Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi
Pentru detalii sau rezervari directe:
Poveste de Craciun la Praga - 2026 / 7 zile
» Plecari: 21.Dec.2026
|
» Transport: cu Autocar » Durata: 7 zile |
» Pret: de la 525 EURO de persoana » Categorie cazare 3* |
» Traseu: Budapesta • Viena • Praga • Dresda
Ziua 1 - 21.12.2026 Bucuresti – Budapesta
Ne asteapta o zi lunga, in care vom tranzita Romania de la sud spre vest. Punctul de intalnire este Piata Alba Iulia din Bucuresti, unde ne intalnim dimineata devreme, la ora 6.30. Ajungem in cursul serii in Budapesta, unde ne vom caza la hotel.
Cazare
Cazare la Hotel Ibis Styles Budapest Citywest (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ )
Ziua 2 - 22.12.2026 Budapesta – Piata de Craciun de la Viena - Praga
Jó reggelt! (Buna dimineata!) Dupa o binemeritata noapte de odihna, ne incarcam bateriile cu un mic dejun delicios si suntem pregatiti sa descoperim capitala Austriei. Viena a fost vreme de secole centrul Imperiului Habsburgic, un oras care impresioneaza cu arhitectura sa in stil baroc, cu muzeele, palatele si bisericile sale impunatoare. Pregateste-ti camera foto pentru turul panoramic cu autocarul, ce ne va purta din Ringstrasse spre Opera, Palatul Hofburg, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria. Odata ajunsi in Piata Primariei, suntem in mijlocul atmosferei de sarbatoare a fostei capitale imperiale: Rathausplatz este locul unde se organizeaza de peste sapte secole Targul de Craciun, unul dintre cele mai importante repere din Europa.
Moment de ragaz: Arome de vin fiert, ciocolata si scortisoara plutesc deasupra targului. Brazii impodobiti, casutele de lemn frumos ornamentate cu ghirlande si beculete, sunetul colindelor ne vor introduce intr-un decor de poveste. Cei pofticiosi pot savura un wurst traditional, turta dulce sau o cana de vin fiert. Turistii pasionati de shopping pot cumpara obiecte artizanale, decoratiuni de Craciun si suvenire pentru cei dragi.
Lasam in urma Viena, cu eleganta si ecourile valsurilor sale, si pornim spre Praga, orasul care isi dezvaluie frumusetea aproape la fiecare pas. Supranumita „orasul de aur”, capitala Cehiei ne asteapta cu stradute pline de istorie, piete care pastreaza atmosfera altor timpuri si o arhitectura gotica impresionanta, care ii da orasului un farmec aparte. Vom descoperi edificii de patrimoniu, castele si fortarete si vom avea timp sa ne bucuram de acea Praga care nu se lasa privita in graba: monumentala, misterioasa si, mai ales, foarte vie. Sosim si ne cazam in Praga la hotel.
Cazare
Cazare la Top Hotel Praha (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ ♥ )
Mese
Mic dejun
Ziua 3 - 23.12.2026 Praga – Piata de Craciun de la Dresda - Praga
Dupa micul dejun, iti propunem doua variante de petrecere a timpului liber: fie explorezi in propriul tau ritm stradutele din Praga si Piata de Craciun, fie ni te alaturi in excursia optionala la Dresda, supranumita si “Florenta de pe Elba”, un oras renascut din propria cenusa dupa al doilea razboi mondial si care si-a regasit stralucirea de dinaintea bombardamentelor. Azi, impresioneaza prin palatele, catedralele, podurile si muzeele sale, cateva exemple relevante fiind: Palatul Zwinger, Opera Semper, Biserica Maicii Domnului (Frauenkirche), Biserica Catolica a Curtii. Mai mult decat atat, Dresda se lauda cu o veche traditie a pietelor de Craciun, ceea ce inseamna ca avem sansa de a descoperi orasul in cea mai frumoasa perioada a anului.
Plecam spre Praga cu promisiunea de a reveni in acest oras fermecator. Cazare in Praga la hotel.
Moment de ragaz: Jocul de lumini, mirosul de vin fiert si muzica de Craciun se raspandesc prin oras. In Striezelmarkt, cea mai veche piata de Craciun din Germania putem savura celebrul Stollen - cozonac cu fructe uscate, un desert stravechi in istoria orasului Dresda. Initial era paine cu fructe, insa acum exista numeroase retete, iar majoritatea contin fructe confiate, uneori martipan, nuci sau migdale. Pornim apoi la pas pe aleile pietonale si ne pierdem prin multimea de oameni, localnici sau calatori deopotriva, coplesiti de magia sarbatorilor intr-un decor de poveste.
Cazare
Cazare la Top Hotel Praha (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ ♥ )
Mese
Mic dejun
Ziua 4 - 24.12.2026 Ajunul Craciunului la Praga
Dobré ráno! (Buna dimineata!) Dupa micul dejun, cu forte proaspete si dorinta de a explora Praga, pornim prin oras pe un intinerariu ce include Manastirea Loreta, Hradul - considerat cel mai mare castel din lume, Catedrala Sfantul Vit, Podul Carol, cartierul Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primaria, Turnul cu Ceas si Cartierul evreiesc.
Praga gazduieste anual milioane de turisti atrasi de splendida armonie arhitecturala a diferitelor stiluri din epoci diverse, dar cu ocazia Sarbatorilor de iarna, atractia principala a orasului este „Vanochi trh” (Targul de Craciun), care poate fi vizitat pana dupa Anul Nou. Facem si noi acelasi lucru: ne oprim la standurile cu obiecte lucrate manual, inclusiv traditionalele papusi cehesti, nu ratam standurile cu mancare si cu bautura, unde gasim patiserie traditionala, castane prajite si trdlo – cozonac infasurat pe lemn si ne incalzim cu un pahar de svarak – vin fiert.
Moment de ragaz: Chiar daca nu esti consumator de bere, trebuie sa gusti berea din Praga, iar Vytopna Railway Restaurant, situat in piata Wenceslas, este unul dintre locurile de neratat. Aici, pe langa zecile de sortimente de bere, te poti delecta ci cu cealalta atractie a localului: 900 metri de cale ferata in miniatura. Spre incantarea clientilor, bautura este adusa la fiecare masa in vagonul trenului care circula pe aceste sine.
Dupa amiaza, avem program liber in Praga pentru explorare pe cont propriu.
Cazare
Cazare la Top Hotel Praha (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ ♥ )
Mese
Mic dejun
Ziua 5 - 25.12.2026 Poveste de Craciun la Praga
Ce poate fi mai frumos decat sa te trezesti in dimineata de Craciun in decorul de sarbatoare al orasului Praga? Dupa micul dejun, suntem pregatiti sa traim propria „poveste de Craciun” la Praga! E o zi in care timpul isi incetineste ritmul pentru a ne da ragaz sa ne bucuram de tot ceea ce ofera Targul de Craciun praghez.
Cine doreste ne poate insoti la un pranz traditional (experienta optionala), la care gazdele ne asteapta cu un meniu tipic sarbatorilor de iarna in Cehia, asezonat cu un pahar de vin.
La lasarea serii, care marcheaza si finalul programului nostru in Praga, va propunem sa recapitulam principalele obiective turistice ale capitalei Cehiei de la bordul unei nave de croaziera care ne plimba pe Vltava (program optional). De la bordul vasului, vom admira cladirile monumentale ale capitalei Cehiei! Seara, revenim la hotel pentru cazare.
Cazare
Cazare la Top Hotel Praha (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ ♥ )
Mese
Mic dejun
Ziua 6 - 26.12.2026 Praga – Budapesta
Dupa micul dejun, traseul continua spre Budapesta, unde vom admira intr-un scurt tur panoramic cu autocarul: Parlamentul, Basilica Sf. Stefan, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matyas. Seara, ne cazam la Budapesta la Hotel Hotel Ibis Styles Budapest Citywest 3* (sau similar)
Experienta: ritm si gusturi traditionale Daca te intrebai cu ce ai mai putea umple timpul inainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum suna pentru tine “Seara de croaziera? (optional). Te invitam sa pasesti la bordul unui vas de croaziera, care in acordurile celebrului vals al lui Johann Strasuss „Dunarea Albastra” te poarta in lumea fascinanta a Imperiului Austro-Ungar. Savuram preparate traditionale si ascultam cu interes prezentarea ghidului local care aduce detalii interesante despre cladirile si monumentele aflate de o parte si de alta a fluviului. Destula vorba! Hai sa ciocnim cupele, sa schimbam numere de telefon si sa celebram prietenii noi. In definitiv, suntem camarazi de calatorie si nu-i exclus sa mai fim si altadata!
Cazare
Cazare la Hotel Hotel Ibis Styles Budapest Citywest (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ )
Mese
Mic dejun
Ziua 7 - 27.12.2026 Budapesta - Bucuresti
Plecam din Capitala Ungariei, senzatiile si amintirile zilelor petrecute impreuna ne dau motive suficiente sa facem planuri pentru urmatoarele destinatii, sa aratam cele mai frumoase “capturi” cu telefoanele mobile si sa ne gandim cu bucurie la Sarbatorile ce urmeaza. Ajungem acasa seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic.
Servicii incluse:
Servicii Incluse
Transport cu autocar/minibus clasificat
6 cazari la hoteluri de 3 si 4*
6 mic dejun
Insotitor din partea agentiei pe traseu
1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg
Servicii Neincluse
Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* platibile la hotel, alte taxe si cheltuieli personale
Excursiile optionale, pentru grup de minim 30 persoane
Asigurare de calatorie (storno + medicala)
Transport cu autocar/minibus clasificat
6 cazari la hoteluri de 3 si 4*
6 mic dejun
Insotitor din partea agentiei pe traseu
1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg
Servicii Neincluse
Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* platibile la hotel, alte taxe si cheltuieli personale
Excursiile optionale, pentru grup de minim 30 persoane
Asigurare de calatorie (storno + medicala)
Oferta din categoria:

