TurisMALL
powered by

13 sfaturi pentru turisti


Reprezentantii Comisiei Europene au intocmit o lista cu 13 sfaturi si informatii utile pe care turistii trebuie sa le stie inainte de a pleca in vacanta. Acestia sunt invatati ce trebuie sa faca daca se confrunta cu o situatie dificila, cum se calatoreste cu animalul de companie, cum aduc alimente din vacanta lor, care sunt tarifele de roaming in tarile in care calatoresc.

1. Calatoresc in afara Europei, dar tara mea nu are ambasada sau consulat la destinatie. Pe cine ar trebui sa contactez daca am nevoie de ajutor?


In calitate de cetatean al unui stat membru al UE sunteti automat si cetatean al Uniunii Europene si, prin urmare, aveti dreptul la asistenta consulara daca va aflati in afara UE (chiar si in cazul in care tara dumneavoastra nu este reprezentata). Puteti cere ajutor la consulatul sau ambasada oricarui stat membru al UE daca, de exemplu, sunteti arestat, ati suferit un accident grav sau ati pierdut documente importante.
De asemenea, aveti dreptul la asistenta in situatii de criza. Statele membre ale UE au obligatia de a ajuta, la nevoie, la evacuarea cetatenilor in aceleasi conditii ca cele destinate propriilor cetateni.

2. Unde sa sun daca mi-a disparut copilul?


Uniunea Europeana a convenit asupra unui numar unic pentru apeluri de urgenta (116 000) pentru raportarea copiilor disparuti in toate statele membre ale UE. Acelasi numar poate fi format atat de parintii unui copil care a disparut, care s-a pierdut sau care a fugit de acasa, cat si de catre o persoana care detine informatii despre un copil disparut. Prin acest numar veti avea legatura cu o organizatie cu experienta care este in masura sa va ofere sprijin si asistenta practică de natura psihologica, juridica sau administrativa.

3. Cine ma poate ajuta daca in timpul vacantei am probleme cu o companie aeriana, o firma de inchiriere de autoturisme sau un operator de turism?


Datorita normelor UE privind drepturile pasagerilor, daca zborul sau calatoria dumneavoastra are intarziere de cateva ore, societatea de transport care asigura calatoria trebuie sa va despagubeasca in mod echitabil. In cazul in care calatoria este anulata si trebuie sa va cazati intr-un hotel aflat intr-un alt loc decat destinatia dumneavoastra finala, compania aeriana sau operatorul de transport feroviar ar trebui sa suporte costurile de cazare. Inainte de calatorie, consultati modalitatile de revendicare a drepturilor dumneavoastra in aeroporturile, porturile, autogarile si garile din intreaga Europa.

4. Ce drepturi specifice am daca sunt calator cu handicap?


Normele UE privind drepturile pasagerilor protejeaza persoanele cu handicap si pe cele cu mobilitate redusa impotriva discriminarii in timpul calatoriilor cu avionul sau cu trenul si le confera dreptul de a avea acelasi acces la mijloacele de transport ca si ceilalti cetateni.

Daca aveti acces la locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap in timpul calatoriilor cu masina in tara dumneavoastra, vi se acorda accesul la locurile de parcare echivalente din intreaga Europa. Pentru aceasta aveti nevoie de modelul standardizat de card de parcare pentru persoanele cu handicap.

5. Am achizitionat un pachet de servicii turistice, insa operatorul meu a dat faliment. Pot obtine o rambursare?


Directiva privind pachetele de servicii turistice protejeaza consumatorii europeni care pleaca in vacanta si acopera pachetele pentru vacanta prestabilite care combina cel putin doua dintre urmatoarele servicii: (1) transportul, (2) cazarea si (3) alte servicii turistice, cum ar fi excursiile (incluse in pretul de vanzare).
Protectia oferita de directiva include: informatiile din brosuri, dreptul de a anula fara penalitati, raspunderea in ceea ce priveste serviciile (de exemplu, hoteluri de calitate nesatisfacatoare) si protectie in cazul in care un operator de turism sau o companie aeriana da faliment.

In viitor, aceasta protectie va fi extinsa si la consumatorii care rezerva pachete personalizate online (oferite fie de un singur agent comercial, fie de mai multi agenti aflati in relatii de afaceri), datorita unor noi propuneri ale Comisiei Europene, sprijinite de Parlamentul European (MEMO/14/184). Aproximativ 120 de milioane de cetateni vor beneficia de protectie suplimentara.

6. Mi-a placut atat de mult vacanta incat ma gandesc sa cumpar un drept de folosinta pe durata limitata in aceeasi statiune. Ce trebuie sa iau in considerare?


Datorita normelor UE, vanzatorii de drepturi de folosinta pe durata limitata trebuie sa ofere clientilor informatii detaliate in timp util, inainte de a obliga clientul prin orice forma de contract, inclusiv cu privire la pretul care trebuie platit, descrierea produsului, perioada si durata exacta a sejurului la care clientul are dreptul in temeiul contractului. Aceste informatii ar trebui sa fie oferite in limba materna a clientului, la cererea sa.

De asemenea, normele asigura posibilitatea clientilor de a se retrage dintr-un contract intr-o perioada de „reflectie” de 14 zile calendaristice si faptul ca agentii comerciali nu au dreptul sa solicite din partea clientilor nicio forma de plata in avans sau garantie in cursul perioadei respective. Inainte de incheierea unui contract, agentul comercial este obligat sa atraga in mod explicit atentia clientului asupra existentei dreptului de retragere, asupra duratei perioadei de reflexie si asupra interzicerii platilor in avans in cursul acestei perioade.

7. Tarifele telefonice exorbitante îmi ruinează bugetul de vacanta. Cum as putea sa le reduc pe durata calatoriei?


Datorita UE puteti chiar sa economisiti bani in cursul calatoriilor, in aceasta vara avand loc inca o scadere a preturilor – cea mai pronuntata fiind reducerea pretului la comunicatiile de date in roaming: de la 45 de centi/MB la 20 de centi/MB (tarif perceput per kilobyte utilizat).

In plus, de la 1 iulie 2014, anumiti furnizori de servicii de telefonie mobila din Europa va vor permite alegerea unui contract separat de roaming inainte de plecare si, in cazul in care este disponibil, va vor permite alegerea unui furnizor local de servicii de comunicatii de date mobile in roaming in tara pe care o vizitati. In acest fel, puteti compara ofertele de tarife pentru roaming si puteti beneficia de mai multe oferte si preturi atractive in timp ce va aflati in vacanta. O veste si mai buna este faptul ca UE elaboreaza in prezent noi norme care au ca scop eliminarea totala a tarifelor de roaming.

8. Ce trebuie sa stiu daca doresc sa imi iau animalul de companie (pisica, cainele sau dihorul domestic) cu mine in vacanta in UE?


In cazul in care calatoriti in interiorul UE puteti cu usurinta sa luati animalele de companie cu dumneavoastra, daca respectati urmatoarele reguli:
- In cazul in care calatoriti cu un caine, o pisica sau un dihor domestic, asigurati-va ca animalul a fost supus unei vaccinari antirabice si ca aceasta informatie este inscrisa in pasaportul animalului dumneavoastra de companie.
- In cazul in care calatoriti in Irlanda, Finlanda, Malta sau Regatul Unit, animalul dumneavoastra de companie va trebui sa fie supus si unui tratament antiparazitar.
- In cazul in care cainele sau pisica are o varstă mai mica de 3 luni sau daca animalul de companie nu este caine, pisica sau dihor domestic, se pot aplica normele specifice fiecarei tari.

Daca sunteti cetatean al UE care se intoarce acasa din afara UE va trebui sa aveti pasaportul animalului dumneavoastra de companie. In functie de destinatia dumneavoastra de vacanta, in plus fata de vaccinarea antirabica, s-ar putea ca animalul dumneavoastra de companie sa trebuiasca sa fie supus unor teste suplimentare inainte de plecare.
Daca aveti resedinta in Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Elvetia sau statul Vatican si detineti un pasaport pentru animalul dumneavoastra de companie, aveti aceleasi drepturi ca si cetatenii UE.

Inainte de plecare, consultati cerintele din tara pe care intentionati sa o vizitati.

9. Pot aduce carne sau branza la intoarcerea din vacanta in strainatate?


Cand va intoarceti acasa din majoritatea tarilor din afara UE este ilegal sa aduceti produse din carne sau produse lactate, indiferent daca produsele respective sunt pentru consum propriu sau cadouri.

Daca va intoarceti din Insulele Feroe, Groenlanda sau Islanda puteti aduce cel mult 10 kilograme de anumite produse de origine animala, lapte praf pentru sugari, alimente pentru sugari, produse alimentare speciale sau hrana speciala pentru animale de companie, care sunt necesare din motive medicale. Pentru a le putea transporta, produsele respective trebuie sa se afle in ambalaje sigilate si sa nu cantareasca mai mult de doua kilograme sau sa necesite refrigerare inainte de a fi deschise.

De asemenea, puteti aduce peste si anumite crustacee din Groenlanda, daca greutatea acestora nu depaseste 20 de kilograme. In cazul Insulelor Feroe si al Islandei nu se aplica restrictii de greutate.

Pentru alte produse de origine animala, cum ar fi mierea, limita este, de asemenea, de doua kilograme.

La transportul produselor de origine animala intre tari din interiorul UE aceste norme nu se aplica. Ele nu se aplica nici daca va intoarceti din Andora, Liechtenstein, Norvegia, San Marino sau Elvetia.

UE poate introduce restrictii suplimentare in cazul aparitiei unor boli infectioase la animale in tari terte.

Daca aveti indoieli, va rugam sa contactati serviciul veterinar de la punctul de intrare in UE (aeroport, port, punct de frontiera rutier etc.).

Este important sa retineti ca aceste reguli au fost introduse pentru a proteja atat sanatatea dumneavoastra, cat si pe cea a animalelor din UE impotriva unor boli animale grave.

10. Ce trebuie sa iau in considerare daca fac apel la un credit pentru a plati un pachet de servicii turistice?


Directiva privind creditul de consum va garanteaza anumite drepturi atunci cand cumparati pe credit. Primele cinci, in ordinea importantei, sunt:
- Anunturile publicitare pentru creditele de consum trebuie sa fie transparente si usor de inteles
- Inainte de semnarea unui contract ar trebui sa primiti suficiente informatii pentru a fi in masura sa comparati diferitele oferte de pe piata
- Dupa ce ati semnat contractul ar trebui sa primiti o copie a acestuia
- Daca va razganditi aveti la dispozitie 14 zile pentru a va retrage din contract
- Ar trebui sa aveti posibilitatea de a rambursa creditul inainte de termenul stabilit, in schimbul unei compensatii echitabile.

11. Daca ma confrunt cu probleme atunci cand fac cumparaturi in vacanta in strainatate, pe cine pot contacta acasa pentru a ma ajuta sa obtin remedierea situatiei?


Daca aveti resedinta in UE, Norvegia sau Islanda, puteti beneficia gratuit de asistenta la intoarcere! Contactati Centrul european pentru consumatori (ECC) din țtara dumneavoastra daca ati avut probleme la inchirierea unui autoturism, la rezervarea unui pachet de servicii turistice sau a unui bilet de avion atunci cand calatoriti in UE, Norvegia sau Islanda. Personalul centrului poate, de asemenea, sa va ajute sa rezolvati problemele pe care le-ati intampinat la rezervarea online a unor servicii turistice auxiliare intr-o alta tara europeana. Persoanele care calatoresc in Brazilia cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal vor beneficia, de asemenea, de expertiza ECC.

12. In vacanta am cumparat o pereche de pantofi noi, iar dupa o saptamana s-au rupt. Cum as putea sa imi recuperez banii? Care sunt regulile?


Indiferent unde va faceti cumparaturile in UE va sunt asigurate drepturile de baza în calitate de consumator. 2 ani garantie - vanzatorul trebuie sa repare sau sa inlocuiasca gratuit marfa care prezinta defecte. Daca acest lucru nu este posibil intr-un interval rezonabil de timp sau este in dezavantajul dumneavoastra, puteti solicita rambursarea sau o reducere de pret. Garantiile comerciale nu inlocuiesc garantia minima de 2 ani, insa pot veni in completarea acesteia.

Indiferent de cetatenia dumneavoastra, legile UE privind protectia consumatorului se aplica bunurilor si serviciilor cumparate de la orice magazin de pe teritoriul UE. Garantiile sunt reglementate de legislatie in intreaga Europa. O directiva UE prevede gradul minim de protectie a consumatorilor. Statele membre sunt obligate sa puna in aplicare in legislatia nationala cerintele UE, ceea ce poate oferi, de asemenea, un nivel mai ridicat de protectie.

De asemenea, datorita procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusa, daca ati cumparat in strainatate un produs cu defect puteti sa solicitati o rambursare in trei etape simple. In numeroase cazuri si in toate statele membre ale UE – cu exceptia Danemarcei – puteti urma aceasta procedura. Procedura reprezinta o alternativa rapida si rentabila la procedurile juridice traditionale si poate fi utilizata in prezent pentru tranzactiile comerciale, inclusiv cele efectuate de consumatori, care nu depasesc 2.000 de euro. Tot ce trebuie sa faceti este sa depuneti un formular standard catre tribunalul competent.

O alta veste noua pentru consumatori este intrarea in vigoare la 13 iunie 2014 a noilor norme ale UE privind drepturile consumatorilor, ceea ce va asigura faptul ca toti cetatenii UE vor dispune de 14 zile daca doresc sa returneze marfurile cumparate la distanta, indiferent daca acestea au fost achizitionate pe internet, prin corespondenta sau la telefon (MEMO/14/1144).

13. Ce se intampla daca trebuie sa apelez la serviciile unui medic in strainatate?


Daca va imbolnaviti sau suferiti un accident in timpul unei calatorii intr-o alta tara din UE, in Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elvetia, aveti dreptul la ingrijiri medicale de urgenta. In acest scop, este necesar sa aveti la dumneavoastra cardul european de asigurari sociale de sanatate (CEASS). Tratamentul de care veti beneficia va fi oferit in aceleasi conditii si la acelasi pret ca si in cazul cetatenilor asigurati in tara pe care o vizitati. Prin urmare, nu uitati sa solicitati eliberarea gratuita a acestui document de catre casa natională de asigurari de sanatate din tara dumneavoastra.
Daca suferiti de boli cronice si aveti nevoie sa va procurati medicamente in timpul calatoriei in strainatate, inainte de plecare solicitati medicului dumneavoastra eliberarea unei retete care poate fi utilizata transfrontalier.

Sursa


4046

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Luna fotografiei - Paris
Arta fotografica ocupa un loc de cinste in Paris, fiind apreciata probabil mai mult decat in oricare..
Romania  |  Spania  |  Germania  |  Italia  |  Belgia  |  Austria  | 
Stiai ca?
Fiecare continent are un oras numit Roma?... Grecia este denumita si "Republica Elena", "Elada", "Hellas" sau "Tara zeilor"....
Dictionar turistic
Autocar - Autovehicul de transport in comun folosit pentru servicii regulate interurbane si rurale, precum si pentru excursii si calatorii turistice. Sunt trei feluri: de linie - pentru servicii regulate, utilizare regionala si locala, de lux-pentru excursii, de mare lux - cu confort ridicat, avand amenajari si dotari diverse (bar,lavabou etc.) destinate excursiilor lungi.
7 recomandari