Top 5 statiuni din Romania supranumite "perle" datorita frumusetii lor

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Top 5 statiuni din Romania supranumite "perle" datorita frumusetii lor


Poate va intrebati ce au in comun statiunile Vatra Dornei, Baile Tusnad, Sinaia, Moneasa sau Soveja? Raspunsul este acesta: toate au fost supranumite "perle" datorita frumusetii lor si a zonelor inconjuratoare, datorita potentialului turistic si balnear dezvoltat, statiunile enumerate beneficiind de bogatii naturale precum: izvoare minerale cu efecte curative si un aer curat, puternic ozonat, provenit de la padurile care le inconjoara.

1. Baile Tusnad - Perla Ardealului
Statiunea Baile Tusnad denumita si "Perla Ardealului", este cunoscuta mai ales datorita proprietatilor curative ala apelor minerale (44 izvoare naturale), dar si datorita aerului curat sau mofetelor. A fost atestata documentar in anul 1842 si este recomandata persoanelor care sufera de afectiuni cardiovasculare, tulburari endocrine, ale sistemului nervos. De asemenea, aerul bogat in ioni negativi, este pefect pentru cei cu afectiuni pulmonare. Baile Tusnad este considerata a fi cea mai mica statiune balneara, fiind cunoscuta pana in prezent ca "Mica Elvetie". Si zona inconjuratoare este foarte frumoasa, asa ca va recomand sa o vizitati. Puteti face plimbari in aer liber pe potecile din Muntii Harghita si Muntii Bodoc sau o vizita la Lacul Sfanta Ana si Lacul Ciucas. Daca doriti sa va cautati cazare in Baile Tusnad, aveti de unde alege, oferta turistica fiind variata.

2. Vatra Dornei - Perla Bucovinei
Vatra Dornei isi merita pe deplin supranumele de "Perla Bucovinei". Si asta pentru ca este una dintre cele mai frumoase si mai pitoresti statiuni din Bucovina si chiar din Romania, bucurandu-se de o zona inconjuratoare desprinsa parca din povesti. De asemenea, zona are un imens potential turistic si balnear. Vatra Dornei este o statiune renumita pentru izvoarele minerale si termale, mofetele sau namolul de turba din zona Poiana Stampei, dar si pentru traseele turistice sau partiile de ski. Este una dintre localitatile cu cel mai pur aer din Romania, cantitatea de ozon de aici fiind ridicata. Statiunea Vatra Dornei se afla in nordul Romaniei, in depresiunea intramontana a Dornelor din Carpatii Orientali. Este localizata la circa 110 km de Suceava si 82 km de Bistrita Nasaud, la confluenta raurilor Dorna, Neagra Sarului si Bistrita. In statiunea Vatra Dornei sunt variante diverse de petrecere a timpului liber, pentru fiecare turist, chiar si pentru cel mai pretentios. Celor care doresc liniste si relaxare, le sunt recomandate drumetii in aer liber, ascensiuni montane sau explorarea imprejurimilor, avand posibilitatea de a utiliza telescaunul ce leaga orasul Vatra Dornei de Dealul Negru, considerat telescaunul cu cel mai lung traseu din tara. Se pot face excursii la Poiana Negri si Poiana Stampei sau se poate merge la cules de fructe de padure. In statiune se pot efectua si unele proceduri balneo. Amatorii de senzatii tari pot face rafting pe raul Bistrita, pot traversa raul Dorna cu tiroliana sau pot face alpinism, incercand escalada si tehnici de catarare la Stanca Rusca sau Stanca Alpina Dorna 1. Pentru cazare in Vatra Dornei, aveti la dispozitie o gama variata de hoteluri, pensiuni sau vile.

3. Soveja - Perla Vrancei
Statiunea Soveja a fost denumita "Perla Vrancei" deoarece se afla intr-o zona cu peisaje de o frumusete extraordinara, are un aer foarte curat, provenit de la padurile dese de conifere care o inconjoara si detine si o serie de izvoare cu ape minerale. Este situata in inima Vrancei, la o altitudine de 600 m, fiind compusa din satele Dragosloveni si Rucareni si are o populatie de circa 2000 de locuitori. A fost atestata documentar in secolul al XVII-lea. Despre Soveja se spune ca ar avea chiar cel mai ozonat aer din Europa. Cert este ca aerul curat de aici a fost folosit de-a lungul timpului in tratarea unor afectiuni respiratorii, precum silicoza, o boala pulmonara de care sufereau in special minerii. Statiunea Soveja a fost foarte populara mai ales in anii 80, foarte multi sportivi de performanta alegand sa isi faca aici cantonamentele. Daca ajungeti in zona va puteti bucura de momente garantate de relaxare, dar gasiti aici si o serie de obiective turistice pe care le puteti vizita, precum: Schitul Soveja, Podul General Artur Vaitoianu si Mausoleul Eroilor din Primul Razboi Mondial. Si cel mai important, nu uitati sa va rezervati din timp cazare in Soveja!

4. Sinaia - Perla Carpatilor
Sinaia a fost denumita pe buna dreptate "Perla Carpatilor", fiind socotita de majoritatea turistilor cea mai frumoasa statiune de pe Valea Prahovei. Ea reprezinta un punct de referinta si pentru turistii straini care viziteaza Romania. Avand o mare importanta din punct de vedere turistic, cultural si istoric, poate fi considerata chiar o comoara nationala. Statiunea Sinaia este situata la 123 km de Bucuresti, 62 km de Ploiesti si 45 km de Brasov, fiind adapostita la poalele Muntilor Bucegi. Datorita potentialului sau de cura, a aerului curat, bogat in ozon si puternic ionizat, Sinaia este o destinatie cautata in orice anotimp. Este cunoscuta ca fiind o statiune de odihna, de tratament, dar si de sporturi de iarna. Este preferata de iubitorii muntelui, numeroasele poteci marcate invitand la drumetii in mirificul cadru natural din jurul statiunii sau la excursii in Muntii Bucegi. Amatorii sporturilor de iarna au la dispozitie: partii de schi de diferite grade de dificultate, partii de sanius, pista de bob, scoala de schi centre de inchiriere a echipamentelor de schi si mijloace de transport pe cablu variate (telecabina, telegondola, telescaun, teleski, babyski). Sinaia detine si obiective turistice, culturale si istorice unice, unele dintre ele reprezentative pentru istoria tarii. Castelul Peles prezinta cateva superlative: este cel mai important obiectiv turistic al orasului Sinaia (punctul de atractie nr. 1 al sau), fiind cel mai impresionant castel din Romania, ca marime si valoare istorica si unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura din Romania. Reprezinta un punct principal de atractie si pentru turistii straini care viziteaza tara noastra. Castelul Peles este o fosta resedinta regala de vara, fiind construit de primul rege al Romaniei, Carol I de Hohenzollern, intre 1875-1883. Cladirea este o combinatie intre diverse stiluri, predominand stilul Renasterii germane si stilul gotic si adaposteste una dintre cele mai valoroase colectii de tablouri din Romania, dar si importante colectii de arme, sculpturi, tapiserie sau mobilier. Alte atractii turistice in Sinaia sunt: Pelisorul, aflat in vecinatatea Pelesului, Manastirea Sinaia, cu primul muzeu religios din tara, realizat in 1895 si Cazinoul din Sinaia, o replica a Cazinoului din Monte Carlo, inaugurat in 1913. La inceputul secolului XX, Sinaia a fost perceputa ca "Micul Versailles", prezenta Casei Regale aici atragand dupa sine constructia unui numar mare de resedinte de catre celebritati din lumea politica, economica si artistica a vremii. Capacitatea de cazare in Sinaia este ridicata, fiind compusa din numeroase hoteluri, pensiuni si vile.

5. Moneasa - Perla Muntilor Apuseni
Statiunea Moneasa, denumita si "Perla Muntilor Apuseni", este recunoscuta pentru izvoarele cu apa termala, aerul curat si padurile din zona, care ofera posibilitatea de relaxare, in zona fiind foarte multa liniste. Este situata in vestul tarii, intr-o mica depresiune de pe valea Moneasa, la poalele muntilor Codru-Moma, aflandu-se la o altitudine medie de 280 m. Este localizata la o distanta de 100 km de Arad si la 20 km de Sebes, fiind inconjurata de dealuri impadurite. Statiunea are un climat bland, favorabil curelor balneare, cu un efect calmant asupra organismului uman. Aerul incarcat de ioni negativi si provenit de la vegetatia abundenta din zona, este benefic sanatatii. Apele termale de aici au temperatura de 25 - 30 grade C, fiind bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice, hipotone si avand proprietati curative. Au fost descoperite inca de pe vremea romanilor, care au construit cateva terme in zona. Apele termale au afect binefacator in cazul asteniei nervoase, imbolnavirii aparatului locomotor si sistemului nervos periferic. Statiunea beneficiaza de un climat cu influente mediteraneene, fapt ce a favorizat dezvoltarea castanului comestibil si a liliacului salbatic. Moneasa este o statiune potrivita pentru orice anotimp, detinand atractii turistice precum: strandul cu apa termala, lacul cu hidrobiciclete, trasee turistice bine marcate, ce ofera posibilitatea de a face multe drumetii, partii de sanius. Daca va hotarati sa vizitati zona, cautati mai intai cazare in Moneasa.

Sursa foto: Aakmaros - Wikipedia


1190

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Paradele Garzilor (In Guardia Parade) - Valetta
Din ianuarie pana in iulie/ Din septembrie pana in decembrie Fort. St. Elmo (Valletta) Paradele ..
Grecia  |  Belgia  |  Malta  |  Ungaria  |  Germania  |  Cehia  | 
Stiai ca?
Premiile Nobel se acorda numai in urmatoarele domenii: fizica, chimie, psihologie sau medicina, literatura si pace. Banca Nationala a Suediei (cea maiveche banca centrala din lume) a instituit, in mem... Iasiul a fost declarat prin lege „Capitala istorica” a Romaniei, fiind denumit in trecut si "Capitala Moldovei" Orasul Iasi poarta si supranumele de "orasul teilor". Primele...
Dictionar turistic
Turism cultural - Forma de turism specializata care valorifica obiectivele turistice de ordin cultural ale unui oras, zona sau tara; vacanta cu motivatie culturala.
7 recomandari