Circuit TINUTUL SECUIESC si MOLDOVA 5 zile Autocar

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

TINUTUL SECUIESC si MOLDOVA 5 zile Autocar / 5 zile

» Plecari: 09.Oct.2020, 11.Sep.2020, 14.Aug.2020, 10.Jul.2020, 05.Jun.2020, 01.May.2020

» Transport: cu Autocar
» Durata: 5 zile
» Pret: de la 735 RON de persoana

» Categorie cazare 3*

» Traseu: Cast. Kalnoky Miclosoara -Bis. Fortificata Darjiu -Cast. Miko -Miercurea Ciuc -Lacul Sf. Ana -Tusnad -Salina Praid -
Sovata -Cast. Kemeni -Lacul Rosu -Cheile Bicazului -Piatra Neamt-Man. Varatec si Agapia -Cetatea Neamt -Man.
Humor -Voronet -Moldovita -Sucevita -Putna -Dragomirna -Suceava -Pal. Cuza Ruginoasa -Cast. Sturza Miclauseni


Ziua 1. BUCURESTI -Cast. KALNOKY -Bis. DARJIU -Cast. MIKO -Lacul SF. ANA -M. CIUC (cca. 360+110 km)
Plecare din Bucuresti la ora 6.00, de la Academia Militara (Universitatea de Aparare Carol I - acces dinspre Metrou Eroilor) spre castelul
Kalnoky, construit la inceput de secol XVI drept conac de vanatoare si imbina in mod armonios arhitectura renascentista cu extinderile si
reamenajarile ulterioare in stil baroc si neoclasic. Legenda redata in blazonul familiei, relateaza ca in timpul unei vanatori, secuiul Kalnoky a
ucis cu arcul un urs care ataca pe regele Ungariei, fapta pentru care a fost inobilat primind mosia Miclosoara. Folosit drept camin cultural de
catre comunisti, a zacut zeci de ani in paragina, fiind minutios restaurat si transformat in muzeu incepand cu 2016. Urmeaza Darjiu, singura
Biserica fortificata secuiasca protejata UNESCO, construita in stil romanic in sec. al XIV-lea, cu extinderi gotice si cu fortificatii de secol
XVI. Sunt prevazute spații de depozitare folosite si astazi de locuitorii satului, cum ar fi camere de provizii, de cereale și renumita slănină care
are rezervat unul din turnuri. Continuam deplasarea spre Miercurea Ciuc, unde vizitam Castelul Miko (sec. XVII, in stilul renasterii tarzii) cel
mai important si mai vechi monument istoric din oras. Castelul gazduieste Muzeul Secuiesc al Ciucului (fondat in 1930), cu o colectie
valoroasa de picturi si sculpturi medievale, ceramica, tesaturi, cusaturi, obiecte de port popular, un tezaur de argint descoperit la SancraieniCiuc, colectia de carte veche apartinand Bibliotecii Franciscane din Sumuleu-Ciuc. Dupa ce ne cazam la o pensiune din Miercurea Ciuc, timp
liber sau optional (45 lei) excursie la Lacul Sfanta Ana, singurul lac vulcanic din Romania, situat la cca. 950 m altitudine langa Baile Tusnad,
renumita statiune balneara unde ne vom bucura de timp liber. Seara intoarcere pentru cazare la Miercurea Ciuc.

Ziua 2. Salina PRAID -SOVATA -Cast. KEMENY -Lacul ROSU -Cheile BICAZULUI -Piatra NEAMT (cca. 335 km)
Mic dejun. Dimineata vizitam Salina Praid, cu cel mai mare depozit de sare gema din tara, exploatat la suprafata inca din vremea romanilor.
Exploatare subterana intansiva se face din 1700, ceea ce a dus la crearea unor mari goluri subterane cu microclimat de salina, cu temperatura
constanta, umiditate scazuta si aer puternic ionizat, extrem de efcient pentru afectiunile respiratorii, Praid fiind cea mai vizitata salina cu peste
200.000 de vizitatori anual. Ne relaxam in statiunea balneara Sovata, renumita pentru tratarea afectiunilor ginecologice si pentru cel mai mare
lac heliotermal din tara, lacul Ursu, unde vara acumularile de caldura solara pot duce la temperaturi ale apei lacului de pana la 40 -60 de grade
Celsius. Urmatoarea vizita va fi la Castelul Kemeny de la Brancovenesti, construit pe locul unui fost castru roman si cu o prima atestare
documentara inca din secolul al XIII-lea, inainte de invazia mongola. Arhitectura renascentista urmare a lucrarilor din secolul al XVI-lea, cu
plan patrat si turnuri circulare pe colturi, a fost modificata in urma restaurarii din 1816 oferind un aspect exterior auster si impunator. In
perioada comunita, aici a functionat un spital de psihiatrie, ceea ce a dus la o deteriorare accentuata a cladirii. Retrocedat si deschis publicului
in 2014, castelul ne pune imaginatia la incercare cu privire la frumusetea pe care o va capata dupa o restaurare temeinica. Continuam traseul
si parcurgem zone deosebit de pitoresti prin Defileul Muresului spre Lacul Rosu, cel mai “tanar” lac natural din Romania (format in 1837 prin
surparea unei parti a Muntelui Ghilcos, care a blocat cursul natural al raului) si Cheile Bicazului, locul unde Moldova “se intalneste” cu
Transilvania, un loc unic care impresioneaza prin peretii verticali cu inaltimi “apasatoare”, cascade si pesteri ascunse. Seara, dupa ce ne cazam
in zona Piatra Neamt, iesim pentru o placuta plimbare in centrul orasului.

Ziua 3. Man. VARATEC -Man. AGAPIA -Cetatea NEAMTULUI -Man. HUMOR si VORONET (cca. 195 km)
Mic dejun. Dimineata vizitam doua monumente istorice: Man. Varatec, a carei biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construita
din piatra de rau si caramida in sec. al XVIII-lea si Man. Agapia, din sec. al XVII-lea, care pastreaza valoroase fresce realizate de Nicolae
Grigorescu. Urmeaza Cetatea Neamt (construita in sec. XIV de Petru I si extinsa de Stefan cel Mare), una din cele mai impresionante cetati
din Romania, care a facut parte din sistemul de fortificatii al Moldovei medievale, fiind distrusa de Mihai Racovita. Restaurata recent, cetatea
reprezinta o adevarata bijuterie arhitectonica a Moldovei. Programul excursiei ne va purta catre prima dintre bisericile pictate din Bucovina
protejata UNESCO, Manastirea Humor, construita in forma actuala in 1530, insa mentionata documentar cu mai mult de un secol inainte.
Stefan cel Mare a daruit manastirii Tetraevangheliarul de la Humor in 1473, de o rara frumusete, care continue si o miniatura cu chipul real al
marelui domnitor. Incheiem ziua cu o ctitorie a lui Stefan cel Mare: Manastire Voronet (sec. XV), patrimoniu UNESCO, supranumita “Capela
sixtina a Estului”, contruita in mai putin de 4 luni (un record pentru vremurile acelea), a carei pictura interioara dateaza in mare parte din
vremea lui Stefan cel Mare, iar cea exterioara din vremea lui Petru Rares. Pictura exterioara este unica prin nuanta culorii albastre realizata
dupa o formula secreta, ce a avut la baza mineralul azurit. Cazare in zona Gura Humorului.

Ziua 4. MOLDOVITA -SUCEVITA -PUTNA -DRAGOMIRNA -SUCEAVA (cca. 190 km)
Mic dejun. Pornim spre Manastirea Moldovita, Patrimoniu UNESCO de sec. XVI, cu fresce excelent conservate atat ca pictura interioara, cat
mai ales exterioara, prezentand scene din viata Maicii Domnului, Martiriul Apostolilor si faimoasa pictura cu tema Asedierii
Constantinopolului, realizata la 1537. Urmeaza alt obiectiv UNESCO, Man. Sucevita, construita tot in sec.XVI in stilul arhitecturii
moldovenesti, prin imbinarea elementelor de arta bizantina si gotica cu cele ale vechior biserici de lemn din Moldova, care se distinge prin
pictura murala interioara si exterioara cu o ampla “naratiune” biblica din Vechiul si Noul Testament. Continuam cu Manastirea Putna, ctitorie
a domnitorului Stefan cel Mare (al carui mormant se afla aici). Muzeul manastirii expune: Tetraevangheliarul de la Humor (sec. XV), o
cadelnita daruita de Stefan cel Mare manastirii, o cruce cu 3 brate (sec. XVI) cea mai veche din Romania, s.a. Ne indreptam spre Manastirea
fortificata Dragomirna (sec.XVII), una dintre cele mai de seama creatii arhitectonice ale evului mediu romanesc, cu o structura lunga, ingusta
si foarte inalta. Se constata o trecere de la pictura exterioara la decoratiuni sculptate in piatra, prezente intr-o mare bogatie, varietate si maiestrie
in special pe turla octogonala. Dupa doar cativa kilometric ajungem la Suceava, unde vizitam fosta Cetate de Scaun, construita in sec. XIV de
Petru Musat si consolidat de Stefan cel Mare, care conserva zidurile de aparare, ziduri de incinta, curti interioare, fortul musatin, cateva
bastioane, turnul capelei domnesti, pivnita, s.a. Cazare in zona Suceava.

Ziua 5. Palatul Cuza de la RUGINOASA -Castelul Sturza de la MICLAUSENI -BUCURESTI (cca. 470 km)
Mic dejun. Ne deplasam spre Palatul Al. Ioan Cuza de la Ruginoasa. Construit in stil neogotic in 1804, a apartinut initial familiei Sturdza.
In 1862, Cuza a cumpărat la licitatie mosia Ruginoasa si a renovat integral palatul, transformandu-l in resedinta de vara. Aici a locuit sotia sa,
Elena Cuza, care s-a ocupat de mobilarea si decorarea incaperilor, de gradina si de acareturi. Palatul a fost inaugurat cu prilejul sarbatorilor de
Paste, in aprilie 1864. In timpul Primului Razboi Mondial, a servit ca spital militar, iar din 1936, a intrat in proprietatea Regiei CFR si a gazduit
spitalul TBC. Degradarea palatului s-a accentuat in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, el fiind avariat grav de luptele purtate in
apropiere. In 1982 a fost inaugurat oficial Muzeul Memorial “Al. I. Cuza” cu o sectie de istorie si una de etnografie. Cuza a murit in exil in
1873, la hotel Europa din Heidelberg, Germania, iar trupul domnitorului a fost adus si inmormantat la Ruginoasa, respectandu-se astfel ultima
sa dorinta. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, pentru a evita o profanare a mormantului, osemintele sale au fost evacuate la Curtea
de Arges. Dupa razboi, acestea au fost depuse la Biserica Manastirii Trei Ierarhi din Iasi, unde se afla si astazi. Urmeaza Castelul Sturdza de
la Miclauseni, construit intre 1880 si 1904 in stil neogotic cu elemente baroc, avea scari centrale din marmura de Dalmatia, mobilier din lemn
de trandafir sculptat, sobe din teracota, portelan sau faianta, parchet cu intarsii din esente de paltin, mahon, stejar si abanos, confectionat de
mesteri austrieci, iar plafoanele si peretii interiori au fost pictati in ulei. Castelul adapostea o colectie valoroasa de carti, de costume medievale,
de arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmura de Cararra, argintarie, dar si piese arheologice, numismatice si epigrafice de mare valoare si
o colectie de carti de 60.000 de exemplare. In Primul Razboi Mondial, castelul a adapostit un spital militar, unde marele compozitor George
Enescu a concertat printre paturile cu raniti. In 1944, castelul a fost devastat de soldații rusi care au folosit multe carti valoroase pe post de
combustibil in sobe, vanzand alte volume unor magazine din Targu Frumos, unde erau folosite pentru impachetarea marfurilor. Pe langa carti,
au disparut din castel si piese de mobilier si cea mai mare parte din colectiile familiei Sturdza. Castelul si parcul au fost transformat in manastire
de maici, pe care insa comunistii au desfiintat-o. Castelul a fost depozit militar de explozibil, apoi a fost transformat in centru de plasament
pentru copii cu handicap psihic sever si a fost distrus de un incendiu. Continuam traseul spre Bucuresti si ajungem la Academia Militara in
jurul orei 23.00, in functie de trafic si conditiile meteo


Servicii incluse:
Servicii incluse:
- Transport cu autocar cu climatizare, clasificat pentru transport turistic
- 4 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* (ca exceptie 2*)
- Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu
- Deplasare pt. vizite la: Cast. Kalnoky Miclosoara, Bis. Fortificata Darjiu, Castelul Miko,
Miercurea Ciuc, Salina Praid, Sovata, Castelul Kemeni, Lacul Rosu, Cheile Bicazului,
Piatra Neamt, Man. Varatec si Agapia, Cetatea Neamt, Man. Humor, Voronet, Moldovita,
Sucevita, Putna, Dragomirna, Suceava, Palatul Cuza Ruginoasa, Castel Sturza Miclauseni

Servicii neincluse:
- Excursii optionale si ghizii locali.
- Intrarile la obiectivele turistice
(inclusiv pt. excursii optionale)
- Locuri preferentiale autocar
- Taxa de oras pentru fiecare cazare
unde aceasta este solicitata (se va
achita cash de catre turisti)

REDUCERE de pana la MAXIM 15% prin CUMULAREA urmatoarelor:
1. CLIENT FIDEL - 5% REDUCERE pentru turistii care au mai achizitionat programe turistice de la agentia
tour operatoare, atat direct, cat si prin intermediul agentiilor partenere a acesteia.
2. REDUCERE DE GRUP: la 6 pers.= 3%, la 8 pers.= 4%, la 10 pers. platitoare, a 11-a GRATUIT
3. REDUCERE 5% pentru ULTIMA BANCHETA din fiecare microbuz (in limita locurilor disponibile)
Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente de orice fel;

Oferta din categoria:


 
TINUTUL SECUIESC si MOLDOVA 5 zile Autocar - 5 zile / 735 RON
Plecare Pana la
09.Oct.2020 13.Oct.2020 Rezervare
11.Sep.2020 15.Sep.2020 Rezervare
14.Aug.2020 18.Aug.2020 Rezervare
10.Jul.2020 14.Jul.2020 Rezervare
05.Jun.2020 09.Jun.2020 Rezervare
01.May.2020 05.May.2020 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in RON / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 06.12.2019




# #