Circuit Descopera Turcia Misterioasa - O Calatorie de la Imperiu la Legenda

14 locuri - in momentul postarii ofertei. Vezi disponibilitatea

Servicii incluse

  • Transport cu autocar clasificat pentru curse internationale pe tot parcursul programului
  • 12 nopti de cazare in hoteluri de 3* si 4*, conform programului
  • 12 mic dejun
  • 8 cine la hotelurile din Nevsehir, Antalya, Marmaris si Kusadasi
  • Ghizi locali in Istanbul, Goreme , Konya, Antalya
  • Insotitor de grup din partea agentiei pe intreaga durata a programului
  • 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg

Servicii neincluse

  • Intrarile la obiectivele turistice inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* platibile la hotel, alte taxe si cheltuieli personale
  • Alte mese decat cele mentionate in program precum si bauturile la mese
  • Excursiile optionale pentru minim 30 de persoane
  • Transportul in Istanbul si la obiectivele turistice
  • Asigurare de calatorie (storno + medicala)

Descriere oferta

Ziua 1 - Spre Portile Orientului | Bucuresti – Istanbul
Calatoria noastra incepe dimineata devreme, la ora 6:30, din Piata Alba Iulia din Bucuresti. Lasam in urma familiarul si pornim spre taramul unde continentele se imbratiseaza. Traversam Bulgaria si, pe masura ce seara se asterne, Istanbulul ne intampina ca un joc hipnotic de lumini si umbre. Minaretele ce zgarie cerul si sclipirea apelor Bosforului aprind imaginatia.
Cazare la Hotel The City 4* (sau similar) in Istanbul.
Ziua 2 - Inima Imperiilor-Istanbul: Topkapı, Sf Sofia & Moscheea Albastra
Günaydın! Dupa micul dejun, pornim intr-o incursiune pietonala in Sultanahmet. Vizitam Moscheea Albastra, cu ale sale domuri in cascada si interioare vibrante. Descoperim vechiul Hipodrom, apoi ne lasam coplesiti de monumentalitatea Catedralei Sfanta Sofia (Aya Sofya). Intram in Palatul Topkapı, un oras in miniatura unde istoria prinde viata, admirand sabia lui Stefan cel Mare si alte relicve nepretuite.
Moment de ragaz (timp liber): La finalul turului, va propunem sa mergeti in Bazarul de Alimente si sa va alaturati localnicilor pentru a savura un kokoreç – una din cele mai populare mancaruri turcesti din maruntaie.
Excursie OPTIONALA: La apus, va invitam la o croaziera pe Stramtoarea Bosfor pentru o perspectiva de neuitat asupra orasului.
Cazare la acelasi hotel din Istanbul.
Cazare la Hotel The City (sau similar) ( ♥ ♥ ♥ ♥ )
Ziua 3 - Maretie Otomana si Inima Moderna | Istanbul - Ankara
Dimineata ne gaseste pe malul european al Bosforului, unde vizitam Palatul Dolmabahçe, ultimul simbol al grandorii Imperiului Otoman. Un triumf al stilului baroc si rococo, opulenta sa rivalizeaza cu marile palate europene. Apoi, ne luam ramas bun de la Istanbul, traversand podisul anatolian spre Ankara, capitala moderna a Turciei.
Cazare: Hotel Peracity 3* (sau similar) in Ankara. Mese: Mic dejun.
Ziua 4 - De la Atatürk la Civilizatiile Anatoliene | Ankara - Cappadocia
Dimineata o dedicam celui mai important monument din Ankara, Complexul Mausoleal Anıtkabir, dedicat lui Atatürk. Apoi, inainte de a porni spre taramurile de basm ale Cappadociei, va invitam la o incursiune profunda in istorie.
Experienta Inclusa: Muzeul Civilizatiilor Anatoliene. Considerat unul dintre cele mai importante muzee arheologice din lume, acesta este gazduit intr-un han otoman restaurat. Aici, calatorim inapoi in timp, descoperind artefacte uimitoare ale civilizatiilor care au inflorit in Anatolia, de la hititi si frigieni la asirieni si romani. Este o lectie vie despre radacinile adanci ale acestui pamant. Dupa aceasta imersiune culturala, ne continuam drumul spre est. Seara, peisajul se transforma, anuntand apropierea de magica Cappadocia.
Cazare: Hotel Vera Tassaray 4* (sau similar) in zona Nevsehir. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 5 - Inima de Piatra a Cappadociei | Göreme
Dimineata devreme, optional, puteti pluti deasupra vailor selenare intr-un zbor cu balonul cu aer cald, o experienta transcendentala in linistea rasaritului (aprox. 280 €). Dupa micul dejun, ne dedicam explorarii inimii spirituale a regiunii. Ajungem in satul Göreme, votat drept una dintre cele mai frumoase asezari rurale din lume. Chiar la marginea sa se afla un sit din patrimoniul UNESCO, Muzeul in aer liber din Göreme. Aici se ascunde in roca vulcanica un intreg complex monahal cu biserici rupestre si chilii ale calugarilor. Peretii asezamintelor adapostesc fresce fabuloase in stil bizantin, datand din secolele X-XII. Admiram pe rand: Capela Marului, Capela Sf. Barbara, Biserica Sarpelui cu frescele sale unice, uimitoarele si superb restauratele fresce ale Bisericii Intunecate si intortocheata Biserica Tokali, cu bolta sa acoperita complet de scene biblice.
• Experienta Optionala: Ritm si Gusturi Traditionale. Cum suna pentru dumneavoastra “Seara Traditionala Turceasca“? Aveti ocazia sa descoperiti folclorul autentic, dansurile si costumele specifice. Iar cireasa de pe tort... o superba dansatoare orientala va capta toata atentia cu dansul ei exotic si senzual, transmitand toata magia orientala a Turciei.
Cazare: Hotel Vera Tassaray 4* (sau similar) in zona Nevsehir. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 6 - Mistere Subpamantene si Arta Telurica | Cappadocia
Astazi exploram adancurile misterioase ale Cappadociei. Vizitam orasul subteran Kaymaklı, un labirint fascinant de tuneluri si camere. Revenim la suprafata si ne lasam inspirati de artizanii locali la un atelier de covoare anatoliene si o fabricuta de onix. Ziua culmineaza la Uçhisar, unde o fortareata naturala domina Valea Porumbeilor. Incheiem in Avanos, celebru pentru mesterii olari, pe malul Raului Rosu (Kızılırmak).
Moment de ragaz (timp liber): Savurati o inghetata turceasca veritabila, dondurma, de la un vanzator ambulant pus pe sotii. Textura sa elastica si aroma speciala data de salep si mastic sunt o experienta in sine.
• Experienta Optionala: Ceremonia Sema a Dervisilor Rotitori. Dupa cina, va propunem o experienta spirituala unica, asistand la dansul sacru al dervisilor.
Cazare: Hotel Vera Tassaray 4* (sau similar) in zona Nevsehir.
Ziua 7 - Cautarea. Spiritul si Gustul din Konya spre Antalya
"Calea catre Adevar este o munca a inimii, nu a capului."
Dupa micul dejun, pornim spre inima Anatoliei, spre Konya. Aici, la Mausoleul Mevlana (Rumi), pasim intr-o atmosfera de pace absoluta. Vizitam acest loc sacru, exploram Moscheea Alaeddin si ne oprim la un Kervansaray istoric.

Recomandare culinara: Gusta Inima Anatoliei. Dupa atata hrana spirituala, va invitam sa descoperiti si sufletul culinar al orasului. Cautati un restaurant local pentru a degusta mandria regiunii: Fırın Kebabı. O poezie culinara din carne de miel, fragezita lent, ore in sir, intr-un cuptor de piatra, pana se topeste in gura.
Dupa-amiaza, traversam spectaculosii Munti Taurus spre Riviera Turceasca. Oprim la Side pentru a admira Teatrul Roman si Templele lui Apollo si Atena, ne racorim la cascada Manavgat si descoperim la Aspendos cel mai bine conservat teatru antic din lume. Seara ne gaseste in vibranta Antalya.
Cazare: Hotel Lara Garden 4* (sau similar) in zona Antalya. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 8 - Castelul de Bumbac | Antalya - Pamukkale - Marmaris
Dupa micul dejun ne indreptam spre Pamukkale. O atractie suprarealista, „Castelul de bumbac”. Urcam la pas, desculti, bucurandu-ne de privelistea uimitoare si de blandetea neteda a teraselor de travertin. In apropiere se afla ruinele orasului balnear, Hierapolis. Coboram spre ruine si descoperim Poarta Frontinus, Strada Coloanelor, ruinele Templului lui Apollo si spectaculosul Teatru Antic.
Moment de ragaz (timp liber): In apropiere se afla Piscina Cleopatrei, unde se presupune ca s-ar fi imbaiat insasi frumoasa regina egipteana. Apa la 36°C, printre coloane de marmura vechi de 2000 de ani, ofera o experienta unica. Seara ajungem in Marmaris.
Cazare: Hotel Mersoy Bellavista 4* (sau similar) in Marmaris. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 9 - O Escapada Elena | Marmaris & Optional Insula Rodos
Mic dejun. Timp liber. Optional, croaziera in Insula Rodos - Insula Soarelui. Capitala sa este compusa din trei orase: modern, antic si medieval. Orasul medieval este inconjurat de zidurile Cavalerilor Ioaniti. Aici s-a aflat si Colosul din Rodos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.
Moment de ragaz: Sunteti in Grecia, nu puteti pleca fara sa degustati celebrul Gyros de porc, acompaniat de greek pita, cartofi prajiti, ceapa si sos tzatziki.
Seara ne intoarcem inapoi in Turcia.
Cazare: Hotel Mersoy Bellavista 4* (sau similar) in Marmaris. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 10 - Bijuteriile Coastei Egee | Marmaris - Bodrum - Didyma - Milet - Kusadasi
Mic dejun. Pornim spre Bodrum (Halikarnas), o statiune fermecatoare. Atractia principala este Castelul Sf. Petru. Vizitam si ruinele Mausoleului din Halikarnas, o alta minune a lumii antice.
Moment de ragaz: Locul ideal de a face poze cu panorama superba a golfului se afla chiar la inaltimea zidurilor de aparare ale cetatii.
Drumul continua spre Didyma, cu impresionantul Templu al lui Apollo, si Milet, leaganul filosofiei ioniene. Seara ajungem in Kusadasi, „Insula Pasarilor”.
Cazare: Hotel Sentinus 4*(sau similar) in Kusadasi. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 11 - Splendoarea Romei in Anatolia | Kusadasi - Efes
Dupa micul dejun, mergem la Efes, cel mai bine conservat oras antic de pe Mediterana (UNESCO). Descoperim Biblioteca lui Celsus, Templul lui Hadrian, Teatrul Mare, apoi vizitam Casa Fecioarei Maria (Meryemana) si Templul Zeitei Artemis.
Moment de ragaz (timp liber): Ajunsi in Efes, mergeti la mormantul Apostolului Ioan sa va puneti o dorinta. Atingerea marmurei reci iti da o senzatie unica.
Cazare: Hotel Sentinus 4* (sau similar) in Kusadasi. Mese: Mic dejun si cina.
Ziua 12 - De la Pergament la Razboiul Legendar | Kusadasi - Pergam - Troia - Canakkale
Dupa micul dejun, ne continuam calatoria spre Marea Marmara. Vizitam Pergam, unde a fost inventat pergamentul, si exploram Asclepionul, spitalul antichitatii. Continuam spre Troia, legendarul oras al Razboiului Troian descris de Homer.
Cazare: Hotel Zileli 3* (sau similar) in Canakkale. Mese: Mic dejun
Ziua 13 - Drumul Spre Casa | Canakkale - Bucuresti
Hosçakal, görüsürüz! Lasam in urma frumoasele locuri pe care le-am vizitat si traversam stramtoarea Dardanele. Ne continuam drumul spre tara, traversand Bulgaria. Sosire in Bucuresti seara.
chr

Oferta actualizata in data de: 10.02.2026

Agentia de turism Estella Travel

Telefon: 07xx xxx xxx

Telefon 2: 07xx xxx xxx

Telefon Fix: 07xx xxx xxx

Adresa: Mihai Viteazu nr.44 [...]

Email: contact@ [...]

Website: www.este [...]

Arata datele de contact

Detalii & rezervare

  • Durata: 13 zile
  • Destinatia: Europa / Turcia
  • Data plecarii: 04.04.2026
  • Transport: Autocar
  • Masa: Mic dejun
  • Locuri disponibile: 14 (in momentul postarii ofertei)