Serviciu Bilete de Avion
CALL CENTER
NON-STOP 24/7
021.407.5303
Tarif normal al operatorului telefonic
Infoturism.ro » Bilete avion » Bilete avion Barcelona »

Aeroport El Prat

Aeroportul El Prat

Aeroportul International Barcelona, cunoscut si sub numele de El Prat de Llobregat, se afla la 13 km sud-vest de centrul orasului. El Prat este cel mai aglomerat aeroport din Barcelona, anual fiind tranzitat de peste 30 milioane de vizitatori. Aeroportul are 2 terminale, iar legatura intre acestea se face printr-un culoar elegant, de unde pot fi cumparate bilete de avion Barcelona.

In incinta aeroportului veti gasi numeroase facilitati care vor face ca timpul petrecut aici sa treaca cat mai repede. Daca nu ati apucat sa faceti destule cumparaturi, la terminalul Plecari veti gasi numeroase magazine: Accesorize, Zara, Adidas, Desigual, La Perla, Etam, Massimo Dutti. Tot in acest terminal veti gasi un duty free, de unde puteti cumpara parfumuri, dulciuri sau cosmetice.

Pentru o gustare sau o masa calda, va puteti indrepta spre zona restaurantelor, unde oferta este foarte generoasa. La terminalul Plecari veti gasi o ciocolaterie, un restaurant cu produse traditionale ce pot fi oferite ca suveniruri, restaurant fast food si o cofetarie cu prajituri si pateuri sarate sau dulci. La Sosiri se afla un minimarket cu dulciuri, snacks-uri si bauturi racoritoare.

Daca doriti sa inchiriati o masina, in aeroport se afla 5 companii ale caror oferte au preturi competitive: Avis, Europcar, Hertz, National Atesa, Sixt.

Banca La Caixa isi are sediul la terminalul Sosiri, iar case de schimb valutar si bancomate se afla la ambele terminale. Opt birouri de informatii se afla la terminalul Plecari si 7 la Sosiri.

La terminalul Sosiri se afla biroul pentru bagaje pierdute. Tot in aeroport se afla o farmacie, un cabinet medical deschis 24h, agentii de turism de unde se pot cumpara bilete de avion Barcelona si locuri de joaca pentru copii.

Aeroportul El Prat are 6 lounge-uri VIP in terminalul Plecari, dotate cu sali de conferinte (cu echipament de ultima tehnologie), toalete cu dusuri, camere de odihna, sala de fitness, restaurant, coafor, simulator de golf, biliard, jocuri video.

Pentru a ajunge in centrul orasului, puteti alege sa calatoriti cu autobuzul express Aerobus. Acesta pleaca din fata terminalului Plecari, calatoria dureaza 25-30 minute, iar pretul unui bilet este 5.30 euro (1 calatorie) si 9.15 euro (dus-intors). Biletul dus-intors este valabil doar 9 zile.

Tot de la aeroport pleaca si trenul RENFE care face legatura intre El Prat si centrul orasului. De aici, puteti schimba la statia de metrou Sants Estacio sau Passeig de Gracia. Costul unui bilet este 3.15 euo, iar calatoria dureaza 25 minute.

Daca doriti sa calatoriti confortabil, atunci optati pentru un taxi. In fata terminalului Plecari veti gasi multe masini dornice sa va duca la destinatie. Calatoria dureaza intre 25 - 30 minute, iar pretul unei curse este de aproximativ 30 euro. Este posibil ca pentru bagaje sa fie perceputa o taxa suplimentara.

Site oficial: http://www.aena-aeropuertos.es/