Circuit Excursie 2 zile 2019 - Castelul Miko - cu autocarul

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

Excursie 2 zile 2019 - Castelul Miko - cu autocarul / 2 zile

» Plecari: 29.Jun.2019, 31.Aug.2019

» Transport: cu Autocar
» Durata: 2 zile
» Pret: de la 289 RON de persoana

» Categorie cazare 3*

» Traseu: BUCURESTI – BRASOV – MIERCUREA CIUC – LACUL ROSU – TARGU NEAMT - CETATEA NEAMTULUI – HUMULESTI - MANASTIREA AGAPIA – MANASTIREA VARATEC


Ziua 1 BUCURESTI – BRASOV – MIERCUREA CIUC – LACUL ROSU – TARGU NEAMT
Intalnire la ora 05.30 la Gara de Nord, plecare ora 06.00 pe traseul Bucuresti – Brasov – Miercurea Ciuc – Targu Neamt.
Prima oprire o facem in Brasov unde vom vizita Biserica Sf. Nicolae si Prima Scoala Romaneasca. Atestată documentar la anul 1292, amintită de bula papală la 1399, Biserica Sf. Nicolae se construieşte în piatră începând cu anul 1495 prin aportul ctitoricesc al voievozilor de peste munţi (Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Petru Cercel, Aron Vodă, Gheorghe Ştefan ş.a.), adăugându-i-se ulterior alte trei paraclise de slujbă. Prin valoroşii ei slujitori, protopopi şi preoţi cărturari, biserica slujeşte din plin focarul de cultură din Scheii Braşovului, patronând şcoala, tiparul şi scrierea cărţilor româneşti. Şcoala românească - zidită în anul 1495, reclădită la 1760.

Ne continuam drumul spre Miercurea Ciuc unde vizitam Castelul Miko ce adaposteste Muzeul Secuiesc al Ciucului unde se pot vedea o multime de obiecte descoperite de-a lungul timpului de cercetatori: un tezaur de argint descoperit la Sancraieni-Ciuc, obiecte de port popular, tesaturi, ceramica si cusaturi, sculpturi si picturi medievale, picturi ale lui Marton Ferenc sau colectia de carte veche apartinand Bibliotecii Franciscane din Sumuleu-Ciuc.

Drumul continua spre Targu Neamt cu o scurta pauza la Lacul Rosu - cel mai mare lac natural montan din Romania. In aval de Lacu Rosu trecem prin Cheile Bicazului - pe valea raului Bicaz, care fac legatura intre Transilvania si Moldova. Au o lungime de 8 km de la Lacu Rosu pana la satul Bicazul Ardelean.
Seara cazare la o pensiune in Targu Neamt .

Ziua 2 CETATEA NEAMTULUI – HUMULESTI - MANASTIREA AGAPIA – MANASTIREA VARATEC
Mic dejun. Ne incepem ziua cu vizita Cetatii Neamtului – una dintre cele mai impresionante cetăți din Romania. Citadela se înalţă pe culmile Pleşului, la o înălţime de cca 1000 de metri. Este ctitoria lui Petru Muşat I, dar a fost consolidată pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, devenind emblematică pentru Moldova. Recent restaurata , acum cetatea este o adevărată bijuterie pe care o vom descoperi pas cu pas.

Urmatoarea oprire o facem la Casa Memoriala a lui Ion Creanga din Humulesti - casa ridicata in anul 1830 de catre bunicul lui Ion Creanga, Petre Ciubotariu, pastrata de membrii familiei pana in anul 1951 cand Zahei Grigoriu a donat-o in scopul amenajarii muzeului. In interior se pot observa doua incaperi pline de obiecte specifice vietii la tara in Moldova din perioada lui Creanga. Se pastreaza inclusiv sfoara cu motocei, cuptorul si prichiciul vetrei humuit. Se mai pastreaza in Casa Memoriala si un bust al lui Creanga si o expozitie cu 14 lucrari grafice ale lui Eugen Taru cu care a fost decorata prima editie “Amintiri din Copilarie“.

Lasam de-o parte “Amintirile din Copilarie” si ne continuam vizita in Judetul Neamt cu Manastirea Agapia - una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România. Așezată pe valea pârâului Agapia – Topolița, la poalele culmii Măgura, Mănăstirea Agapia este singura așezare monahală ortodoxă din România care poartă numele de “dragoste creștină”, provenind din grecescul “agapis” după numele pustnicului Agape, întemeietorul monahismului în această zonă în secolul XIV. Aici trăiesc aproximativ 340 de măicuţe, din care 100 în obştea mănăstirii, iar celelalte în satul monahal. În jurul mănăstirii sunt 140 de case vechi de 100-200 ani, trecute şi ele pe lista monumentelor istorice. Dintre acestea, casa memorială "Alexandru Vlahuţă", datând din 1885 a fost transformată în muzeu memorial în anul 1966.

Foarte aproape de Agapia se afla si Manastirea Varatec - construita în 1808-1812 din piatra de râu în forma de cruce cu ziduri foarte groase si, ca element specific, acoperisul celor doua turle cilindrice - în forma de clopot. Este, fara indoiala, unul dintre cele mai cunoscute si mai vizitate monumente ale judetului Neamt. Seara tarziu, in functie de trafic, sosire Bucuresti.


Servicii incluse:
Servicii incluse:
• Transport autocar;
• 1 noapte cazare cu mic dejun in Targu Neamt;
• Vizite : Biserica Sf.Nicolae, Scoala Romaneasca, Castelul Miko, Cetatea Neamtului, Casa Memoriala a lui Ion Creanga, Manastirea Agapia si Manastirea Varatec;
• Insotitor de grup din partea agentiei.

Servicii neincluse:
• Taxele de intrare la obiectivele turistice incluse in program:
- Prima Scoala Romaneasca 5 lei;
- Muzeul Secuiesc 8 lei;
- Cetatea Neamtului 5 lei;
- Casa Memoriala Ion Creanga 4 lei;
• Tarifele pot suferi modificari;
• Locuri preferentiale autocar (primele 3 banchete) 20 LEI/pers.

Grup minim 40 pers.

ATENTIE :
* In cazul nerealizarii numarului minim de participanti mentionat in program agentia isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea inscrierii la un program similar;
* Insotitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului.

Oferta din categoria:



 
Excursie 2 zile 2019 - Castelul Miko - cu autocarul - 2 zile / 289 RON
Plecare Pana la
29.Jun.2019 30.Jun.2019 Rezervare
31.Aug.2019 01.Sep.2019 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in RON / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 17.05.2019