Vine vara, iar hotelurile și restaurantele din România încep cursa disperată după angajați. De la Constanța până la Poiana Brașov, patronii caută mii de oameni: de la spălători de vase și cameriste, până la bucătari și recepționeri. Unii caută joburi remote pe care să le poată face de pe malul mării, iar alții vor să lucreze chiar acolo.
Deși mulți tineri sunt atrași de ideea de a lucra la mare, realitatea din teren arată că un salariu mare pe hârtie vine la pachet cu un efort fizic pe măsură. În 2026, cine vrea să lucreze un sezon pe litoral trebuie să știe exact pe ce bani se semnează contractul și ce oferă patronul în afară de salariu.
Cât se câștigă în mână: Între salariul minim și promisiuni
Dacă ne uităm pe anunțurile de angajare, sumele par bune. Un ajutor de bucătar poate primi între 3.500 și 4.500 de lei net, în timp ce un ospătar pornește de la 3.000 de lei, dar mizează pe bacșiș. Totuși, trebuie făcută o diferență clară. Salariul fix este una, iar banii primiți la final de lună pot varia mult.
În stațiunile de fițe, unde prețurile la masă sunt uriașe, un ospătar bun poate să-și dubleze salariul din atenția clienților. Însă în stațiunile mai ieftine, angajații rămân bazați aproape doar pe ce le dă firma.
Cameristele, care duc greul curățeniei în hotelurile pline de turiști, au salarii care rareori trec de 3.500 de lei. Pentru acești bani, ele trebuie să pregătească zeci de camere pe zi, sub o presiune constantă de timp. De multe ori, orele suplimentare nu sunt plătite cu bani, ci se promit zile libere la final de sezon, lucru care nu se întâmplă mereu.
Cazarea și masa: Facilități sau motive de stres?
Pentru că forța de muncă locală nu mai este de ajuns, patronii aduc oameni din toate colțurile țării. Asta îi obligă să ofere cazare și masă. Aici apar cele mai mari probleme. Există hoteluri care oferă condiții decente, dar sunt și multe cazuri unde angajații stau câte șase într-o cameră mică, la mansardă sau în containere, fără aer condiționat.
Masa oferită este, de obicei, de două ori pe zi. Jurnalul de bord al multor sezonieri arată că meniul este repetitiv și ieftin. Dacă un candidat nu verifică dinainte unde va dormi și ce va mânca, riscă să dea toți banii câștigați pe mâncare cumpărată de la magazin sau pe condiții de trai insuportabile. De aceea, mulți români preferă acum să lucreze la munte, unde sezonul este mai lung și condițiile de cazare tind să fie ceva mai bune decât în barăcile improvizate de pe malul mării.
Programul de lucru: 12 ore pe zi sunt regula, nu excepția
Cine pleacă la muncă „la sezon” trebuie să uite de programul de 8 ore. În iulie și august, când hotelurile sunt pline, se lucrează la foc automat. De cele mai multe ori se lucrează 12 ore cu 24 libere sau chiar 12 ore cu 12, mai ales în bucătării. Oboseala se adună repede, iar lipsa de personal face ca cei rămași la muncă să preia și sarcinile celor care au plecat pe parcurs.
Multe contracte sunt făcute pe perioadă determinată, de trei sau patru luni. Asta înseamnă că angajatul nu are nicio siguranță după ce trece vara. Dacă te îmbolnăvești și nu poți munci câteva zile, mulți patroni preferă să te înlocuiască rapid decât să aștepte să te faci bine. Este o piață dură, unde ești plătit atât timp cât poți sta în picioare și poți servi clienții cu zâmbetul pe buze.
De ce aleg românii totuși aceste joburi?
În ciuda greutăților, mii de oameni merg în continuare la mare sau la munte pentru muncă. Motivația principală este nevoia rapidă de bani cash. Pentru un student sau pentru cineva dintr-o zonă fără fabrici sau firme mari, un sezon la mare poate însemna strângerea unei sume pe care altfel nu ar vedea-o într-un an întreg.
Angajații au început să comunice între ei pe grupuri de Facebook și avertizează rapid unde „nu merită să te duci”. Astfel, hotelierii sunt forțați, încet-încet, să crească nu doar salariile, ci și calitatea vieții pentru cei care le aduc profitul.
