Circuit Paste Malta - Taramul Cavalerilor Ioaniti

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

Paste Malta - Taramul Cavalerilor Ioaniti / 7 zile

» Plecari: 01.May.2024

» Transport: cu Avion
» Durata: 7 zile
» Pret: de la 995 EURO de persoana

» Categorie cazare 3*

» Traseu: Valletta, Gradinile Upper Barracca, Catedrala Sf Ioan, Mosta, catacombele Sf Pavel, Mdina, Insula Gozo, Palazzo Parisio, Grota albastra, Marsaxlokk, Templele Hagar Qim, Pestera Ghar Dalam..




1 Mai | Bucuresti–Valletta-Sliema
Intalnire cu reprezentantul Interra la ora 07:00 la Aeroportul Henri Coanda Otopeni, pentru imbarcare pe zborul Companiei Turkish Airlines cu destinatia Malta, via Istanbul. Decolare la ora 09:35 cu zborul TK1044 si aterizare la Istanbul la ora locala 11:00. Decolare spre Malta pe zborul TK1371 la ora 16:55. Sosire in Malta la ora 18:20. Dupa indeplinirea formalitatilor vamale, transfer la hotel. Cazare la Hotel Plaza 3* sau similar.

2 Mai | Valletta
Mic dejun. Incepem incursiunea noastra pe taramul cavalerilor maltezi cu insasi capitala arhipelagului-Valletta. Construit pe peninsula ce separa Marele Port (Grand Harbour) la sud de Portul Marsamxett la nord, orasul este unul foarte mic... de la un capat la altul nu are mai mult de 2 km si poate fi usor strabatut la pas. Prima oprire va fi la Gradinile Upper Barracca de unde avem o priveliste uluitoare asupra celor Trei Orase si a Marelui Port. Continuam la pas pe strazile orasului pana la urmatoarea oprire–Co-Catedrala Sf. Ioan–o capodopera a arhitecturii care abunda in sculpturi, morminte in marmura si picturi faimoase (printre care si „Decapitarea Sfantului Ioan Botezatorul” a celebrului Caravaggio). Retur la hotel si timp liber la dispozitie. Cazare la Hotel Plaza 3* sau similar.

3 Mai | Mosta–Mdina–Cele 3 Orase (Vittoriosa, Senglea si Cospicua)
Mic dejun. Astazi va propunem o excursie optionala in care vom continua sa descoperim aceasta insula mica, dar plina de istorie, calatorind spre centrul ei. Vom incepe prin a vizita Domul din Mosta–al treilea dom din Europa ca marime nesustinut de coloane. Urmatoarea oprire va fi in Rabat, la Catacombele St. Pavel–datand din Sec al III-lea i.Hr., se crede ca au fost folosite pana in Sec al VII-lea d.Hr.–urmata de Mdina–vechea capitala a Maltei, “orasul tacut” cum mai este cunoscut. In acest mic orasel cu strazi inguste, in totalitate pietonal, ne vom plimba pe langa bastioanele impozante de unde vom avea o vedere panoramica asupra intregii insule. Aici s-a turnat mare parte din celebrul film “Contele de Monte Cristo” si tot aici se afla si principala catedrala a Maltei–Catedrala Sf. Pavel. Ziua de astazi se incheie cu o vizita scurta in cele Trei Orase (Senglea, Cospicua si Vittoriosa) cu o oprire in Vittoriosa–prima casa a Cavalerilor Ordinului Ioanit–unde vom vizita Palatul Inchizitorului, unul dintre putinele palate ale temutei Inchizitii care s-au mai pastrat in Europa si singurul accesibil publicului larg. Retur la hotel si timp liber la dispozitie. Cazare la Hotel Plaza 3* sau similar.

4 Mai | Grota Albastra–Marsaxlokk–Templele Hagar Qim–Pestera Ghar Dalam
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau optional, excursie in sudul Maltei. Prima oprire o vom face la Grota Albastra–cea care este asemanata pe buna dreptate cu cea de la Capri. O scurta calatorie cu barcuta (contra-cost si daca vremea o va permite) va va da ocazia sa admirati flora subacvatica din aceste grote. Vom continua apoi cu pitorescul satuc de pescari Marsaxlokk unde ne vom relaxa privind marea si admirand cunoscutele barcute malteze numite "luzzu” pictate in traditionalele culori rosu, albastru si galben. Dupa ce ne-am relaxat un pic, continuam cu o calatorie in timpurile stravechi vizitand Templele Megalitice Hagar Qim–un grup de temple care datorita starii lor de conservare foarte buna ne aduc o dovada a iscusintei si a abilitatilor artistice a stramosilor indepartati. Ultima oprire a zilei va fi la Pestera Ghar Dalam–una dintre primele asezari a acestor insule, datand din Anul 5000 i.Hr. Cazare la Hotel Plaza 3* Sliema sau similar.

5 Mai | Insula Gozo
Mic dejun. Astazi vom face o excursie de 1 zi in Gozo. Dupa o traversare de aproximativ 20 minute cu ferry-ul, ajungem pe insula-sora a Maltei–Gozo. Un lucru care ne va atrage imediat atentia este ca, desi ambele insule au o istorie si dezvoltare similara, insula Gozo este cu siguranta mai verde si mai pitoreasca decat Malta. Ne incepem aventura pe aceasta insula cu o scurta oprire la Xlendi Bay–un traditional sat pescaresc gozitan. Urmatoarea oprire va fi in Vechea Citadela din Victoria, un oras fortificat construit pentru a apara asezarea de la baza, numita Rabat. Dintre zidurile sale se inalta semeata Catedrala din Gozo iar de pe bastioanele sale putem admira in toata splendoarea ei aceasta mica insula. Lasam in urma Citadela pentru a ne indrepta catre urmatoarea noastra oprire la Biserica Ta’Pinu sau, asa cum este ea cunoscuta, biserica miracolelor–o impozanta biserica construita in stil romanic, a carei origine ramane inca ascunsa in tainele timpului si pe care va invitam sa o descoperiti. Ultima oprire o vom face la Dwejra, mai bine cunoscuta drept "Marea Interioara”, un adevarat paradis pentru scuba-diving si unde, pana nu demult, trona celebra Fereastra Albastra. Optional servirea mesei de pranz la un restaurant local (tarif 60 €/persoana si include meniu cu 3 feluri de mancare, ½ sticla de vin, ½ sticla apa si cafea). Retur pe insula Malta si cazare la Hotel Plaza 3* sau similar Sliema.

6 Mai | Palazzo Parisio–Ta’Qali Crafts Village
Mic dejun. Optional, azi va invitam sa cunoasteti Palazzo Parisio–de departe cel mai aristocratic palat din Malta. Palazzo Parisio a fost descris pe buna dreptate ca fiind “Versailles in miniatura”. Frumoasele sale gradini amenajate, apreciate ca fiind printre cele mai frumoase din Europa, reflecta din plin splendoarea acestei case deosebite. Lasam apoi in urma opulenta palatului pentru a incheia incursiunea noastra pe aceasta insula cu o alta fata a Maltei–cea a produselor locale traditionale, departe de impunatoarele biserici si monumente lasate in urma de Cavalerii Maltezi. Vom vizita Ta Qali Craft Village–o locatie unde se produc tot felul de obiecte artizanale locale si unde ii veti putea urmari pe localnici in timpul procesului de lucru. Retur la hotel si timp liber la dispozitie. Cazare la Hotel Plaza 3* sau similar Sliema.

7 Mai | Malta-Bucuresti
Mic dejun la pachet. Transfer la aeroportul din Luqa pentru imbarcare pe zborul Companiei Turkish Airlines TK1370 cu destinatia Istanbul. Decolare la ora 10:35 si aterizare la Istanbul la ora 14:00. La ora 19:00 imbarcare pe zborul TK1045 cu destinatia Bucuresti. Aterizare la Bucuresti la ora 20:20.


Servicii incluse:

Servicii incluse:

• Ghid roman insotitor
• Zboruri Bucuresti => Malta => Bucuresti, Compania Turkish Airlines
• Taxele de aeroport
• Transferuri aeroport-hotel-aeroport
• Cazare 6 nopti cu mic dejun in Sliema la Hotel Plaza 3* camere vedere partiala la mare, sau similar
• Pachet de excursii incluse:
- tur de oras Valletta cu ghid local
- bilet de intrare la Co-Catedrala Sf Ioan
- excursie de 1 zi in Insula Gozo

Nu sunt incluse:

• Excursiile optionale
• Bacsis pentru soferi si ghizi locali, recomandat 5 €/turist/zi
• Taxa de oras aprox 0,5 euro/persoana/noapte se achita la receptia hotelului
• Asigurare medicala de calatorie si asigurare storno

Oferta din categoria:


 
Paste Malta - Taramul Cavalerilor Ioaniti - 7 zile / 995 EURO
Plecare Pana la
01.May.2024 07.May.2024 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 23.02.2024




# #