. McDonald`s
BRĂILA 15€ / sens/ pers. Billa - Calea Buzaului
GALAŢI 15 € / sens/ pers. McDonald''s
FOCŞANI 12 € / sens/ pers. Benzinăria LUKOIL, centru
MEDGIDIA 12 € / sens/ pers. Restaurant Balada

DETALII TRANSFERURI:

• Transferurile CONTRA COST sunt GARANTATE pentru MINIM 4 persoane (reconfirmare cu 2 - 3 zile înainte de plecare) şi sunt LIMITATE în funcţie de capacitatea maximă a mijlocului de transport utilizat (4, 8, 14, 18, 28, 34 sau 49 de locuri).

• Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de îmbarcare cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată. Orele sunt estimative, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de trafic.

• Dacă turiştii se îmbarcă dintr-o altă localitate decât Bucureşti, aceştia trebuie să informeze cu minim 15 zile înainte de data plecării agenţia la care s-au înscris. inscrierile cu mai puţin de 15 zile înainte se vor face numai în funcţie de capacitatea mijlocului de transport utilizat.

• Numerele de telefon ale ghizilor se vor comunica cu 2- 3 zile înaintea plecării, urmând a ţine legătura cu aceştia pentru a vă informa privind situaţia concretă din ziua plecării (ora exactă a sosirii în oraşul dumneavoastră).



Oferta din categoria:



 
Berlinul in lumina artificiilor - Revelion 2020 - 8 zile / 310 EURO
Plecare Pana la
28.Dec.2019 04.Jan.2020 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 12.07.2019




# #