TurisMALL
powered by

Cele mai uimitoare lacuri din lume


PLITVICE NAT. PARK

Lacurile Plitvice, Croatia

Lacurile Plitvice sunt o serie de 16 lacuri interconectate prin spectaculoase cascade si se afla intr-o padure populata de caprioare, ursi, lupi si pasari rare. Lacurile se afla in patrimoniul UNESCO si sunt renumite pentru culorile lor distinctive, care variaza de la azur la verde, gri sau albastru.

Lacul care fierbe, insula Dominicana

Lacul care fierbe se afla in in parcul national Morne Trois Pitons si face parte din patrimoniul UNESCO. Lacul are diametrul de 60 m, iar din cauza craterului in care se afla, in apa au loc reactii chimice care duc la aburi ce emana caldura.

Laguna rosie, Bolivia

In partea de est a Boliviei se afla Laguna Colorado, un lac sarat ce impresioneaza prin contrastul de nuante alb – rosu. Lacul are insule de borax, a caror urme albe se imbina armonios cu nuanta rosie a apelor care provine de la algele din zona.

Lacul Wuhua Hai, China

Lacul Wuhua Hai sau Lacul Cinci Flori este simbolul parcului national Jiuzhaigon. Lacul impresioneaza prin culorile uimitoare, de la galben, turcuaz, albastru si pana la verde. Pe langa nuantele ireale, pe fundul lacului pot fi observati numerosi trunchi de copaci. Deoarece apa este foarte limpede, copacii pot fi observati cu usurinta.

Marea Moarta, Israel si Iordania

Marea Moarta este un lac sarat, situat intre partea de vest a Israelului si partea de est a Iordaniei. Marea Moarta este alimentata de raul Iordan si se afla la 420 m sub nivelul marii, fiind cel mai jos punct de pe pamant. De 8 ori mai sarata decat un ocean, Marea Moarta nu permite florei si faunei sa se dezvolte, iar barcile nu pot naviga.

Lacul Baikal, Rusia

In urma cu 25 milioane de ani, intr-o vale de rift aflata in sudul Siberiei, Rusia, s-a format lacul Baikal. Lacul este cel mai adanc din lume, 1637 m, si cel mai mare lac de apa dulce din lume ca volum. In 1996 a fost declarat monument UNESCO. Lacul Baikal este populat de peste 1700 de specii de plante si animale, 800 dintre ele putand fi gasite doar aici.

Lacul Titicaca, Bolivia si Peru

Aflat la o altitudine de 3812 m, lacul Titicaca este situat la granita dintre Bolivia si Peru. Titicaca este cel mai mare lac din America de Sud si este alimentat de ploaie si de topirea ghetarilor de pe Altiplano.

Marea Caspica, Rusia

Marea Caspica este cel mai mare lac din lume si se afla la granita dintre continentele Europa si Asia. Cu o suprafata de 394,299 kmイ si o adancime de 1025 m, Marea Caspica este mai mare decat urmatoarele 6 lacuri la un loc. Marea Caspica este un lac fara scurgere, nivelul apei variind de la an la an.

Lacul Crater, SUA

Cunoscut datorita claritatii apelor sale, lacul Crater are o adancime de 594 m. Lacul umple un crater de 1220 m care s-a format prin eruptia vulcanului muntelui Mazama, in anul 150 I. Hr.

Lacul Karachay, Rusia

Karachay este un mic lac aflat in muntii Ural, in partea de vest a Rusiei. Inca din 1951, lacul a fost folosit pentru depozitarea deseurilor radioactive. Desi in prezent se incearca acoperirea lacului, actiunea nu va avea succesul scontat, deoarece apele subterane vor avea si ele de suferit. Lacul Karachay este cel mai poluat lac din lume.

Sursa articol. Sursa foto


7518

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului in Grecia
Adormirea Maicii Domnului reprezinta in calendarul ortodox a doua mare sarbatoare dupa Paste. In..
Grecia  |  Germania  |  Italia  |  Romania  |  Spania  |  Cehia  | 
Stiai ca?
Prima femeie inginer din Europa a fost romanca Eliza Leonida Zamfirescu, care obtine diploma de inginer diplomat in chimie in anul 1912, la Berlin.... Orasele principale ale SUA sunt: New York, Los Angeles, Chicago, Houston, Philadelphia, San Diego, Detroit, Dallas, Phoenix, San Antonio, San Francisco....
Dictionar turistic
Camping - Suprafata de teren (la deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turisti. Terenul este amenajat si dotat, permitand turistilor sa-si pregateasca masa si sa beneficieze de celelalte servicii specifice. Are caracter sezonier.
7 recomandari