Circuit NOPȚI ALBE LA SANKT PETERSBURG-MOSCOVA

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

NOPȚI ALBE LA SANKT PETERSBURG-MOSCOVA / 9 zile

» Plecari: 30.May.2020

» Transport: cu Avion
» Durata: 9 zile
» Pret: de la 1395 EURO de persoana

» Categorie cazare 3*

» Traseu: -



Recunoscut drept cel mai fascinant oraş al Rusiei, Sankt Petersburg ne oferă un spectacol arhitectural impresionant, prin alternanța dintre clasic și modern, care se regăsește în clădirile metropolei. Dar cel mai strălucitor edificiu al măreței Rusii este Muzeul de Stat Ermitaj, unul dintre cele mai mari și mai vechi muzee din lume. Fondat în anul 1764 de Ecaterina cea Mare, Împărateasa Rusiei și deschis publicului larg în 1852, Ermitaj deține una dintre cele mai importante colecții de artă ale lumii. Kremlinul - centrul de putere al Rusiei și simbol al culturii ruse este un al obiectiv turistic inclus pe agenda circuitului.
ZIUA 1, 30.05.2020: Timișoara - St. Petersburg
• Întâlnire, la Casa Adam Muller Guttenbrun, în jurul orei 10:00, pentru transfer la aeroportul din Belgrad;
• Zbor cu Air Serbia, orar aproximativ de zbor:
JU 670 30.05.2020 Belgrad 17:00 – St.Petersburg 20:45
• Transfer aeroport – hotel și cazare în St. Petersburg;
ZIUA 2, 31.05.2020: St. Petersburg
După micul dejun, întâlnire cu ghidul local pentru turul de oraș.
TUR DE ORAȘ
Descoperim cele mai importante clădiri, din punct de vedere istoric și arhitectural, ale celui de-al doilea oraș ca mărime din Federația Rusă. Veți putea asculta povestiri uimitoare și veti avea ocazia să fotografiați principalele obiective arhitecturale și istorice, cum ar fi Nevsky Prospect, Catedrala Kazan, Palatul de Iarnă, Insula Vasilievsky, Catedrala Sf. Isaac, Fortăreața Petru și Pavel, Piața Senatului și Piața Palatului.
FORTĂREAȚA PETRU ȘI PAVEL
Fortăreața Petru și Pavel a fost construită în anul 1703, la dorința Țarului Petru cel Mare și este cea mai veche cetate din regiunea Sankt Petersburg. La început, a fost construită din lemn, apoi, reconstruită din piatră, devenind, în sec. al XIX-lea, principala închisoare politică a Rusiei. În interiorul cetății, puteți vizita mai multe obiective, printre care Catedrala Petru și Pavel - cea mai înaltă clădire din centrul orașului și locul de înmormântare a membrilor familiei imperiale - Mausoleul Marilor Duci, Clădirea Monetăriei, Casa de la debarcader, Casa Comandantului. Tot aici, se găsește și muzeul orașului, unde puteți afla lucruri foarte interesante despre istoria orașului Sankt Petersburg.
Timp liber pentru prânz.
După-amiază, vom vizita:
HERMITAGE - PALATUL DE IARNĂ (MAIN COLLECTION)
Este greu să vă imaginați o călătorie în Sankt Petersburg fără a vizita unul dintre cele mai renumite muzee din întreaga lume. Colecția sa neprețuită ocupă 5 clădiri istorice, printre care cea mai remarcabilă este Palatul de iarnă - fostă reședință a familiei regale ruse. Camerele sale, decorate cu marmură și aur, oferă un fundal minunat pentru comorile pe care le adăpostește. Colecția acestui muzeu unic conține peste 3 milioane de exponate, inclusiv picturile lui Leonardo da Vinci, Raphael și ale altor artiști renumiți; nu trebuie ratate nici colecțiile artei egiptene, orientale și grecești antice. Veți fi, literalmente, copleșiți de frumusețea muzeului și nu veți uita niciodată acest loc magnific și legendar.
ZIUA 3, 01.06.2020: St. Petersburg
După micul dejun, întâlnire cu ghidul local pentru a vizita Palatul Pushkin și grădinile palatului.
PALATUL PUSHKIN
Acest ansamblu unic de palate și parcuri a fost creat de arhitecții Rastrelli, Zemtsov și Șevakinskiy la porunca împărătesei Elisabeta (1741-1762), fiica lui Petru cel Mare, în Țarskoe Selo (Satul Regal). Aici, veți intra în atmosfera stilului de viață regal în întreaga sa măreție. Este greu de crezut că aproape tot ce se află în interiorul palatului este rezultatul unei restaurări atente, care a fost terminată în urmă cu doar 8 ani. În ziua de astăzi, legendara Cameră de chihlimbar, unde această rășină prețioasă a acoperit zidurile într-un stil magnific și strălucitor, precum și interioarele radiante și-au recăpătat în sfârșit fosta splendoare, după ce au suferit daune severe în timpul celui de-al doilea război mondial. Astăzi, turiști din toată lumea vin la Pușkin pentru a vedea minunatul parc și Palatul Ecaterinei, cu siguranță unul dintre cele mai impresionante momente ale fiecărei vizite la Sankt Petersburg.
ZIUA 4, 02.06.2020: St.Petersburg
După micul dejun, întâlnire cu ghidul local pentru a vizita Parcul si Palatul Peterhof.
PETERHOF
Situat pe țărmul sudic al Golfului Finlandei, la 34 de kilometri de St. Petersburg, spectaculosul Peterhof atrage mii de turiști cu parcurile, palatele și, în principal, cu fântânile sale. Atracția cea mai importantă din Peterhof este Marea Cascadă, finalizată în anul 1724, aceasta fiind piesa de rezistență a întregului ansamblu de fântâni creat după ce Petru cel Mare a văzut fântânile de la Palatul Versailles. Planul constă dintr-o cascadă mare care începe de la baza Marelui Palat și continuă cu un canal lung ce duce până în Golful Finic. În centrul faimoasei cascade, se găsește fântâna lui Samson, care îl înfățișează pe eroul biblic ținând deschise fălcile unui leu. Fostă reședință a împăraților, Complexul Peterhof cuprinde mai multe palate, dintre care cel mai important este Marele Palat, care a fost construit între 1714 și 1721.
ZIUA 5, 03.06.2020: St. Petersburg
După micul dejun, timp liber pentru a descoperi pe cont propriu frumusețile St.Petersburgului sau vă propunem să vizitați cele 3 CATEDRALE: Sf. Isaac, Catedrala Kazan, Spilled Blood (aprox.35 Euro pentru minim 10 persoane), iar după-amiază, croazieră pe râul Neva (aprox.35 Euro pentru minim 10 persoane).
ZIUA 6, 04.06.2020: St. Petersburg - Moscova
• După micul dejun, se face check-out la hotel; vă întâlniți cu ghidul local și se face transferul la gară;
• Călătorim cu trenul de mare viteză SAPSAN, de la Sankt Petersburg la Moscova (clasa a 2-a);
• În gara din Moscova, întâlnire cu ghidul local și transfer la hotel;
• După-amiază, timp liber.
ZIUA 7, 05.06.2020: Moscova
După micul dejun, întâlnire cu ghidul local.
TUR DE ORAȘ
Moscova este capitala Federației Ruse și reprezintă un set unic de capodopere de arhitectură veche și clădiri moderne de înaltă tehnologie. În doar câteva ore, veți avea o privire de ansamblu asupra reperelor sale principale, cum ar fi Piata Roșie, Kremlinul, Parcul Victoriei, Casa Albă, Arbat, Catedrala Hristos-Mântuitorul, platforma de observare a dealurilor Sparrow, Universitatea Lomonosov și multe altele. Este o introducere interesantă și eficientă în cel mai mare oraș al Europei.
CATEDRALA HRISTOS MÂNTUITORUL
Catedrala ce poartă Hramul Mântuitorului Isus Hristos este cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume (103m). A fost construită în anul 1883 și se află amplasată la vest de Kremlin, pe malul stâng al râului Moscova. A fost distrusă în anul 1931, sub regimul stalinist, fiind refăcută în anul 2000.
După-amiază, vizitarea Galeriilor Tretyakov-opțional sau timp liber (aproximativ 35Euro pentru minim 10 persoane)
ZIUA 8, 06.06.2020: Moscova
După micul dejun, întâlnire cu ghidul local.
KREMLIN (TERRITORY AND CATHEDRALS)
Vizitați unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale Moscovei - Kremlinul cu pereții săi din cărămidă roșie și cele 20 de turnuri care își păstrează istoria unică. A fost construit, din lemn, în 1156, la ordinul Marelui Duce Yuri Dolgoruky, iar de atunci a fost reconstruit de mai multe ori. Aspectul actual i-a fost dat în 1495, la aceasta contribuind cei mai buni arhitecți din Rusia și Italia. În prezent, Kremlinul
este reședința președintelui rus și simbolul principal al țării.
TUR PIETONAL PIAȚA ROȘIE
Piața Roșie este cea mai cunoscută piață din Moscova. Ea separa Kremlinul, fosta reședința imperială, în prezent sediul președintiei ruse, de zona comerciala Kitay-gorod. Este considerată țării, fiind locul din care pornesc, în toate direcțiile, marile străzi și drumuri ale Moscovei și ale Rusiei. În timpul plimbării, veți avea timp să fotografiați această piață pietruită, cu o suprafață de 73.000 de metri pătrați,
înconjurată de zidurile Kremlinului, Mormântul lui Lenin și Catedrala Sf. Vasile, Poarta Învierii, supermarketul GUM și Muzeul de Istorie al Rusiei. În partea stângă a pieței se află unul dintre cele mai vechi parcuri publice urbane din Moscova – Alexander Garden.
După-amiază, timp liber.
ZIUA 9, 05.06.2020: Moscova-Timișoara
• După micul dejun, se face check-out la hotel și transfer la aeroport;
• Zbor cu Air Serbia, orar aproximativ de zbor:
JU 651 07.06.20 Moscova 11:00 - Belgrad 12:50
• Transfer aeroport Belgrad – Timișoara, Casa Adam Muller Guttenbrunn.
Notă: Ordinea vizitelor se poate modifica, dar se vor face toate tururile incluse în program.

Preț: 1445 euro/pers. în cameră DBL
Ofertă specială: 1395* euro/pers. până în 30.11.2019
BONUS: Intrare la Palatul Peterhov și Excursie de 1 zi - Palatul Pushkin


Servicii incluse:
PREȚUL INCLUDE:
• biletul de avion pe ruta Belgrad – St.Petersburg ; Moscova – Belgrad;
• transfer Timișoara – aeroport Belgrad – Timișoara; • transfer aeroport – hotel – aeroport St.Petersburg, Moscova;
• cazare 5 nopți cu mic dejun, la hotel de 3* în St. Petersbug;
• cazare 3 nopți cu mic dejun, la hotel de 3* în Moscova;
• bilet clasa a II-a la trenul de viteză (Sapsan) pe ruta St.Petersburg – Moscova;
• însoțitor de grup vorbitor de limba română, din agenție;
• tururile prevăzute în program cu ghid local în limba română;
• intrările la obiectivele prevăzute în program:
- Fortăreața Petru și Pavel (cu catedrala);
- Hermitage (Palatul de iarnă);
- Pushkin – palatul și grădinile;
- Peterhof – palatul și parcul cu fântâni;
- Catedrala Hristos Mântuitorul (intrare gratuită);
- Moscova Kremlin (zona catedralelor, Catedrala Sf. Basil – numai în exterior).



PREȚUL NU INCLUDE:
• suplimentul de single - 450 eur; • asigurarea de tip storno/medicală (obligatorie);
• taxa de procesare viză, aprox. 450 lei/pers. (se poate modifica în cazul în care Consulatul Rus modifică taxele);
• bacșiș pentru ghizii locali – 25 Euro;
• intrările la obiectivele turistice care nu sunt prevăzute în program (Prețuri orientative pentru un grup de minim 10 persoane: intrare la cele 3 catedrale aprox. 35 Euro; croazieră pe Neva: aprox. 35 Euro; intrare la Galeriile Tretyakov: aprox. 35 Euro).

Oferta din categoria:


 
NOPȚI ALBE LA SANKT PETERSBURG-MOSCOVA - 9 zile / 1395 EURO
Plecare Pana la
30.May.2020 07.Jun.2020 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Fara masa
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 18.11.2019




# #