Cont turist Cont agentie Cont hotel |
Infoturism.ro - rezerva vacanta online
Home » Complexe banleare »

Sangeorz Bai

Sangeorz Bai


Sangeorz Bai Singeorz-Bai, un oras in extremitatea nordica a Romaniei (Judetul Bistrita-Nasaud), situat in amonte de Somesul Mare, in partea de sud a Muntilor Rodnei (Carpatii Orientali), intr-o zona deluroasa, altitudine 435-450 m, la 50 km nord-est de Municipiul Bistrita (resedinta Judetului Bistrita-Nasaud); 10.519 locuitori (la 1 iulie 1991). Statiune cu regim permanent (cunoscuta ca statiune balneara incepand cu secolul al XVII-lea), cu o clima montana moderata: veri reci (temperatura medie in iulie este de - 5,5°C).Temperatura medie anuala este de 7,5°C, umiditatea depaseste 82%.

Sangeorz Bai Statiunea dispune de numeroase izvoare de ape minerale bicarbonatate, clorate, sodice, calcice, magneziene, care sunt carbonate, hipertonice si izotonice; namol mineral; mofete. Apele minerale de aici rivalizeaza, din punct de vedere al proprietatilor lor, cu cele de la Vichy (Franta) si Karlovy Vary (Cehia). Apele minerale de la Sangeorz-Bai au insa o eficacitate mai mare in tratamentul afectiunilor tubului digestiv ( gastrita hipoacida cronica si hiperacida, gastrita cronica, ulcer duodenal, sechele dupa operatii de ulcer efectuate pe stomac, colita cronica, constipatie cronica), al bolilor hepato-biliare (dischinezie biliara, colicistita calcaroasa sau necalcaroasa, stari postoperatorii ale ficatului, hepatita cronica, pancreatita cronica), al bolilor metabolice si nutritionale (diabet melitus, hiperuricemie, hiperlipemie, obezitate, guta cu manifestari la nivelul articulatiilor). In cura externa, apele minerale de la Sangeorz -Bai au un efect terapeutic asupra bolilor reumatismale degenerative si diartritice.

Sangeorz Bai Statiunea dispune de instalatii pentru bai calde in cada cu ape minerale, pentru electroterapie si hidroterapie, pentru aerosoli si inhalatii, pentru impachetari cu namol mineral cald si cu parafina, mofete; de asemenea ea dispune de izvoare cu ape minerale pentru cura interna si de sali de gimnastica medicala. Statie de imbuteliere a apei minerale. Cazarea este asigurata la Complexul balnear "Hebe", cu o baza de tratament proprie si o capacitate de 900 de locuri, la un sanatoriu cu 600 de locuri, si in vile confortabile cu cca 550 de locuri

Posibilitati de petrecere a timpului liber si distractie diverse: club, cinematograf, sala de jocuri mecanice, terenuri de tenis si de volei, excursii la Dealul Prihodiste-Marcus, unde exista o mofeta sonora naturala (gazul trece prin apa producand un zgomot asemanator fierberii, zgomot sesizabil de la distanta), excursii la faimoasele pivnite de vinuri de la Lechinta, cu degustare, sau excursii la Bistrita pentru a vedea zidurile orasului medieval (secolul XV) si Turnul Dogarilor, Casa Argintarilor (secolul XV) , care adaposteste Sectia de istorie -arheologie a Muzeului judetean, cladirile "Sugalete" (secolele XV-XVI), si un complex unic de 20 de arcade exterioare care alcatuiesc o galerie cu bolti sprijinita de 21 de pilastri.



# #