Unde te poti relaxa toamna in Romania

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Unde te poti relaxa toamna in Romania


Concediile de toamna au farmecul lor si sunt un prilej de regasire, de relaxare si de contemplare a naturii, dupa agitatia din timpul verii. Ai la dispozitie numeroase optiuni ca sa iti reincarci bateriile, petrecand cateva zile in cele mai frumoase locuri din Romania. Fie ca iti doresti sa admiri marea involburata, sa te bucuri de peisajele aramii de la munte, sa surprinzi nostalgic spectacolul naturii in Delta Dunarii sau sa te relaxezi in apele termale din statiunile balneo-climaterice, o vacanta in acest anotimp te va incanta.

In continuare, descoperi astfel de locuri care iti vor transforma concediul intr-o amintire de neuitat.

Delta Dunarii - incursiune in paradisul verde al Romaniei

Chiar daca ai fost in Delta Dunarii de nenumarate ori, de fiecare data ai ceva nou de descoperit, iar natura iti ofera un spectacol inegalabil si diferit in fiecare anotimp. Despre fascinanta Delta a Dunarii de pe teritoriul Romaniei s-au scris romane, s-au facut filme si s-au spus povesti impresionante, astfel ca orice cuvant ar fi de prisos: trebuie sa mergi, sa vezi, sa simti, sa auzi, sa mirosi si sa vibrezi la tot universul acela.

In Padurea Letea, considerata cea mai nordica padure subtropicala din lume, se intalnesc peste 10 specii de orhidee si o specie de liana uriasa. Ofertele cu vouchere de vacanta imbie la o incursiune in acest paradis, la o plimbare cu barca pe canale, unde sa admiri migratia de toamna a pasarilor, stolurile de pelicani sau apusurile dramatice printre stufaris. Team-building-urile in Delta sunt o oportunitate pentru companii de a oferi angajatilor momente de relaxare si totodata, de a dezvolta relatii mai bune cu acestia, asa ca nu ezita sa faci o propunere in acest sens - s-ar putea transforma intr-o experienta deosebit de placuta.

Delta Dunarii face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervatie a biosferei, una dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe planeta: mii de specii de plante, sute de specii de fauna piscicola, sute de specii de pasari, dintre care peste 100 de specii migratoare, zeci de specii de mamifere, precum hermina, cainele enot, bizamul, vulpea, vidra, nurca europeana, pisica salbatica si multe altele.

Lacul Colibita - un colt de rai

O zona mai putin cunoscuta se afla in Muntii Calimani, in judetul Bistrita Nasaud, la 900 de metri altitudine, intr-un peisaj pitoresc, inconjurat de dealuri si de munti. Lacul Colibita pare a fi bine ascuns in Transilvania, iar in jurul sau, statiunea cu acelasi nume ofera multe posibilitati de destindere: excursii, strand amenajat, drumetii la Taul Zanelor, la izvorul de apa minerala Borcut, trasee montane marcate, ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit de pastrav sau caras, plimbari cu sania si participari la diferite activitati traditionale specifice fiecarui anotimp.

Lacul Colibita, amplasat intr-un cadru pitoresc si salbatic, s-a format in mod artificial cu ocazia construirii barajului pe raul Bistrita, iar pe malul sau sunt amenajate plaje. Are o suprafata de peste 250 de hectare, o lungime de 13 km si poate fi ocolit cu masina in aproximativ doua ore, timp in care poti admira peisajele mirifice din jurul acestuia. Statiunea Colibita este puternic ozonificata, proprietatile curative ale aerului fiind un motiv in plus sa petreci mai multe zile in acest loc de poveste.

Statiunile balneoclimaterice - relaxare la superlativ

Pe langa optiunile de mai sus, te poti indrepta si spre statiunile balneoclimaterice, pentru a descoperi relaxarea la superlativ in ape termale. De la Borsec, paradisul uitat si abandonat al izvoarelor de ape minerale, la Sovata, Tusnad, Baile Felix, Baile Herculane, Caciulata sau Olanesti, sunt multe statiuni unde poti avea parte de refacere si tratamente pentru multe afectiuni.

Incearca o drumetie usoara in Borsec, pe traseul amenajat spre Poiana Zanelor si bea apa minerala din izvoarele aflate din loc in loc, insa cu grija, respectand indicatiile terapeutice. Daca la Caciulata poti face baie in piscinele cu ape termale in aer liber, in plina iarna, de statiunile cu ape sarate te poti bucura pe deplin in sezonul cald. In functie de afectiunile pe care doresti sa ti le tratezi, o cura de o saptamana pe an „la bai” nu este doar pentru cei de varsta a treia.

Oriunde iti vei petrece aceasta toamna, cauta bucuria in lucrurile marunte si apreciaza tezaurul natural al Romaniei. Tot ce trebuie sa faci este sa alegi varianta care iti ofera cea mai mare bucurie in prezent si sa pornesti la drum cu voie buna. Precum spunea marele nostru poet, Mihai Eminescu, in poezia „Floare Albastra”: „Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!”.

Sursa: Shutterstock


722

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Fete de Saint Nicolas - Bruxelles
Fete de Saint Nicolas sau Sarbatoarea Sfantului Nicolae este un eveniment asteptat cu entuziasm de c..
Romania  |  Ungaria  |  Germania  |  Spania  |  Austria  |  Grecia  | 
Stiai ca?
Uneori dezvoltarea aptitudinilor (insusiri psihice deosebite) se manifesta inca din copilarie. In lucrarile privind biografiile marilor genii ale omenirii se vorbeste adesea despre manifestarile preco... Potential cel mai periculos vulcan este Vezuviu din Italia: in anul 79 d.Cr. eruptia vulcanului Vezuviu a distrus orasele romane Pompei si Herculane. In prezent, o eruptie similara ar avea efecte deva...
Dictionar turistic
Hostel - Unitate de cazare pentru turistii cu buget restrans, in general tineret, avand dormitoare si bai comune. Acest tip de turism ofera cazarea in dormitoare comune cu mai multe paturi simple sau paturi etajate, cu plata per pat ocupat.
7 recomandari