Circuit Circuit INDIA: RAJASTHAN – TRIUNGHIUL DE AUR – VARANASI, 2 Aprilie 2020 (15 zile)

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

Circuit INDIA: RAJASTHAN – TRIUNGHIUL DE AUR – VARANASI, 2 Aprilie 2020 (15 zile) / 15 zile

» Plecari: 02.Apr.2020

» Transport: cu Avion
» Durata: 15 zile
» Pret: de la 1670 EURO de persoana
Oferta valabila pana la date de: 22.03.2020
» Categorie cazare 4/5*

» Traseu: Delhi – Bikaner – Jaisalmer – Jodhpur – Ranakpur – Udaipur – Pushkar – Jaipur – Fatehpur Sikri – Agra – Lucknow – Varanasi


Ziua 1 / 02.04.2020: Bucureşti – Istanbul – Delhi
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:00 / 11:25), de unde se va pleca spre Delhi cu zborul TK 716 (20:20 / 04:45).

Ziua 2 / 03.04.2020: Delhi
Sosire la New Delhi la ora 04:45 de unde după formalităţile de viză vom fi transferaţi la hotel pentru odihnă. Mic dejun. După o binemeritată odihnă vom începe vizitarea contrastantului Delhi, unde vom putea admira cel mai bine din toată India îmbinarea dintre vechi şi nou. Delhi, format din 7 oraşe străvechi construite de-a lungul anilor, între sec. al XI-lea şi al XX-lea, este considerat a fi cel mai diversificat oraş din punct de vedere al stilurilor arhitecturale. Vom merge în vechiul Delhi (Old Delhi), oraş construit pe malurile râului Yamuna, la începutul sec. al XVII-lea, fostă capitală a Imperiului Mughal în timpul domniei Împăratului Shah Jehan, astăzi etalon al arhitecturii indo-islamice. Vom face o plimbare cu ricshaw pe străduţele pitoreşti până la Chandni Chowk - Scuarul Argintului, odinioară centrul Delhi-ului, o piaţă exotică şi colorată, o zonă aglomerată şi plină de bazare, magazine şi diverse ateliere, Dariba Kalan – Bazarul argintului, Kinari Bazaar şi Paranthawalla Gali. În timpul turului panoramic vom trece pe lângă istoricul Fort Roşu, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cel mai important monument al oraşului, palat al Imperiului Mughal, vom vizita Jama Masjid, cea mai mare moschee din India, construită în anul 1656 de acelaşi împărat Shah Jahan, în a cărei curte interioară pot fi adunaţi aprox. 25.000 de credincioşi şi vom intra într-unul dintre cele mai mari complexe de temple hinduse din lume, Akshardham Temple. În continuare vom vizita Raj Ghat, locul de incinerare a lui Mahatma Gandhi devenit Memorialul Gandhi, “Părintele Naţiunii”. Cină şi cazare în Delhi la Hotel The Leela Karkardooma 5* (sau similar 5*).

Ziua 3 / 04.04.2020: Delhi – Bikaner
Mic dejun. Dimineaţa vom continua explorarea metropolei cu vizitarea oraşului nou (New Delhi), care a fost capitala Indiei britanice, construit de englezul Luyten ca un oraş simetric, cu străzi largi, grădini îngrijite, vile moderne şi edificii guvernamentale. Turul panoramic va include Poarta Indiei – India Gate, un maiestuos Arc de Triumf înalt de 42 m, memorial ridicat în cinstea soldaţilor indieni căzuţi în Primul Război Mondial, Parlamentul – Sansad Bhavan, Palatul Prezidenţial – Rashtrapati Bhawan, zona diplomatică şi zona comercială de lângă Connaught Place. În continuare vom admira domul de aur Bangla Sahib Gurudwara al unui templu sikh şi silueta spectaculoasă a Templului Lotus, dedicat cultului Bahai, o adevărată bijuterie arhitecturală din marmură albă. Vom vizita Mormântul lui Humanyu, sursă de inspirație pentru Taj Mahal și apoi complexul arheologic Qutub, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, unde vom vedea Qutub Minar, cel mai înalt minaret de cărămidă din India, un exemplu elocvent al arhitecturii indo-islamice, minaretul sultanului Alau-ud-din Khilji, Quwwatu''l-Islam, cea mai veche moschee din nordul Indiei şi o coloană din fier care nu a ruginit de-a lungul secolelor, motiv pentru care este privită ca o curiozitate. Transfer la aeroport pentru zborul spre Bikaner care a fost un bogat oraș comercial situat într-o regiune independentă, fondat în anul 1488 de către Rao Bhikaji, fiul lui Rao Jodha, fondatorul orașului Jodhpur. Vom vizita Fortul Junagarh cocoțat pe un vârf de munte de unde domină orașul, construit în anul 1588. Lal Niwas, bogat decorat în roșu și auriu, este cel mai vechi dintre cele 37 de palate din cadrul fortului și găzduiește o bibliotecă de cărți sanscrite și persane. Armura arată și palancinele lui Maharajas. Palatul Lalgarh, construit din gresie roșie și proiectat de Sir Swinton Jacob, are o colecție impresionantă de trofee și fotografii de vânătoare și oferă o privire fascinantă asupra vieții Maharajilor din sec. al XX-lea. În continuarea zilei vom vizita Centrul de Cercetare al Cămilelor, înființat ca urmare a importanței cămilei în dezvoltarea socio-economică a zonelor aride și semi-aride, concentrându-se asupra cercetării fundamentale și aplicate asupra dromaderului. Cină şi cazare în Bikaner la Hotel Lallgarh Palace 4* (sau similar 4*).

Ziua 4 / 05.04.2020: Bikaner – Jaisalmer
Mic dejun. Plecare spre Jaisalmer, "Orașul de Aur", așa cum a ajuns să fie cunoscut acest loc maiestuos din Rajasthan, cu un fort impunător, palate străvechi și havelis-uri care parcă te transpun în poveștile și legendele locului. Fortăreața imensă situată pe Dealul Trikuta care domină centrul orașului parcă încă veghează rutele caravenelor de cămile ce străbăteau odinioară deșertul. Dunele de nisip situate nu departe de oraș sunt astăzi un punct de atracție turistică pentru safari cu cămile și excursiile cu jeep-urile. Cină şi cazare în Jaisalmer la Hotel Rang Mahal 4* (sau similar 4*).

Ziua 5 / 06.04.2020: Jaisalmer
Mic dejun. Vom începe vizitarea orașului Jaisalmer cu Tankul Gadisar, din partea de sud-est a orașului, apoi vom continua cu Fortul Jaisalmer cocoțat pe Dealul Trikuta de unde vom avea o frumoasă panoramă asupra orașului. Pereții exteriori ai fortului, construiți între anii 1633 și 1647, au o înălțime de aprox. 9 m și numără 99 de bastioane. În interiorul fortificației vom vedea un templu Jain, vom observa ușile frumoase și balcoanele caselor mici ocupate de peste cei 1.000 de locuitori ai orașului, ceea ce îl face sa fie unicul "fort viu" din India. Ne vom plimba prin această cetate din deșert, pe străzile sale înguste unde vom descoperi haveliș-uri încântătoare sculptate în aceeași gresie de culoarea mierii, ca a fortăreței și magazinașe de unde vom putea cumpăra suveniruri. În continuare vom vizita Palatul Juna Mahal unul dintre cele mai vechi palate din Rajasthan care are șapte etaje și templele Jain, unde vom admira pereții sculptați, înfățișând diferite zeități Jain și Hindu. Ziua va continua cu vizitarea unui alt minunat palat, Salim Singh-ki Haveli, construit în sec. al XVII-lea, situat lângă intrarea în fortăreața și cu vizitarea Patwon-ki Haveli, care nu este o clădire singulară ci un grup de havele, fiecare unică prin arhitectură și design. Turul se va încheia cu o vizită la cenotafe, locul ideal pentru a privi un minunat apus de soare. Și pentru a simți cu adevărat mirajul deșertului, seara vom face o plimbare cu cămile pe dunele de nisip. Cină şi cazare în Jaisalmer la Hotel Rang Mahal 4* (sau similar 4*).

Ziua 6 / 07.04.2020: Jaisalmer – Jodhpur
Mic dejun. Plecare spre "oraşul albastru" Jodhpur, fondat în anul 1459, cel mai vechi oraş din Rajputana, ce reflectă grandoarea vremurilor de mult apuse, fiind ridicat cu 30 de ani înainte de Bikaner, cu o sută de ani înainte de Udaipur şi cu aproape trei secole mai vechi decât Jaipur. Vom vizita Fortul Meherangarh, unul dintre cele mai impunătoare şi fascinante forturi ale statului, cu cele 7 porţi în spatele cărora vom descoperi Motimahal - Palatul Perlelor, Phool Mahal - Palatul Florilor şi Sukh Mahal - Palatul Plăcerilor. În continuarea zilei vom avea timp să explorăm piaţa locală cu artizanatul specific, cu bijuterii din argint, tablouri, obiecte din piele, marionete, textile etc. Cină şi cazare în Jodhpur la Hotel Park Plaza 4* (sau similar 4*).

Ziua 7 / 08.04.2020: Jodhpur – Ranakpur – Udaipur
Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Udaipur, cel mai pitoresc oraş al Rajasthanului, considerat “bijuteria” regatului Mewar, condus de dinastia Sisodia timp de 1.200 de ani. Pe parcurs vom vizita Templul de la Ranakpur, faimos pentru cel mai mare complex de temple Jain din India: Templul Chaumukha sau Templul cu 4 Feţe, templu principal, construit din marmură, având 29 de încăperi şi 1.444 de pilaştri, frumos sculptați, niciunul identic cu celălalt, fiind dedicat lui Adinath, primul tirthankara, cel care a pus bazele jainismului, una dintre cele mai vechi religii şi filozofii ale lumii. După această vizită, ne vom îndrepta către Udaipur, cel mai romantic oraş din Rajasthan, cunoscut sub numele de “Veneţia estului” sau “Oraşul Lacurilor”. În anul 2009 a fost desemnat ca fiind “cea mai frumoasă destinaţie pentru turişti”. Palatele de marmură, caleidoscopul de străduţe, templele, grădinile frumos aliniate şi lacurile, fac ca Udaipurul, “Oraşul Zorilor”, să pară un miraj. Cină şi cazare în Udaipur la Hotel Golden Tulip 4* (sau similar 4*).

Ziua 8 / 09.04.2020: Udaipur
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita City Palace, cel mai mare complex de palate din India, care cuprinde 11 palate construite timp de peste 400 de ani prin contribuția mai multor Maharajaha din dinastia Mewar. Legenda palatului magnific construit din granit strălucitor şi marmură care se ridică maiestuos deasupra lacului Pichola, spune că acesta a fost început în anul 1553, de Maharana Udai Singh II la îndemnul înțeleptului Harit care l-a asigurat că nu va fi niciodată cucerit de inamici. Vom vizita apoi Templul Jagdish, dedicat lui Vishnu, cel mai mare si mai venerat templu din Udaipur, construit în anul 1651 în stil indo-arian. Vom face în continuare o plăcută plimbare prin Saheliyon-Ki-Bari, o grădină cu frumoase fântâni, piscine cu lotuşi şi chioşcuri cu elefanţi sculptaţi în marmură. Turul se va încheia cu o plimbare cu barca pe apele romanticului lac Pichola pentru a admira apusul de soare. Măreţia lacului este accentuată de Lake Palace situat pe Insula Jag Niwas, simbolul turistic al orașului, de Lake Garden Palace sau de Jag Mandir. Cină şi cazare în Udaipur la Hotel Golden Tulip 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 / 10.04.2020: Udaipur – Pushkar – Jaipur
Mic dejun. Itinerarul zilei ne va purta spre Pushkar, oraşul sacru din Rajasthan, celebru pentru frumuseţea
peisajului şi a celor peste 400 de temple. Vom vizita principalele atracţii turistice, faimosul lac Pushkar şi singurul templu din India dedicat lui Brahma, Templul Savitri sau Templul Rangnath. Anual, la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie, se desfăşoară una dintre cele mai mari pieţe de cămile din lume, devenită una din marile atracţii din Pushkar. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Jaipur, capitala Rajasthanului, pentru a continua vizitarea aşa-numitului ”Triunghi de Aur“: Delhi – Agra – Jaipur. Cină şi cazare în Jaipur la Hotel Clarks Amer 4* (sau similar 4*).

Ziua 10 / 11.04.2020: Jaipur
Mic dejun. Vom începe vizitarea “oraşului roz”, a cărui culoare de bun venit a fost dată clădirilor cu ocazia vizitei Prinţului Albert, oraş construit după reguli de planificare urbană Hindu, alcătuit din 9 zone de clădiri bine delimitate de străzi largi, fiind astfel singurul oraş din lume care reflectă cele 9 diviziuni ale Universului, pe care îl putem considera oglinda a tot ce reprezintă Rajasthanul: cultură, tradiţie, societate şi cel mai important, oamenii. Vom vizita Fortul Amber, fosta capitală a Rajasthanului până în anul 1728, un exemplu impresionant de arhitectură Rajput, cu terase şi turnuri impresionante care se reflectă în Lacul Maota. În această zi ne vom simţi ca nişte regi, deoarece, păstrând vechea tradiţie, vom urca dealul către Fort Amber pe elefanţi, aşa cum membrii familiilor regale o făceau odinioară. Fortul, de un rafinament aparte, cu pereţi acoperiţi de minunate picturi murale, pietre preţioase şi oglinzi, a fost construit de către Man Singh I în anul 1592 şi completat de către descendentul său, Jai Singh I. Dincolo de aspectul său exterior robust, interiorul surprinde prin rafinamentul artistic. În interior vom vizita Sukh Niwas sau Palatul Plăcerilor, Jai Mandir sau Holul Victoriei, care adăposteşte Sheesh Mahal - Sala Oglinzilor, Diwan-i Am sau Holul pentru audienţe publice, Diwan-i-Khas, Holul audienţelor private, diverse porţi frumos decorate şi Grădina Charbagh. În continuarea zilei vom face un stop pentru fotografii la Hawa Mahal - Palatul Vântului, special prin faţada sa cu cele 953 de ferestre prin care doamnele curţii puteau să observe viaţa cotidiană a oraşului fără a fi văzute, după care vom vizita City Palace - Palatul Maharajahului din centrul oraşului vechi, o îmbinare între arta Rajasthani şi cea Mughal, împărţit în mai multe curţi interioare, grădini şi clădiri, dintre care o parte s-a transformat în muzeu. O ultimă vizită o vom face la Jantar Mantar, cel mai mare şi bine conservat dintre cele 5 observatoare construite de astronomul Maharaja Jai Singh în sec. al XVIII-lea. Cină şi cazare în Jaipur la Hotel Clarks Amer 4* (sau similar 4*).

Ziua 11 / 12.04.2020: Jaipur – Fatehpur Sikri – Agra
Mic dejun. Plecare spre Fatehpur Sikri, oraş înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, construit în gresie roşie de împăratul Akbar cel Mare, unul dintre cele mai strălucitoare exemple de arhitectură, realizat în anul 1578 în onoarea sfântului sufist Sheikh Salim Chishti pentru împlinirea rugăciunilor de a avea un descendent masculin la tron. Arhitectura care surprinde prin bogata decoraţie a palatelor sale “vorbeşte” despre toleranţa religioasă a lui Akbar, fiind o minunată compoziţie de stiluri hindu şi musulmane. Vom avea prilejul de a admira palatul cu cinci etaje Panch Mahal, mormântul lui Sheikh Salim Chishti şi Moscheea Jama Masjid, una dintre cele mai mari şi mai frumoase moschei din lume, despre care se spune că este o copie a moscheii din Mecca. Fosta capitală a împăratului moghul Akbar, a fost însă abandonată după doar 12 ani din cauza lipsei de apă, devenind dintr-o nestemată arhitectonică un “oraş fantomă”. Traseul va continua spre Agra, fostă capitală a mogulilor, celebră în întreaga lume pentru faimosul Taj Mahal, “visul în marmură albă”, eternul monument al dragostei, construit de împăratul mogul Shah Jahan în memoria iubitei sale soţii, sau cum spunea poetul englez Edwin Arnold, “dragostea unui împărat încrustată în piatră”. În Agra vom vizita Fortul Agra, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, construit în perioada mogulă, într-un stil arhitectonic eclectic, pe malul râului Yamuna, în anul 1565. Fortul, prima reşedinţă a împăraţilor moguli, este o adevărată metropolă seculară care adăposteşte palate, moschei, grădini şi pavilioane. Fiecare împărat şi-a adus contribuţia sa, devenind astfel un adevărat “oraş în oraş”. Împăratul Shah Jahan a fost exilat în acest fort de către propriul său fiu, petrecându-şi aici ultimii ani din viaţă, cu singura mângâiere că putea privi îndelung către Taj Mahal, locul în care se odihnea iubita sa soţie. Cină şi cazare în Agra la Hotel Four Point Sheraton 4*+ (sau similar 4*+).

Ziua 12 / 13.04.2020: Agra – Lucknow
Mic dejun. Dimineața vom vizita celebrul Taj Mahal, o adevărată bijuterie a artei islamice în India, una dintre capodoperele universale, definită ca fiind o “lacrimă pe fața eternităţii”. Monumentul atestă dragostea eternă a unui bărbat, respectiv Împăratul Shah Jahan, pentru iubita sa soţie, Mumtaz Mahal. Construcţia Mausoleului a început în anul 1631 şi a durat 22 de ani, timp în care 20.000 de lucrători au muncit la acest impresionant monument. Cu siguranţă, Taj Mahal, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO este cel mai vizitat monument al Indiei şi va reprezenta momentul de maximă emoţie al acestui tur. Conform legendelor, Shah Jahan dorea să construiască o replică a Taj Mahal-ului în marmură neagră, care să-i servească drept mormânt, însă această dorinţă a rămas doar un vis, împăratul fiind ulterior înmormântat alături de soţia sa, în Taj Mahal. Plecare spre Lucknow, capitala și cel mai mare oraș din statul Uttar Pradesh, faimos prin arhitectura, cultura și istoria sa. Vom face un tur panoramic de oraș, prilej cu care vom admira Rumi Darwaza, o frumoasă poartă mughală, vom vizita Templul Bara Imambara construit în sec. al XVIII-lea și Bhool Bhulaiyaa, un labirint de tuneluri înguste de unde se poate vedea orașul de la balcoanele de sus. Turul se va încheia cu o vizită la turnul cu ceas construit în stil victorian. Cină şi cazare în Lucknow la Hotel Novotel Gomti Nagar 4*+ (sau similar 4*+).

Ziua 13 / 14.04.2020: Lucknow – Varanasi
Mic dejun. Plecare spre Varanasi, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume cunoscut şi ca Benares sau Kashi, situat pe malurile Gangelui. Pentru credincioşii hinduşi, Varanasi, oraşul sfânt, este nu numai unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din India, ci şi singurul loc în care mulţi dintre ei vin aici special pentru a-şi sfârşi zilele, căci dacă în orice alt loc din lume sfârşitul este aşteptat cu teama, aici, în Varanasi, pe malurile Gangelui, moartea este aşteptată cu speranţă, deoarece numai aici, conform credinţei, ea constituie adevărata mântuire. Hinduşii cred că cei care mor aici, pe malurile fluviului sfânt, sunt izbăviţi de povara reîncarnărilor (samsara), ies din lanţul Karmic şi reuşesc să atingă starea supremei eliberări, Nirvana. După sosire vom intra în atmosfera acestui oraş mai vechi decât istoria, vizitând Templul Bharat Mata, în traducere India Mamă, dedicat patriei şi venerat de toţi indienii, indiferent de castă sau de apartenenţă religioasă. Templul este ridicat pe 5 piloni, fiecare dintre ei simbolizând focul, apa, pământul, cerul şi vântul şi adăposteşte o hartă tridimensională a Indiei sculptată în marmură. În timpul turului panoramic vom trece pe lângă Benares Hindu University şi Templul Vishwanath. Seara, dacă se doreşte, vom vizita Dasaswamedh Ghat, aflată pe malul Gangelui, pentru a asista la “rugăciunea de seară” care începe imediat după apus. “Spectacolul“ este de neuitat, o îmbinare de sunet şi lumini provenite de la lămpile credincioşilor, un ceremonial religios cu rădăcini în ritualurile vedice ale focului, însoţit de incantaţiile brahmanilor şi de cântecele pelerinilor prezenţi. Cină şi cazare în Varanasi la Hotel Hindustan International 4* (sau similar 4*).

Ziua 14 / 15.04.2020: Varanasi – Delhi
Dimineaţa devreme, vom avea parte de o experienţă unică plutind cu barca la răsărit de soare pe fluviul sacru Gange, prilej de a admira ghat-urile în lumina dimineţii, unde mii de pelerini participă la ritualurile de rugăciune şi îmbăiere purificatoare în apele sfinte ale fluviului. Clopotele templelor, murmurul rugăciunilor localnicilor, meditaţia lor, locurile de incinerare ale căror ruguri ard neîntrerupt, vor face din această plimbare o experienţă unică, după care ne vom întoarce la hotel pe străduţele labirintice ale oraşului. Mic dejun şi deplasare la Sarnath, “locul cu căprioare”, unde Buddha a ţinut prima sa predică după iluminare. Se va vizita Stupa Chaukandi, monument impunător din cărămidă roşie, Stupa Dhamek, cel mai important monument din regiune, muzeul, cu o bogată colecţie de sculpturi budiste şi celebrul capitel al coloanei Ashoka, emblema Indiei de astăzi. Transfer la aeroport pentru zborul spre Delhi. Cină şi cazare în Delhi la Hotel The Pride Aerocity 5* (sau similar 5*).

Ziua 15 / 16.04.2020: Delhi – Istanbul – București
Transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 717 (06:25 /
10:30), de unde se va pleca spre București cu zborul TK 1045 (18:45 / 20:05).


Servicii incluse:
TARIF: 1670 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 575 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 15 turişti; pt. 10 - 14 turişti, tariful se va majora cu 90 euro/pers.)

TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Delhi şi Delhi – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish
Airlines
- transport continental cu avionul pe rutele: Delhi – Bikaner, Varanasi – Delhi
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 2 nopţi de cazare în hoteluri de 5*, 2 nopți de cazare în hoteluri de 4*+ și 10 nopţi de cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 14 mic dejunuri și 14 cine
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- plimbare cu rickshaw în Old Delhi
- plimbare pe cămile în Jaisalmer
- plimbare cu barca pe lacul Pichola în Udaipur
- urcarea cu elefanți la Fortul Amber în Jaipur
- plimbare cu barca pe Fluviul Gange în Varanasi
- tour escort din India pe durata întregului circuit
- ghizi locali vorbitori de limbă engleză pentru tururile și vizitele menționate în program
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 395 euro/pers. şi pentru zborurile interne: aprox. 95 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de viză şi procesare pentru India: 80 euro/pers., care se va achita la agenţie
- taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 70 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
- 1 fotografie în format digital color, pe fundal alb, format JPEG
- copie electronică în format PDF după prima pagină a pașaportului cu detalii personale
- aplicaţia pentru viza de India se face online de către agenţie

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţie; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți

Cod oferta: arias132

Oferta din categoria:



 
Circuit INDIA: RAJASTHAN – TRIUNGHIUL DE AUR – VARANASI, 2 Aprilie 2020 (15 zile) - 15 zile / 1670 EURO
Plecare Pana la
02.Apr.2020 16.Apr.2020 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Demipensiune inclusa
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 07.10.2019




# #