Circuit Perioada: 20.12 – 28.12.2022 (8 nopti), CRACIUN IORDANIA O experienta completa: circuit si minisejur la Marea Rosie, 1180 euro/persoana

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie

Perioada: 20.12 – 28.12.2022 (8 nopti), CRACIUN IORDANIA O experienta completa: circuit si minisejur la Marea Rosie, 1180 euro/persoana / 9 zile

» Plecari: 20.Dec.2022

» Transport: cu Avion
» Durata: 9 zile
» Pret: de la 1180 EURO de persoana

» Categorie cazare 4*

» Traseu: Amman – Madaba – Muntele Nebo – Kerak – Petra – Wadi Rum – Aqaba –
Marea Moarta – Betania si Jerash (optional)


CRACIUN IORDANIA
O experienta completa: circuit si minisejur la Marea Rosie


_________________________________
Iordania este una dintre cele mai ospitaliere tari din lume, caracterizata de peisaje superbe, o clima foarte placuta si obiective turistice remarcabile precum Petra. Noul se imbina armonios cu vechiul in aceasta tara peste care si-au pus amprenta mai multe civilizatii (misteriosii nabateeni, romanii, arabii si britanicii). In cadrul acestui circuit vom vizita atractii turistice unice in lume, precum Petra, misterioasa capitala a nabateenilor, desertul Wadi Rum cu peisaje desprinse parca de pe alta planeta si Marea Moarta. Experientelor dobandite in cadrul acestui circuit li se adauga doua minisejururi, unul la Marea Rosie si unul la Marea Moarta, in care va puteti relaxa si bucura de soare si mare.


PROGRAMUL CIRCUITULUI:

Ziua 1 (20.12): BUCURESTI – AMMAN
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Otopeni la ora 22:30 pentru imbarcare pe zborul companiei TAROM spre Amman. Decolare din Bucuresti la ora 00:30 (in noaptea de 20 spre 21 decembrie). Aterizare la ora locala 03:10 in Amman, pe data de 21 decembrie. Dupa efectuarea formalitatilor de obtinere a vizei, transfer si cazare la hotel Sulaf Luxury 4* sau similar in Amman. De aceasta noapte de cazare se va beneficia partial, conform orarului de zbor.
Ziua 2 (21.12): AMMAN
Mic dejun la hotel. Azi vom face un tur de oras in Amman, capitala Iordaniei, un oras relativ tanar in care putem simti la modul relaxat atmosfera Orientului Mijlociu. Amman este raspandit acum pe 19 dealuri, la o altitudine de aprox 800 m si continua sa se extinda. Vom vizita citadela situata pe cel mai inalt deal din oras care contine o colectie de constructii din perioade istorice diferite: Templul lui Hercule, Palatul Umayad si o biserica bizantina. In imediata apropierea a citadelei vom vizita Amfiteatrul roman. In continuare vom vizita moscheea King Abdullah. Finalizata in 1989 si dedicata bunicului regelui Hussein, aceasta cladire impresionanta, frumos impodobita cu un dom albastru, poate adaposti 7000 de credinciosi. Intoarcere la hotel in Amman, cina si cazare.
Ziua 3 (22.12): AMMAN – MADABA – MT. NEBO – KERAK – PETRA (330 km)
Mic dejun si plecare de la hotelul din Amman spre orasul Madaba, renumit pentru mozaicul din perioada bizantina din interiorul bisericii Sf. Gheorghe care reproduce harta Tarii Sfinte si a regiunii. Mozaicul care dateaza din anul 560 ne indica Palestina, Ierusalimul, orasul Bethleem, raul Iordan si Marea Moarta. La 10 km distanta de Madaba se afla Muntele Nebo, inalt de 1000 m. Conform traditiei iudaice, se spune ca acesta este muntele de pe care Moise a privit spre Pamantul Fagaduintei si unde Profetul ar fi si murit. Intreg complexul apartine in prezent bisericii franciscane, iar in interiorul bazilicii construite in varful deadlului se afla mozaicuri superbe datand din anul 530 care reproduc scene de vanatoare sau pastorit, inclusiv animale de pe continentul african. In drumul nostru spre sudul Iordaniei ne vom opri si la Castelul Kerak pentru o scurta vizita. Castelul Cruciatilor de la Kerak este al treilea ca marime din zona Levantului, iar constructia sa a inceput in anul 1140. Castelul are o silueta impozanta si este situat pe varful unui deal, la 1000 m altitudine. Ne continuam calatoria spre Petra, unde vom ajunge in cursul serii. Cina si cazare la hotel Petra Canyon 4* sau similar.
Ziua 4 (23.12): PETRA, ORASUL DE PIATRA ROZ, PATRIMONIU UNESCO – WADI RUM (110 km)
Mic dejun si plecare de la hotel. Azi vom vizita Petra, un loc uimitor si una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne. Petra a fost descoperit in anul 1812 de catre calatorul elvetian Johann Ludwig Burckhardt, dar cercetarile arheologice au inceput abia un secol mai tarziu. Desi originile orasului sunt mai vechi, acesta a atins apogeul dezvoltarii in timpul in care a fost capitala regatului nabateenilor, un trib nomad de arabi care a ocupat aceste teritorii in secolul IV i.Hr. Dezvoltarea orasului s-a datorat amplasarii sale strategice pe o ruta a caravanelor care aduceau matasuri si mirodenii. Totusi, Petra ramane invaluit in mister, ca si poporul care a construit orasul. In 1985 orasul Petra a fost inclus pe lista monumentelor universale UNESCO si a fost descris drept “una dintre cele mai pretioase mosteniri culturale ale omenirii”. Vom descoperi si noi cele mai importante constructii din situl arheologic: Trezoreria, teatrul roman, mormintele regale, aleea coloanelor. Este important de stiut ca vizita orasului Petra se face integral mergand pe jos, pe teren accidentat pe alocuri si nu este potrivita persoanelor care au dificultati in a merge pe jos timp indelungat. Pentru aceasta vizita, incaltamintea confortabila este esentiala. Plecare spre desertul Wadi Rum numit si Valea Lunii. Dupa sosirea in desert, ne vom caza la o tabara din desertul Wadi Rum, o experienta unica ce trebuie incercata macar o data. Cazarea este in corturi standard cu baie proprie. Vom servi o cina traditionala beduina numita “zarb”; mancarea se prepara intr-un mod specific desertului: preparatul se aseaza pe un suport cu 3 platouri suprapuse care se introduce intr-o groapa din pamant, cu jar dedesubt. Aceasta cina si mancarea delicioasa este o experienta unica.
Ziua 5 (24.12): WADI RUM – AQABA (75 km)
Mic dejun. Dimineata devreme sunt disponibile urmatoarele activitati optionale: plimbare cu camila la rasarit de soare sau zbor cu balonul deasupra desertului Wadi Rum (organizarea zborului cu balonul depinde de conditiile meteo. Pentru aceasta activitate sunt disponibile doar 7 locuri; rezervarea pentru zborul cu balonul se face in momentul in care se rezerva circuitul si se achita un avans de 50%, restul sumei urmand a se achita la fata locului). Dupa micul dejun, vom face un tur cu jeepul de aproximativ doua ore in desertul Wadi Rum numit si Valea Lunii. Vom avea privilegiul sa admiram frumusetea magnifica a acestei vai desertice unde vantul si vremea au cioplit formatiuni stancoase uimitoare precum “cei sapte stalpi ai intelepciunii”. Unele stanci din acest desert poarta petroglife si inscriptii antice, ca o adevarata biblioteca in aer liber. La un moment dat, vom opri la un cort al beduinilor, locuitori ai acestui desert si vom fi serviti cu ceai si cafea. Dupa turul cu jeepul, parasim desertul si ne indreptam spre Aqaba, statiune situata in golful cu acelasi nume, la Marea Rosie. Sosire in Aqaba si cazare la hotel Lacosta 4* sau similar. Cina la hotel.
Ziua 6 (25.12): AQABA – CROAZIERA OPTIONALA PE MARE PENTRU SNORKELING
Mic dejun la hotel. Va propunem o zi libera in care sa va bucurati de soarele si clima placuta a acestei statiuni de pe tarmul Marii Rosii. Orasul detine si un interesant fort construit de mameluci in secolul al XVI-lea. Insa, cea mai mare bucurie si comoara a Marii Rosii sunt recifele de corali pe care va propunem sa le explorati intr-o croaziera optionala pe mare unde veti putea face snorkeling. Cina la hotel.
Ziua 7 (26.12): AQABA – MAREA MOARTA (275 km)
Mic dejun la hotel. In cursul diminetii vom pleca spre Marea Moarta. Sosire si cazare la hotelul Holiday Inn Dead Sea 5* sau similar, langa tarmul Marii Moarte. Marea Moarta este locul de pe pamant situat la cea mai joasa altitudine: 410 m sub nivelul marii. Combinatia de apa si sare creeaza peisaje unice pe tarmul acestui lac foarte sarat. Apa este atat de sarata, incat oricine poate sa pluteasca usor la suprafata apei. S-a demonstrat ca apa deosebit de sarata, precum si namolul terapeutic au beneficii deosebite pentru sanatate. Cina la hotel.
Ziua 8 (27.12): EXCURSIE OPTIONALA LA BETANIA SI JERASH (175 km)
Mic dejun. Azi va propunem o excursie optionala la Jerash si Betania. Betania este un loc cu o incarcatura spirituala aparte, deoarece acesta este conform unor teorii locul botezului lui Isus. Betania din Iordania este mentionata de mai multe ori in biblie si nu trebuie confundata cu localitatea omonima din Israel. Se pare ca in apropiere Iosua i-a trecut Iordanul pe israeliti spre Pamantul Fagaduintei. Din Noul Testament aflam ca Mantuitorul s-a retras la Betania, dincolo de Iordan, dupa ce a fost alungat cu pietre din Ierusalim. La Jerash vom vizita orasul antic despre ale carui ruine se spune ca sunt cel mai bine pastrate vestigii romane din afara Italiei. Orasul a fost locuit inca de acum 6500 de ani, dar perioada sa de glorie a fost in timpul ocupatiei romane. Orasul a fost descoperit in secolul al XVII-lea de un explorator german si ca urmare a lucrarilor de restaurare, azi putem admira principalele elemente arhitecturale ale unui oras roman. Intoarcere la hotel, cina si cazare pana la miezul noptii. In jur de miezul noptii, transfer cu autocarul la aeropoul din Amman pentru imbarcare pe zborul companiei Tarom spre Bucuresti.
Ziua 9 (28.12): AMMAN – BUCURESTI
Decolare din Amman la ora 04:00 dimineata, sosire in Bucuresti la ora 06:50.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ __ _ _ _
PRET/persoana: 1180 EURO
(loc in camera dubla, taxe incluse)

A treia persoana adulta in camera dubla (pat suplimentar): 1165 EURO
Primul copil 2-5,99 ani in camera cu 2 adulti, fara pat suplimentar: 495 EURO
Primul copil 6-11,99 ani in camera cu 2 adulti, cu pat suplimentar: 980 EURO
Supliment camera single: 340 EURO / persoana


Servicii incluse:

SERVICII INCLUSE:
• transport cu avionul Bucuresti – Amman si retur cu compania TAROM;
• 8 nopti cazare in camera standard: 2 nopti in Amman la hotel 4* (de prima si ultima noapte de cazare se va beneficia partial, conform orarului de zbor), 1 noapte in Petra la hotel 4*, 1 noapte in tabara din desertul Wadi Rum, 2 nopti in Aqaba la hotel 4*, 2 nopti la Marea Moarta la hotel 5*;
• mic dejun la hoteluri in zilele 2 – 8;
• 6 cine la hoteluri;
• o cina zarb in desert;
• transport cu autocar local dotat cu aer conditionat pentru tot traseul;
• vizitele si excursiile prevazute in program: Amman, Madaba, Muntele Nebo, Kerak, Petra, plimbare cu jeepul in desertul Wadi Rum, Marea Rosie, Marea Moarta;
• biletele de intrare la obiectivele turistice: Citadela din Amman, Amfiteatrul din Amman, Moscheea King Abdullah din Amman, mozaicul de la Madaba, Muntele Nebo, Castelul Kerak, Petra, Wadi Rum;
• ghid local;
• insotitor roman de grup;
• taxele de aeroport si catering (pot suferi modificari).

Nota: Taxele de aeroport si catering incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna iulie 2022. In situatia majorarii de catre consulat sau de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data aplicarii pentru viza sau a emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

NU SUNT INCLUSE:
• asigurarea medicala de calatorie (optionala);
• asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
• excursiile optionale (camel ride la rasaritul de soare in desert, zbor cu balonul deasupra desertului Wadi Rum, croaziera pe Marea Rosie la Aqaba, Betania si Jerash);
• alte mese decat cele mentionate in program;
• bauturile la mese;
• bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): 45 USD/persoana – se practica in tarile vizitate, se achita la sosirea in tara de destinatie.

Supliment cort martian la tabara din desert: 200 USD/ cort/ noapte. Acesta se confirma in functie de disponibilitate, iar solicitarea pentru cort martian se face in momentul rezervarii circuitului.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
21.12.2022: Otopeni 00:30 – Amman 03:10 durata zbor: 2h 40 minute
28.12.2022: Amman 04:00 – Otopeni 06:50 durata zbor: 2h 50 minute

NOU!! ZBOR DIN TIMISOARA, IASI sau CLUJ
Supliment zbor din Timisoara, Iasi sau Cluj: de la 90 Euro/ persoana, dus-intors, taxe de aeroport incluse.
Suplimentul este pentru zboruri Timisoara – Bucuresti – Timisoara, Iasi – Bucuresti – Iasi sau Cluj – Bucuresti – Cluj operate de compania TAROM. Acest tarif preferential se aplica doar pentru grupuri si doar in conexiune cu un zbor international operat de compania Tarom.
Rezervarea pe aceste zboruri se confirma in limita locurilor disponibile si se efectueaza in momentul rezervarii pachetului.

GRUP MINIM:
25 persoane. Pentru grup 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 35 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 20 participanti pretul se recalculeaza sau circuitul se reprogrameaza. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca pana la 60 de zile inainte de fiecare plecare nu se vor inscrie minim 15 participanti. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.


NOTA :

TARIFELE SUNT DINAMICE SI SE POT MODIFICA, OFERTA ESTE VALABILA IN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE LA TRANSPORT CAT SI LA UNITATE DE CAZARE

Preturile sunt valabile in momentul editarii / postarii acestor oferte, pentru loc in dubla/minim 2 platitori. Locurile sunt in limita disponibilitatii, motiv pentru care va rugam sa ne contactati pentru reconfirmarea tarifelor si / sau a locurilor disponibile

Pentru tarifele de camera single, tripla, reduceri copii va rugam sa contactati agentia.

Va rugam sa verificati tarifele actualizate, disponibilitatile, continutul ofertelor, pozele unitatilor de cazare si site-urile hotelurilor cu agentul de turism. Descrierile si pozele unitatilor de cazare au caracter informativ. Fotografiile prezentate pe site sunt generice si nu pot fi considerata contractuale. Intotdeauna vor avea prioritate informatiile primite in agentie.

In cazul unor promotii early booking, oferte speciale cu o perioada fixa de valabilitate, oferte last minute, vacanta in rate, Agentia aloca un numar limitat de locuri la reducere. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, Agentia poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil

Oferta din categoria:


 
Perioada: 20.12 – 28.12.2022 (8 nopti), CRACIUN IORDANIA O experienta completa: circuit si minisejur la Marea Rosie, 1180 euro/persoana - 9 zile / 1180 EURO
Plecare Pana la
20.Dec.2022 28.Dec.2022 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 27.09.2022




# #