Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi

21.07 SCOTIA 2025 - Whisky, legende si castele , avion , 6 nopti , pret/ persoana =1920Eur
Pentru detalii sau rezervari directe:
21.07 SCOTIA 2025 - Whisky, legende si castele , avion , 6 nopti , pret/ persoana =1920Eur / 7 zile
» Plecari: 21.Jul.2025
» Transport: cu Avion » Durata: 7 zile |
» Pret: de la 1920 EURO de persoana » Categorie cazare 3/4* |
» Traseu: BUCURESTI - EDINBURGH - SAINT ANDREWS CASTELUL BALMORAL INVERNESS - CASTELUL CAWDOR DISTILERIE WHISKY INVERNESS - LOCH NESS CASTELUL EILEAN DONAN - ISLE OF SKYE OBAN - GLENCOE STIRLING THE KELPIES GLASGOW -
Ziua 1: BUCURESTI - EDINBURGH
Intalnire la Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni) cu insotitorul de grup la ora 04:00 dimineata; plecare spre Edinburgh la ora 07:00, zbor KLM (cu schimbarea cursei la Amsterdam). Sosire la Edinburgh la ora locala 12:35 si transfer spre centrul orasului unde vorm participa la un tur al capitalei scotiene (vizite exterioare). Incepem turul urcand pe Carlton Hill, unul dintre cele mai frumoase locuri de unde putem admira panorama orasului. Aici vom descoperi Monumentul National, inspirat de Partenonul din Atena, Nelson Monument si Dugald Stewart Monument, locuri perfecte pentru fotografii. De sus, vom avea o priveliste spectaculoasa asupra Castelului Edinburgh, a orasului si a estuarului Firth of Forth. Coboram spre celebra Princes Street, principala artera comerciala a orasului, unde vom vedea Scott Monument, un impresionant turn gotic dedicat scriitorului Sir Walter Scott. Continuam cu New Town, partea eleganta a orasului, construita in stil georgian. Vom merge pe George Street, o strada plina de cladiri istorice, buticuri de lux, restaurante si cafenele. Ultima oprire a zilei este in Dean Village, o zona pitoreasca situata de-a lungul raului Water of Leith. Odinioara un sat de morari, astazi acest cartier fermecator ne incanta cu stradutele sale inguste, casele din piatra si podurile vechi. Dupa tur, ne indreptam spre hotel pentru check-in si odihna. Cazare in Edinburgh la hotel Holiday Inn Edinburgh 4* sau similar.
Ziua 2: EDINBURGH
Dupa micul dejun vom continua explorarea orasului si vom incepe cu o plimbare pe Royal Mile, una dintre cele mai faimoase strazi istorice din lume, ce leaga Castelul Edinburgh de Palatul Holyroodhouse. De-a lungul acestei strazi medievale vom descoperi cladiri impunatoare, magazine traditionale si atmosfera autentica a capitalei Scotiei. Vom face o oprire pentru a admira Scottish Parliament, o cladire moderna cu un design arhitectural unic, ce contrasteaza puternic cu stilul traditional al orasului. Vom avea ocazia sa aflam mai multe despre functionarea guvernului scotian si despre procesul prin care Scotia si-a dobandit un grad mai mare de autonomie in cadrul Regatului Unit. Continuam cu vizitarea Castelului Edinburgh, simbolul orasului si una dintre cele mai impresionante fortarete din Europa. Ne indreptam apoi catre National Museum of Scotland, unul dintre cele mai fascinante muzee din tara. Aici vom avea ocazia sa descoperim colectii impresionante ce acopera istoria Scotiei (de la vikingi pana la revolutia industriala), stiinta (punct de atractie - renumita oaie Dolly, prima oaie clonata din lume), arta si tehnologia. Ultima oprire a turului este la Palatul Holyroodhouse, resedinta oficiala a monarhului britanic in Scotia. Cazare in Edinburgh la acelasi hotel.
Ziua 3: EDINBURGH SAINT ANDREWS CASTELUL BALMORAL INVERNESS
Dimineata dupa micul dejun plecam din Edinburgh si ne indreptam spre nord-est, catre Saint Andrews, unul dintre cele mai frumoase orase ale Scotiei. Pe drum, traversam Forth Road Bridge, cu privelisti superbe asupra estuarului Firth of Forth. Saint Andrews este renumit atat pentru Universitatea Saint Andrews, una dintre cele mai vechi din lume, cat si pentru faptul ca este considerat locul de nastere al golfului modern. Vom face o scurta plimbare prin oras, bucurandu-ne de atmosfera sa medievala si de cladirile istorice si vizitam ruinele Castelului Saint Andrews. Aceasta fortareata a servit drept resedinta regala si loc de lupta in timpul Reformei Scotiene. In continuare ne indreptam spre unul dintre cele mai faimoase castele din Scotia, Castelul Balmoral, un simbol al monarhiei britanice. Acest castel a fost achizitionat de Regina Victoria in 1852 si a ramas de atunci resedinta de vara a familiei regale. Accesul in interiorul castelului poate fi restrictionat in functie de perioada anului, deoarece Balmoral este o resedinta activa a familiei regale. In cazul in care nu este deschis pentru vizite, ne putem bucura de o plimbare prindomeniu si gradini. In cursul serii vom ajunge in Inverness, capitala zonei inalte scotiene Highland si ne vom caza la hotel The Royal Highland 3* sau similar.
Ziua 4: INVERNESS CASTELUL CAWDOR DISTILERIE WHISKY INVERNESS
Mic dejun. Dimineata plecam catre Castelul Cawdor, unul dintre cele mai frumoase castele din Highlands. Situat in mijlocul unor paduri pitoresti, castelul dateaza din secolul al XIV-lea si este inca resedinta privata a contilor de Cawdor. Este cunoscut pentru legatura sa literara cu \\\\''Macbeth\\\\'' de Shakespeare, desi constructia sa a inceput la mult timp dupa evenimentele descrise in piesa. Interiorul este decorat cu mobilier de epoca, tapiserii impresionante si o colectie fascinanta de tablouri si obiecte de arta. Urmatoarea oprire va fi la o distilerie de whisky unde ni se va explica tehnica de obtinere a celui mai bun whisky: o combinatie intre apa limpede de izvor si orzul auriu, turnate in butoaie de stejar si ascunse in intuneric pentru cel putin 3 ani. Ne intoarcem in Inverness unde vom avea timp liber pentru a explora orasul sau pentru a lua cina intr-un pub traditional. Cazare in Inverness la acelasi hotel.
Ziua 5: INVERNESS LOCH NESS CASTELUL EILEAN DONAN - ISLE OF SKYE OBAN
Mic dejun. In aceasta zi vom calatori spre vest, traversand peisajele superbe ale Highlands-ului. Vom face o scurta oprire pentru fotografii la Loch Ness, misteriosul lac, cunoscut pentru legendele despre monstrul Nessie. In continuare vom trece prin Glen Shiel, o zona montana impresionanta si vom ajunge la unul dintre cele mai fotografiate castele din Scotia: Eilean Donan. Situat la confluenta a trei loch-uri (Loch Duich, Loch Long si Loch Alsh), Eilean Donan este unul dintre cele mai pitoresti castele din Scotia, pe care este posibil sa-l recunoasteti din mai multe filme si seriale (Highlander, The World is Not Enough). Traversam Skye Bridge si intram pe Isle of Skye, celebra pentru peisajele sale dramatice, falezele impresionante si satele pitoresti. Prima oprire este in Portree, capitala insulei, renumita pentru portul colorat cu casele sale pastelate aliniate de-a lungul apei. Dupa Portree, ne indreptam spre unele dintre cele mai spectaculoase atractii naturale ale insulei: Kilt Rock (o formatiune stancoasa ce seamana cu faldurile unui kilt) si Mealt Falls (o cascada care se prabuseste direct in Marea Nordului de la o inaltime de 55 de metri). Dupa explorarea insulei, ne intoarcem pe tarmul scotian si ne indreptam spre Oban, trecand prin peisajele spectaculoase ale Glenfinnan si Fort William, aflat la poalele muntelui Ben Nevis, cel mai inalt varf din Marea Britanie. Cazare in Oban la Knipoch House Hotel 4* sau similar.
Ziua 6: OBAN GLENCOE STIRLING THE KELPIES GLASGOW
Dupa micul dejun plecam catre Glencoe, una dintre cele mai spectaculoase vai din Scotia. Pe drum, vom admira lacuri strajuite de munti si dealuri acoperite cu vegetatie salbatica. Oprire la Glencoe Visitor Center, unde aflam mai multe despre istoria tragica a vaii, inclusiv despre Masacrul din Glencoe din 1692, cand clanul MacDonald a fost atacat de soldatii regelui William al III-lea. Continuam drumul catre Stirling, vechea capitala a Scotiei, unde vizitam Castelul Stirling (interior) si Argylls Lodging (exterior) - resedinta Contelui de Stirling si ulterior a contilor de Argyll. Ajungem apoi la Kings Knot, fost teren de vanatoare transformat in gradina regala. In centrul sau se afla o movila despre care se spune ca ar acoperi celebra Masa Rotunda a legendarului rege Arthur. Inainte de a ajunge la destinatia finala, avem ocazia sa admiram si sa fotografiem The Kelpies, doua sculpturi uriase din otel, inalte de 30 de metri, reprezentand cai mitologici din folclorul scotian. In cursul serii sosim in Glasgow unde avem cazare la hotel voco Grand Central 4* sau similar.
Ziua 7: GLASGOW BUCURESTI
Mic dejun urmat de eliberarea camerelor. Transfer spre centrul orasului unde vom participa la un tur panoramic impreuna cu insotitorul de grup si ghidul local. Vom vedea principalele atractii ale orasului: Catedrala (exterior), o cladire impunatoare cu o istorie bogata, cunoscuta pentru arhitectura sa gotica impresionanta; High Street o strada cu aer medieval, cu numeroase cladiri istorice; Merchant City o zona vibranta a orasului, plina de cafenele, restaurante, magazine si arta stradala, o atractie artistica notabila constituind-o pictura murala Fellow Glasgow Residents; vom trece in continuare pe langa statuia Ducelui de Wellington, care este adesea vazuta purtand un con de trafic pe cap; in apropiere se afla si George Square piata centrala a orasului, cu monumente impresionante si incheiem cu Strada Buchanan, principala artera comerciala din Glasgow. In jurul orei 13:00 vom avea transfer spre aeroport si ne vom imbarca la cursa KLM cu plecare la ora locala 16:55. Schimbarea cursei la Amsterdam si sosire in Bucuresti la ora 01:00.
Servicii incluse:
SERVICII INCLUSE:
transport cu avionul Bucuresti Edinburgh si Glasgow Bucuresti cu compania KLM (escala la Amsterdam);
un bagaj de mana si un bagaj de cala;
6 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 3* si 4*: 2 nopti in Edinburgh, 2 nopti in Inverness, 1 noapte in Oban si 1 noapte in Glasgow;
transferuri aeroport - hotel - aeroport ;
transport conform itinerariului cu autocar dotat cu aer conditionat;
tururi de oras cu autocar, insotitor roman de grup si ghizi locali in Edinburgh (2 tururi) si in Glasgow (1 tur);
vizite si intrari la obiectivele turistice conform programului: Castelul Edinburgh, Muzeul National al Scotiei, Palatul Holyroodhouse, Castelul St Andrews, Castelul Balmoral, Castelul Cawdor, distilerie de whisky, Castelul Eilean Donan, Isle of Skye, Glencoe Visitor Center, Castelul Stirling, Kings Knot.
insotitor roman de grup;
taxele de aeroport (pot suferi modificari).
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv ianuarie 2025. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.
NU SUNT INCLUSE:
taxa pentru autorizatia de calatorie electronica (ETA): 10 GBP/persoana, se achita personal, online;
asigurarea medicala (optionala);
asigurarea storno (optionala) se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice;
excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program;
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: aproximativ 50 EURO / persoana reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
Agentia isi rezerva dreptul de a modifica tarifele si detaliile ofertelor fara o notificare prealabila.
- Din acest motiv, va rugam sa verificati la agentie detaliile ofertelor de care sunteti interesati inainte de a face o rezervare.
- Informatiile primite in agentie vor avea intotdeauna prioritate !
- Pentru oferta completa hoteluri va rugam contactati agentia Ecovoyage Tour.
3
Oferta din categoria: