Lucruri pe care sa nu le faci in Qatar, țara care gazduieste Cupa Mondiala

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Lucruri pe care sa nu le faci in Qatar, țara care gazduieste Cupa Mondiala


Qatar va găzdui începând de pe 20 noiembrie Cupa Mondială la fotbal, un eveniment care va atrage turiști din toate țările lumii. Conform organizatorilor, peste 1 milion de oameni sunt așteptați să vină în Qatar pe durata turneului final.

Fiind o țară cu reguli stricte, în Qatar sunt însă și numeroase lucruri pe care nu este recomandat să le faci sau este chiar interzis, astfel că autoritățile le-au comunicat din timp în așa fel încât vizitatorii să nu aibă probleme. Așadar, te invităm să descoperi care sunt lucrurile pe care nu este bine să le faci dacă ajungi în Qatar

Ai grijă cum te îmbraci
Qatar are reguli stricte când vine vorba despre modul în care trebuie să te îmbraci în public. Ieșind pe străzile din această țară vei observa cel mai adesea că oamenii sunt îmbrăcați elegant. Fiecare persoană este obligată să aibă haine prin care să își acopere genunchii și umerii, indiferent de sex. 

Nu sunt permise rochiile scurte ori îmbrăcămintea fără mâneci în public. De asemenea, și când mergi la plajă trebuie să fii atent cu ce te îmbraci, deoarece nu sunt permise costumele de baie cu care suntem obișnuiți în Europa, acestea fiind interzise. 

Nu poți fotografia localnicii
Qatar are reguli stricte și când vine vorba despre fotografii. Când călătorești, îți dorești să imortalizezi anumite momente ori locuri, însă în Qatar regulile sunt stricte. Spre exemplu, fotografierea unor locuri religioase sau a obiectivelor militare este strict interzisă. De asemenea, nu este permisă nici fotografierea localnicilor. Încălcarea acestor reguli poate duce chiar la o pedeapsă cu închisoarea. 

Cum să te porți în societate
Qatarezii nu folosesc furculițe ori cuțite pentru a mânca, dar multe restaurante, vizitate adesea de turiști, le oferă clienților. Ajuns într-un restaurant este însă important să fii foarte respectuos față de ospătari, deoarece qatarezii țin la acest lucru. De asemenea, nu este indicat să arăți folosind degetul arătător. La final este recomandat să lași bacșiș. Iar dacă ajungi invitat într-o casă tradițională din Qatar, vei mânca mai mult ca sigur direct cu mâna, în timp ce vei sta cu picioarele încrucișate. Ai grijă să te descalți înainte. Qatarezii sunt oameni prietenoși și, dacă primești o invitație din partea lor, este recomandat să nu o refuzi

Alcoolul este interzis în public
Regulile când vine vorba despre consumul de alcool nu sunt chiar atât de stricte, iar în marile orașe există baruri și cluburi, în special în hoteluri. Totuși, consumul de alcool în public este strict interzis. Persoanele sub 21 de ani nu au voie nici să intre în baruri. De asemenea, șofatul după ce ai consumat băuturi alcoolice este și el interzis. 

Qatar va găzdui prima Cupa Mondială de iarnă
Cupa Mondială se va disputa între 20 noiembrie și 18 decembrie și este un eveniment așteptat de milioane de oameni. Televiziunile fac pregătiri din timp, echipele vor să fie în formă maximă, iar agențiile de pariuri sportive au pregătit deja contele antepost pentru câștigătoare, alături de multe alte selecții. În top favorite Cupa Mondiala Qatar Brazilia ocupă prima poziție (cota 5.00), urmată de Argentina (cota 7.50), Franța (cota 7.50), Anglia (cota 9.50) și Spania (cota 10.00). Englezul Harry Kane este favorit pentru titlul de golgheter (cota 9.00), urmat de Kylian Mbappe (cota 10.00), Karim Benzema (cota 12.00) și Lionel Messi (cota 15.00). 
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=feGOQU8_x9g 
Cum arată grupele de la Mondial:
Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda
Grupa B: Anglia, Iran, SUA, Țara Galilor
Grupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia
Grupa D: Franța, Australia, Danemarca, Tunisia
Grupa E: Spania, Costa Rica, Germania, Japonia
Grupa F: Belgia, Canada, Maroc, Croația
Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun
Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud
 
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.


267

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Craciunul - Valetta
Maltezii sunt un popor foarte credincios, astfel incat Sarbatoarea Nasterii Domnului ocupa un loc ex..
Spania  |  Germania  |  Austria  |  Ungaria  |  Romania  |  Malta  | 
Stiai ca?
Sri Lanka este tara cu cea mai mica rata a divorturilor din intreaga lume? Intamplator sau nu, aceeasi tara are si cea mai ridicata rata, la nivel mondial, a sinuciderilor in randul femeilor.... Suprafata Pamantului este de 510 066 000 km2, din care: - Uscat: 148 647 000 km2 (sau 29,1%) - Apa: 361 419 000 km2 (sau 70,9%) Sub suprafata Oceanului Planetar se afla o mare parte a riftului co...
Dictionar turistic
Early booking - Prin intermediul acestui program, turistii beneficiaza de o reducere de cel mult 30% daca platesc integral pachetul turistic. Ofertele sunt valabile pe o perioada determinata, cu cel putin 6 luni inainte de data plecarii.
7 recomandari