Circuit Muntenegru - spectacolul naturii autocar 2020

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

Muntenegru - spectacolul naturii autocar 2020 / 9 zile

» Plecari: 26.Sep.2020, 05.Sep.2020, 15.Jun.2020

» Transport: cu Autocar
» Durata: 9 zile
» Pret: de la 350 EURO de persoana
Oferta valabila pana la date de: 20.09.2020
» Categorie cazare 2/3*

» Traseu: Drobeta Turnu Severin - Porţile de Fier - Belgrad– Sarajevo – Mostar – Medjugorje – Budva- Durres – Tirana – Kotor – Cetinje – Podgorica – Dubrovnik


Program

 Ziua 1. Bucurelti – Belgrad
Ne îmbarcăm în autocar la ora 6.30 dimineaţa din Autogara Centrală - București și plecăm pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Oprim la Taverna Sârbului, delectându-ne încă de pe teritoriul românesc cu primele savori sârbești. Trecem Dunărea la Porțile de Fier și continuăm drumul pe malul sârbesc al fluviului până la Cetatea Golubăț. Aflată la 4 km de localitatea omonimă, cetatea se înalță spectaculos pe stâncile înalte de bazalt, imaginea sa oglindindu-se în apele line ale Dunării. Ajungem seara în Belgrad, și ne rămâne timp să facem un scurt tur panoramic. La început, ne încearcă un puternic sentiment de déjà vu: aceleași clădiri stereotipe, bulevarde largi flancate de blocuri de locuințe, cartiere urbanizate în stilul caracteristic al epocii comuniste. Apoi totul se schimbă și putem să admirăm clădirile și monumentele istorice îmbăiate în lumini ambientale. Ne vor impresiona pe rând: Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Prinţesei Ljubica, artera pietonală Kneaz Mihaljov. Ne îndreptăm spre hotel pentru cazare.

 Ziua 2. Belgrad – Sarajevo - Mostar
Micul dejun ne pregateste si ne da energia necesara pentru a explora sufletul Bosniei. Sarajevo ni se dezvaluie indraznet, dupa ce a trecut printr-o restaurare complexa dupa razboiul devastator intre 1992-1996. Cafenelele primitoare si magazinele pline de chilipiruri ne amintesc de amprenta profund-otomana imprimata de alungul timpului de negustorii turci. La sud si la nord, cartierele de pe dealuri sunt presarate cu case bosniece cu acoperisuri rosii si minaretele nenumarate ce par sa atinga muntii din apropiere. Vei avea sansa sa admiri panorama care se vede de la antica Fortareata alba, inainte de a te reintoarce in oras, in locul unde a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand, in 1914 si la Stadionul Olimpic. Atractia principala este reprezentata de Muzeul Tunelului, acolo unde, in anul 1993, locuitorii au sapat un pasaj subteran, lung de 792 de metri, care a devenit calea unica de aprovizionare a orasului asediat.
Cartierul Ilidza, cu minunatul sau parc Vrelo Bosne, e ca o padure, plin de copaci seculari si strabatut de raul Bosna, ce izvoreste din muntii care se zaresc in peisaj. Acum 4.000 de ani aici se afla o asezare numita Aquae Sulphurae, intemeiata de romani. Rate si lebede se scalda in voie, pe muzica delicatelor cascade care impanzesc locul. O plimbare cu trasura pe aleile parcului (optional) ne va da ocazia sa admiram cladiri traditionale din perioada de ocupatie austro-ungara.
Maiestria artizanilor din Bosnia si Hertegovina este foarte greu de egalat. Iti vindem un pont! In Sarajevo, in piata de langa Bascarsija, poti cumpara un stilou unicat realizat manual din gloantele razboiului de acum 20 de ani.
Plecam apoi spre emblematicul Mostar, in regiunea Hertegovina ne cazam si ne odihnim pentru o noua zi de aventuri.

 Ziua 3. Mostar – Medjugorje - Budva
Mic dejun. Centrul comercial al Hertegovinei de secole, Mostar are o arhitecura otomana perfect conservata. Vizitam celebrul sau Pod Vechi peste raul Neretva, ridicat in secolul al XVI-lea. Mergem in Blagaj si vedem Blagaj Tekke, o moschee musulmana ridicata pentru practicantii cultului Dervish.
Moment de răgaz (timp liber):
Pregatiti-va aparatele foto sau telefoanele. Desi Bosnia si Hertegovina nu are o suprafata mare, castiga detasat la capitolul cascade cu ape turcoaz, vai splendide si peisaje montane unice. Drumetia de o ora pana la Fortul Blagaj merita tot efortul, deoarece fotografiile panoramice pe care le veti face sunt de neuitat. Raul Buna curge dintr-o pestera aflata sub o stanca verticala de 200 de metri si creeaza sclipiri magice in apa extrem de limpede.
Plecam spre Medjugorje, al carui nume se traduce „intre munti” si care este binecuvantat cu o clima mediteraneana blanda. Orasul a devenit in 1981 loc de pelerinaj dupa ce Fecioara Maria ar fi aparut in fata mai multor copii. Ne continuam drumul nostru spre Muntenegeru. Ajungem seara in Budva. Cazare la hotel in zona Budva.

 Ziua 4. Albania de Nord: Durres si Tirana
Program liber in Budva sau excursie optionala in Albania – Durres si Tirana.
Al doilea oras ca marime din Albania, Durres este poarta Albaniei spre Marea Adriatica, Grecii corintieni, negustori si navigatori prin excelenta, au vazut potentialul acestui loc, construind asezarea in secolul VII i.H. si dandu-i denumirea de Epidamos. Admiram cladirile emblematice precum : Muzeul National de Arheologie, Amfiteatrul Roman, cel mai mare din Balcani, Turnul si Zidul Venetian. Vila Regelui Zog, reminiscenta a monarhiei albaneze, e inconjurata de un peisaj care te face sa intelegi de ce grecii din Corfu au fondat Durres acum 2.600 de ani.
Moment de răgaz:
O sa intelegeti cu adevarat spiritul albanez dupa ce veti gusta tavë kosi - miel cu ierburi aromate la cuptor peste care se toarna un sos preparat din iaurt sau un patëllxhanët mbushur, o vanata cu umplutura de carne tocata de miel, aromata cu mirodenii, care e perfecta alaturi de un vin local. Putina lume stie ca Albania este una dintre tarile europene cu cea mai indelungata traditie viticola, asa ca merita sa savurati cel putin un pahar de vin vechi din soiurile Shesh i bardhe sau Shesh i zi, specifice zonei Durres. Rasfatati-va cu unul dintre deserturile traditionale, despre care multi gurmanzi spun ca sunt foarte asemanatoare cu cele din Afganistan si Turcia.
Ne indepartam de orasul de pe coasta Adriaticii, autocarul ne duce pe soseaua strajuita de paduri seculare, prin vai adanci ce traverseaza muntii. Tirana, capitala Albaniei ni se dezvaluie in trepte, mai intai vedem cladirile zonei industriale de la marginea orasului, apoi peisajul urban se imblanzeste. Arhitectura si culorile din jur iti dau sentimentul ca Tirana tine pasul cu viitorul, dar in acelasi timp este ancorata in trecut. Incepem turul de oras admirand frumoasele cladiri din centrul orasului: Muzeul National, Biserica Ortodoxa si vechea Moschee situata in spatele impozantului Turn cu Ceas, continuam apoi cu Opera si Banca Nationala.
Moment de ragaz (timp liber):
Pentru o priveliste cu adevarat aparte asupra coloratei Tirana, trebuie sa urci in telegondola Dajti Ekspress, avand cel mai lung traseu din Balcani. Odata ajunsi pe culmile Muntelui Dajti, ai ocazia de a lua pranzul intr-un restaurant rotativ care ofera o panorama de 360 de grade asupra imprejurimilor.
Ajungem de-a lungul Bulevardului Deshmoret e Kombit, care a fost construit de italieni, apoi vedem un monument aparte din perioada comunismului, Piramida. Facem poze si admiram suprafetele sale de marmura alba, apoi facem un scurt popas pentru a ne reenergiza la terasa unei cafenele. Daca vrem sa aflam mai multe despre istoria acestui neam, despre care am invatat ca ar fi urmasii dacilor ca si noi, intram sa vizitam Muzeul National. Apoi ne intoarcem la hotelul nostru din Budva.

 Ziua 5. Cetinje – Podgorica – Mănăstirea Rezevici
Program liber in Budva sau optional tur Muntenegru. Ajungem in Cetinje - capitala istorica a Muntenegrului, care prin arhitectura sa urbana este o reflexie si totodata subiect de reflectie a istoriei tumultoase a acestui stat ex-yugoslav. Ne oprim la manastirea construita in 1484 si la Palatul Regelui Nicolae. Apoi ne continuam plimbarea pe korzo, promenada orasului, o zona pietonala animata de artisti de strada, terase cochete, cafenele moderne, aflate in preajma Academiei de Arte. Admiram resedinta prezidentiala, apoi ne indreptam spre Biserica Ćipur ridicata pe fundatia vechii manastirii Crnojević din secolul al XV-lea. Noua manastire, ridicata in 1701 pastreaza moastele Sf. Ioan Botezatorul si o bucata din Crucea Sfanta. Cetinje ne surprinde placut, fiind un oras cu o mostenire culturala unica, cu oameni care par sa pretuiasca viata asa cum o faceam si noi nu demult, in tihna.
Pornim acum motorele catre Podgorica unde se face un scurt tur panoramic si avem ocazia sa mai aflam despre istoria locurilor. Amestecul de stiluri arhitecturale de la Podgorica reflecta istoria turbulenta a orasului si a tarii. Ca parte a Imperiului Otoman pana in 1878, Podgorica are numeroase exemple de arhitectura turceasca. Cele mai vechi parti ale orasului, Stara Varoš (orasul vechi) si Drač sunt tipice acestui fapt, cu doua moschei stralucitoare. Partea noua a orasului Nova Varoš (orasul nou) are strazi mai largi, cu un aspect ortogonal si este considerata astazi ca fiind Centrul orasului.
Ultima vizita din programul de azi este o frumoasa si veche manastire ortodoxa din Muntenegru – Manastirea Rezevici. Istoria acesteia se leaga de istoria clanului Pastrovic, care a vietuit intr-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Coastei Adriatice, intre Budva si Petrovac. Cea mai veche ramura a acestui clan purta numele de "Rezevici", nume purtat mai apoi de manastirea si de raul din apropiere. La un anumit loc, pe apa raului Rezevici, comunitatea se aduna pentru a tine sfat, pentru a judeca pricinile ivite intre ei sau pentru a-si alege conducatorii. Tot in acest loc erau alesi si printii ce au domnit peste clanul Pastrovici; ultimul dintre ei a fost printul Stefan Stiljanovic - cunoscut in popor ca Sfantul Stefan - ale carui sfinte moaste se si afla in Catedrala din Belgrad. Datorita valorii sale istorice si culturale, Manastirea Rezevici se afla sub protectia UNESCO. Seara ne intoarcem in Budva pentru cazare la acelasi hotel.

 Ziua 6. Fiordul Kotor – Dubrovnik
Program liber in Budva au excursie optionala in Croatia la Dubrovnik. Suntem nerabdatori sa pornim la drum si ne indreptam catre Croatia. Primul popas va fi in Kotor, unde trecutul si prezentul coexista armonios. Fortareata navala venetiana intre secolele XV-XVIII, orasul este un adevarat monument in aer liber. Ne plimbam printr-un labirint medieval de muzee, biserici, palate venetiene care-ti va pune sangele in miscare. Vizitam Catedrala Sf. Tryphon, un monument arhitectural si istoric din secolul al V-lea.Tot aici, pastrand traditia de secole, localnicii ne fac pofta cu sunca uscata, maslinele amestecate cu rozmarin de munte si ghirlandele de smochine uscate stranse cu frunze de dafin. Mergem cu autocarul de-a lungul Fiordului Kotor, unul dintre cele mai frumoase din lume, deseori denumit "Fiordul Sudului", inclus pe lista Patrimoniului UNESCO din 1979. O experienta care iti va taia respiratia. Zona este uluitoare, cu stanci calcaroase care se reflecta in apa ca o oglinda fermecata. Geometria stancilor sfideaza legile fizicii si ofera un miraj magnific, parand in acelasi timp un fiord sau un canion inundat.
Plecam la drum spre orasul pe care Byron l-a descris drept Perla Adriaticii. Orasul Dubrovnik a fost intemeiat in secolul al XVI-lea, adapostind in portul sau o flota comerciala recunoscuta timp de secole in intreaga lume. Intram animati de o curiozitate… De ce a fost ales Dubrovnic de echipa serialului Urzeala Tronurilor ca loc de filmare? De indata ce pornim la pas prin vechiul oras, gasim si raspunsul: scenografia e perfecta pentru scenele pline de fantezie din serial. Palatele superbe, capele renascentiste, cladiri venetiene si vile elegante cu influente baroce strajuiesc stradutele pavate cu piatra cubica. Avem motiv sa ne oprim la Biserica Franciscana cu cea mai veche farmacie din lume. Apoi ne atrag ca niste magneti fortareata Lovrijenac si Minceta. Mergem pe Stradun – principala artera pietonala din cetate, si vedem alte vestigii ale gloriei acestui oras-port: biserica San Salvadore, Palatul Rectorilor, superbul Palat Sponza, Turnul cu Ceas, simbol al orasului, Biserica Sf. Vasile, Manastirea Dominicana, Portul vechi si Fortareata Ravelin. Admiram Catedrala din Dubrovnik - cu o istorie interesanta - o impresionanta bazilica baroca a carei reconstructie ar fi fost finantata de insusi marele rege cruciat Richard Inima de Leu. Apoi ne facem timp pentru cumparaturi, pentru a savura o cafea si admira peisajul citadin. Seara ne vom opri la un restaurant cu specific sa schimbam impresii si sa ne bucuram de deliciile locale.
Celebritati ca Beyoncé, Roman Abramovici, Sir Roger Moore si Bob Geldof au fost zariti pe aici, ba mai mult, orasul vechi din Dubrovnik a devenit o locatie populara de cinema in ultimii ani. De exemplu, aici au fost filmate scene ample pentru “Game of Thrones”,” Star Wars” sau “Robin Hood”.
Plecam din Dubrovnik cu un album impesionant de impresii si momente surprinse cu aparatele foto pe care le rememoram in camera hotelului din Budva.

 Ziua 7. Budva - relaxare pe malul Adriaticii
Vom servi din nou un mic dejun copios pe meleaguri straine, unde zona de coasta a Muntenegrului ofera o priveliste minunata spre apele albastre ale Adriaticii! Avem ocazia sa ne bucuram de soare, plaja, baie in mare…… Este una dintre cele mai frumoase coaste din lume si frumusetea ei nu te va lasa indiferenta. Centrul vechi al Budvei este un loc uimitor, unde puteti descoperi istoria si traditia acestui minunat oras din Muntenegru.
Experienta: ritm si gusturi traditionale
Daca te intrebai cu ce ai mai putea umple timpul inainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum suna pentru tine “Seara Traditionala Muntenegreana“? Ai ocazia sa descoperi folclorul autentic, dansurile, ritmurile si costumele specifice, cu obiceiurile de nunta, dar si cu bucataria specifica. Cazare la acelasi hotel din Budva.

 Ziua 8. Budva - Belgrad
In prima parte a zilei vizitam Budva, metropola turistica a Muntenegrului, oras infiintat de greci in secolul al IV-lea i.Hr. si apoi fortificat in Evul Mediu. "Riviera Budva" se intinde pe aproape 21 de kilometri de la Trsteno la Buljarica, ca o panza de 17 plaje care imprejmuiesc mica statiune de la Marea Adriatica. Ne bucuram de peisajele spectaculoase, iar odata ajunsi in centrul istoric al orasului, pasii ne indeamna pe stradutele pline de viata, admirand monumente istorice, Bisericile Sf. Trojica, Sf. Ivan, Sf. Bogorodica si Sf. Sava, cea din urma datand din 1143. Ne lasam ademeniti de atmosfera calma a promenadei flancata de localuri si terase cochete, unde gasim si locul perfect pentru a savura o cafea si a schimba impresii cu ceilalti camarazi de drum.
Urmatoarea destinatie este Belgrad, capitala Serbiei, unde vom innopta.

 Ziua 9. Belgrad – Bucuresti
Lasam in urma frumoasele locuri pe care le-am vizitat si plecam spre Romania. Parcurgem drumul cu amintiri de nepretuit in minte si gata pentru a gusta din istoria altui taram misterios si captivant.

PUNCTELE DE IMBARCARE GRATUITA NUMAI LA DUS
BUCURESTI Autogara Centrala Bucuresti 06.30
PITESTI Petrom iesire Pitesti Est 07.30
SLATINA Parcare Hotel Parc 08.30
CRAIOVA Mc Donald’s Calea Bucuresti 10.00
DROBETA Rompetrol iesire Craiova 11.30

BINE DE STIUT

• Autoritatile vamale isi rezerva dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane care nu prezinta suficienta incredere chiar daca aceasta a obtinut acordul pentru obtinerea vizei turistice. Agentia de turism nu poate fi facuta raspunzatoare pentru astfel de situatii ce nu pot fi depistate anterior plecarii. Turistul isi asuma riscurile de a-i fi refuzata intrarea si de aceea este obligat sa informeze agentia asupra oricarui incident petrecut vreodata in afara granitelor Romaniei, precum si asupra oricarei tangente pe care o are cu statele in care are loc desfasurarea programului.
• Minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera).
• Programul actiunii poate fi modificat de catre conducatorul de grup, ca ordine de desfasurare sau se pot inlocui unele obiective sau hoteluri in functie de anumite situatii speciale.
• Categoria hotelurilor si a mijloacelor de transport este cea oficiala din tarile tranzitate.
• Obiectivele din tururile panoramice din program se viziteaza doar pe exterior.
• Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
• Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
• Autoritatile locale pot solicita o taxa de genul taxei de statiune. Aceasta se va achita de catre turisti la receptia hotelurilor.
• In functie de capacitatea grupului se poate folosi: autocar; miniautocar; minibus;
• Pentru calatorie sunt necesare cartea de identitate sau pasaportul valabile 6 luni de la data intoarcerii in tara

Grup minim 35 pers.

Oferta speciala valabila in limita locurilor disponibile!
Pentru verificarea disponibilitatii, va rugam sa contactati agentia ECOVOYAGE TOUR!

Agentia isi rezerva dreptul de a modifica tarifele si detaliile ofertelor fara o notificare prealabila.
- Din acest motiv, va rugam sa verificati la agentie detaliile ofertelor de care sunteti interesati inainte de a face o rezervare.
- Informatiile primite in agentie vor avea intotdeauna prioritate !
1


Servicii incluse:
DATE DE PLECARE 2020:
15.06; 05.09; 26.09

PRET DE PERSOANA IN CAMERA DUBLA

TARIF BEST DEAL= 255 € + 95 € (transport autocar/minibus)/pers
 Ofertă valabilă pentru ultimele locuri în autocar;
 Nu se acceptă modificări sau anulări.
 Nu se cumulează cu alte reduceri;
 ATENŢIE! LOCURI LIMITATE!


TARIF PROMO = 275 €+ 95 € (transport autocar/minibus)/pers
 Tarif disponibil şi în varianta de transport individual (include serviciile de cazare şi asistenţă turistică locală);
 Nu se cumulează cu alte reduceri;
 ATENŢIE! LOCURI LIMITATE!
 Oferta este valabilă până la 31.01.2020.


TARIF STANDARD =305 €+ 95 € (transport autocar/minibus)/pers
 Tarif disponibil şi în varianta de transport individual (include serviciile de cazare şi asistenţă turistică locală);
 Nu se cumulează cu alte reduceri;

TARIF PELLERIN PLUS =345 €+ 95 € (transport autocar/minibus) /pers
 Ofertă valabilă pentru primele locuri în autocar;
 GRATUIT -PELLERIN CLUB CARD.
 GRATUIT excursie Cetinje şi Podgorica
 Tarif disponibil şi în varianta de transport individual (include serviciile de cazare şi asistenţă turistică locală);
 ATENŢIE! LOCURI LIMITATE!


PRETUL INCLUDE
• Transport cu autocar/minibus clasificat
• 8 cazări hotel de 2-3*;
• 8 mic dejun;
• Însoţitor din partea agentiei pe traseu.

BONUSURI
• transferuri din tara conform programului
• NOU! Pachet full included PELLERIN: 10 % Discount la achitarea din ţară a excursiilor opţionale 2+3+4 (de mai jos) pentru posesorii de Pellerin Club Card
• 5 % Discount la achitarea din ţară a excursiilor opţionale 2+3+4 (de mai jos)

OPTIONALE:
1. Cetinje,Podgorica -25 €/pers
2. Albania de Nord - 30 €/pers.
3. Dubrovnik Kotor,- 35 €/pers.
4. Seara de folclor - 35 €/pers.

NU SUNT INCLUSE IN PRET
• Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe si cheltuieli personale.
• Excursiile optionale pentru grup minim 30 de persoane;


SUPLIMENTE & REDUCERI

• Supliment de single - 155 €
• Reducere a 3-a persoană în cameră - 15 €
• Reducere copil 6-12 ani - 25 €, pentru cazare în cameră dublă cu 2 adulţi.

***********
Pellerin Club Card este un card nominal care se achizitioneaza contra cost (25 euro) si vine in intampinarea ta cu o multitudine de avantaje, inca de la inceput: de la facilitati acordate pentru circuitele cumparate, pana la beneficii oferite de partenerii nostri, in tara.
************

Oferta din categoria:


 
Muntenegru - spectacolul naturii autocar 2020 - 9 zile / 350 EURO
Plecare Pana la
26.Sep.2020 04.Oct.2020 Rezervare
05.Sep.2020 13.Sep.2020 Rezervare
15.Jun.2020 23.Jun.2020 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 17.12.2019




# #