Ce factori pot afecta o cultura agricola

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Ce factori pot afecta o cultura agricola


Cu o medie de peste cinci milioane de hectare cultivate anual, culturile de cereale generează numai în țara noastră recolte care totalizează mai mult de 24 de milioane de tone. Acestea sunt cifre care plasează țara noastră pe locul șase în Uniunea Europeană la acest capitol. Rapița este un alt tip de cultură în privința căreia ne putem mândri. Numai în anul 2017, suprafața totală cultivată cu această plantă s-a întins pe 460.000 de hectare, iar apetența agricultorilor pentru rapiță se datorează polivalenței acesteia, precum și gradului de profitabilitate. Fie că vor să cultive rapiță, grâu, orz, secară sau triticale, fermierii au un punct comun: nevoia de calitate constantă în privința mijloacelor de control al buruienilor și dăunătorilor.

Cât de important este semanatul
Respectarea perioadei de semanat este capitală pentru bunul mers al unei culturi. Alături de tehnologiile de combatere a bolilor și dăunătorilor, semanatul adecvat este de natură să determine rezistența plantei în fața factorilor de risc. Momentul semănatului va fi ales în acord cu specificul culturilor timpurii, semitimpurii sau târzii si in functie de zona de cultura. Astfel, printr-o împărțire judicioasă a terenului cultivabil în parcele și prin buna pregătire a solului, va fi evitată contaminarea din cauza resturilor fostelor culturi și se vor pune bazele unei recoltări în parametri optimi.

Ce efecte nefaste au buruienile
Buruienile sunt unul dintre pericolele cele mai mari pentru dezvoltarea armonioasă a unei culturi. În competiția pentru lumină, apă și substanțe nutritive, acestea afectează grav culturile de grâu, precum și alte cereale, dar și suprafețele cultivate cu rapiță. Folosirea unui erbicid eficace este nu doar necesară, ci chiar vitală pentru obținerea unei culturi sănătoase. Cu o fereastră largă de aplicare și cu o bună toleranță față de variațiile de temperatură, produsele moderne dovedesc o compatibilitate excelentă cu alte produse.

Cum acționează dăunătorii
Orice cultivator responsabil este conștient cu privire la momentul de avertizare, cel al apariției larvelor sau adulților insectelor care afectează în mod curent cultura de cereale și de rapiță. Cei mai întâlniți dăunători la cereale sunt musca de orz (Mayetiola destructor), musca galbenă a cerealelor (Chlorops pumilionis), musca cenusie a cerealelor (Delia coarctata), gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), ploșnita grâului (Eurygaster integriceps), gândacul cu clic aliniat (Agriotes lineatus), viermele rosu al paiului (Haplodiplosis marginata) sau cărăbuşeii cerealelor (Anisoplia segetum).

Ce rol are alegerea hibrizilor la rapiță
Cultivată de peste 2000 de ani pe teritoriul european, această planta cuprinde 34 de specii. Dintre acestea, numai cinci sunt cultivate pentru obținerea uleiului alimentar, respectiv biodiesel, și a nutrețului pentru hrana animalelor. Pentru obținerea unei recolte de calitate, este necesară alegerea de hibrizi de rapiță convenționali și Clearfield®. Aceștia sunt caracterizați prin productivitate, prin excelenta stabilitate și prin proprietăți genetice și agronomice deosebite. Criteriile de care cultivatorii vor ține cont, în alegerea hibrizilor, sunt toleranța la boli, potențialul de producție și rezistența la scuturare.

Cum se simte lipsa utilizării regulatorilor de creștere
Cu o aplicare flexibilă, de la începutul alungirii tulpinii până la apariția frunzei stindard, regulatorii de creștere limitează dezvoltarea tulpinii pe înălțime. Temperaturile optime aplicării acestora trebuie să fie cuprinse între 5 și 20 de grade Celsius. Printre efectele lor benefice se numără: creșterea rezistenței plantei, consolidarea sistemului radicular, o ancorare mai bună în sol, îmbunătățirea azotului și nutrienților sau reducerea stresului cauzat de secetă.

Cu sfaturile de mai sus, fermierii pot conta pe un atu tehnologic în obținerea unor recolte cât mai bogate. Respectarea etapelor agricole și utilizarea produselor potrivite ajută la reducerea mai sigură a factorilor de risc.

Credit foto: Shutterstock


35

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Festivalul Fotografiei - Roma (Fotografia - Festival Internazionale di Roma)
Roma gazduieste in muzee, galerii, spatii publice si private mostre de fotografie, in fiecare an cu ..
Grecia  |  Belgia  |  Cehia  |  Franta  |  Ungaria  |  Romania  | 
Stiai ca?
Prima persoana care a afirmat ca galaxia noastra este formata din stele a fost filozoful grec Democrit (460-370 i.Hr), insa cel care a observat discul galactic, dar si numeroase stele cu ajutorul tele... In fiecare an, peste 20.000 persoane incearca sa escaladeze Kilimanjaro? Dintre acestia, 10 mor....
Dictionar turistic
Agroturism - Forma de turism practicata in mediul rural prin care se asigura turistilor servicii de cazare, masa si agrement si se contribuie la ridicarea nivelului de trai al populatiei rurale.
7 recomandari