Nu stiu daca pot sa ma laud sau sa imi fie rusine dar cred ca sunt singurele impresii de vacata pe care le am in memorie.. Si cum sa nu le am cand, copil fiind, pasionat de cartile de aventuri ale lui Karl May, am vistat o viata intreaga sa imi petrec o vacanta asemeni personajelor din vestul salbatic culcusit in preajma unui foc sub cerul liber. Ocazia s-a ivit destul de tarziu dar a fost minunata si pentru mine si pentru cei pe care i-am antrenat in aventura: sotia si cei doi copii.
Am plecat din Oradea cu trenul urmand sa coboram in halta cea mai apropiata de locul unde se gaseste Pestera Ursilor, Chiscau. De la Halta si pana in sat sa tot fie vreo 10 km pe care i-am stabatut voiniceste era prima excursie de mai multe zile organizata de mine. Excursie ce a inceput dupa mai multe parlamentari caci la vremea aceea nu aveam un cort macar si deci urma sa ne cazam pe un strat de fan, acoperiti de paturi de la un hotel cu multe stele (speram eu, nici nu va inchipuiti cat de mult m-am rugat Cerului saptamana aceea sa nu ploua).
Primul popas a fot intr-o poiana, langa un izvor, numita a Florilor pe traseul ce urca de la Pestera Ursilor spre Ghetarul Focul Viu. Dupa cina de seara am mai aruncat un brat de vreascuri pe jaratecul din vatra si ne-am intins, asa cum visam pe un brat de fan acoperiti de niste paturi si am adormit in cea mai romantica seara din viata mea, mangaiat de licaritul miilor de stele. Dimineata pana sa auzim primul cantat al cocosilor, de fapt in pustietatea aceea nu prea aveam unde sa il auzim eram in picioare incercand sa reaprindem restul de jaratec ramas de seara si sa ne incalzim cu un ceai fierbine, trebuie sa recunosc: noptile la munte sunt racoroase chiar daca eram in mijlocul verii. Dar orice neajuns are si parti bune, astfel la 8 dimineata eram deja pe drum incercand sa acoperim cele 6 ore de drum cat stiam eu ca dureaza traseul pana la Focul viu Va urma...
