6 locuri - in momentul postarii ofertei. Vezi disponibilitatea
15 Octombrie: BUCURESTI – MILANO – Lacul MAGGIORE
Intalnire cu reprezentantul nostru la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 04:30. Imbarcare pe zborul companiei Swiss Airlines cu decolare la ora 06:30. Aterizare in Zurich la ora 07:50, escala si imbarcare pe zborul Milano la ora 09:00. Sosire la ora 09:55 pe aeroportul Malpensa. Descoperim frumusetea Lacului Maggiore - unul dintre cele mai pitoresti lacuri din Italia - un paradis natural istoric, amplasat intre Piemont si Lombardia, care gazduieste faimoasele Insule Borromeo. Vizitam orasul Arona, un loc fermecator situat pe malul sudic al lacului, renumit pentru stradutele sale cochete, promenadele linistite si impozanta statuie a Sfantului Carol Borromeo. Ne plimbam in centrul vechi si vom observa Biserica Santissimi Martiri - in stil baroc si vila neoclasica Ponti. Timp liber si dupa pranz ne indreptam apoi spre Milano - cel de-al doilea oras ca marime din Italia si cunoscut drept capitala modei. Vom efectua un tur panoramic in Milano, un oras avangardist si renumit pentru impunatorul sau Dom, Teatrul Scala si biserica Santa Maria delle Grazie. Transfer la hotel si timp liber. Cazare la hotel AC Sesto by Marriott 4* sau similar in Milano.
16 Octombrie: MILANO – Lacul COMO
Mic dejun. Timp liber la dispozitie; optional, o excursie la Lacul Como - un loc popular printre aristocrati, celebritati si oameni bogati inca din epoca romana. Lacul Como este al treilea lac ca marime din Italia. Malurile sale sunt presarate cu vile somptuoase, gradini luxuriante si sate pitoresti. Vom explora Lecco, situat la poalele Muntilor Alpi. Orasul se remarca prin arhitectura sa eleganta, cu cladiri in stil neoclasic si biserici istorice, precum Basilica San Nicolò. Privelistea este unica, iar strazile pietruite si vilele superbe va vor face cu siguranta sa va indragostiti de aceasta locatie. Continuam spre orasul Como si incepem un tur pietonal al centrului istoric: Catedrala gotica, fortificatiile romane – Porta Torre & Porta Pretoria si Piazza Cavour. Timp liber la dispozitie sau puteti opta pentru o plimbare cu barca pe Lacul Como pana la Bellagio - un loc extrem de frumos si pitoresc, un orasel cosmopolit si cumva exclusivist; biletul de ferry se achita separat, la fata locului. Intoarcere si cazare la hotel AC Sesto by Marriott 4* sau similar in Milano.
17 Octombrie: MILANO – Coasta Ligurica: RAPALLO – CAMOGLI - GENOVA
Mic dejun. Ne indreptam spre splendida Coasta Ligurica, un adevarat colt de rai mediteranean, cu peisaje ce imbina marea de un albastru intens si dealurile verzi. Fiecare loc spune o poveste, iar experientele sunt completate de atmosfera autentica si gastronomia delicioasa a regiunii Liguria. Incepem cu Rapallo, o statiune eleganta, cunoscuta pentru atmosfera sa boema, promenada pitoreasca si castelul medieval ce vegheaza asupra tarmului. Continuam catre Camogli, un orasel pescaresc fermecator, cu case colorate, port animat si privelisti spectaculoase. In final, ajungem in Genova, orasul maritim plin de istorie, cu un centru vechi inclus in patrimoniul UNESCO, palate impresionante si strazi inguste care pastreaza farmecul vremurilor de altadata. Exploram cu un ghid local in centrul vechi: Catedrala, Palazzo Ducale si palatele renascentiste de pe Via Garibaldi, transformate acum in muzee si galerii de arta. De asemenea, veti admira Acvariul – al doilea ca marime din Europa, cu saptezeci de bazine care adapostesc creaturi marine din toate habitatele majore ale lumii. Transfer la hotel. Cazare la hotel Novotel Ovest 4* sau similar in Genova.
18 Octombrie: GENOVA – Croaziera pe Marea Mediterana
Mic dejun. Preluare de la hotel, transfer catre port si imbarcare pe nava. Pornim intr-o fascinanta croaziera si ne vom lasa captivati de privelistea deosebita oferita de apele si tarmurile Mediteranei: Italia, Franta si Spania. De asemenea, ne vom lasa rasfatati la bordul vasului, bucurandu-ne de toate facilitatile oferite liber: piscine, jacuzzi, diverse spectacole de teatru, animatie si muzica live. Cazare cu pensiune completa la bordul vasului MSC Divina.
19 Octombrie: MARSILIA – Croaziera pe Marea Mediterana
Mic dejun. Astazi, vasul de croaziera va ajunge in portul din Marsilia la ora 08:00 dimineata si va stationa aici pana la ora 17:00. Situat pe coasta de sud-est a Frantei, Marsilia este cel mai vechi oras din tara si al doilea ca marime dupa Paris, dar si cel mai mare port la Marea Mediterana. Fondat in anul 600 i.Hr. de catre greci, Marsilia este in prezent un oras vibrant, cultural si cosmopolit. Coboram impreuna cu insotitorul de grup de pe vasul de croaziera MSC DIVINA si ne indreptam spre Vieux Port. (Nota: tur pietonal si cu transportul in comun). Vom descoperi Vechiul Port, celebrul bulevard La Canebiere si zona veche Noailles. De asemenea, puteti observa Citadela Marsiliei si Insula d’If, cu o istorie tumultoasa si fascinanta. Timp liber la dispozitie si puteti savura cel mai bun vin roze, specialitatea zonei Provence. Daca aveti timp, puteti vizita Basilica Notre Dame de la Garde – emblema orasului sau Palatul Longchamp. Intoarcere la vas. Cazare cu pensiune completa la bordul vasului MSC Divina.
20 Octombrie: BARCELONA – Croaziera pe Marea Mediterana
Mic dejun. Hola Espana, MSC Divina va ajunge in portul din Barcelona - al doilea oras al Spaniei si capitala Cataloniei, la ora 07:00 dimineata si va stationa aici pana la ora 18:00. Orasul are o istorie arhitecturala bogata, incepand de la ramasitele antice ale asezarilor romane pana la orasul modern cu noua arhitectura. Coboram impreuna cu insotitorul de grup de pe vasul de croaziera MSC DIVINA si ne indreptam spre centrul istoric (Nota: tur pietonal si cu transportul in comun). Vom trece in revista cateva dintre cele mai importante repere turistice ale Barcelonei: Monumentul lui Columb, Port Vell (portul vechi), Sagrada Familia, elegantul bulevard Passeig de Gràcia, si Placa d''Espanya, faimoasa La Rambla, piata La Boqueria si Opera. Timp liber la dispozitie. Va puteti plimba pe stradutele Cartierului Gotic, Catedrala sau va veti indrepta spre promenada Rambla de Mar. Aici gasiti strazi vechi si alei emblematice, magazine de artizanat si experiente culinare autentice. Intoarcere la vas. Cazare cu pensiune completa la bordul vasului MSC Divina.
21 Octombrie: Croaziera pe Marea Mediterana - VALENCIA
Mic dejun. Bine ati venit in Valencia - un oras fascinant care combina istoria cu modernitatea. Al treilea oras ca marime din tara si cunoscuta pentru complexul arhitectural futurist - Orasul Artelor si Stiintelor. Debarcare de pe MSC Divina si incepem un tur cu un ghid local: Centrul Vechi: Mercado Central - una dintre cele mai vechi piete si stradutele din Barrio el Carmen; Primaria si Piata – cu stiluri diferite; Catedrala Santa Maria - se spune ca ar gazdui Sfantul Graal pastrat intr-o capela, La Lonja de la Seda - vechea bursa a matasurilor, o cladire remarcabila in patrimoniul UNESCO si turnurile medievale (Serrano si Quart) - embleme ale Valenciei. Va recomandam sa urcati pana sus si veti avea o panorama superba observand dealurile Serranos, cartierul Carmen, centrul istoric si Gradinile Turia. Transfer la hotel. Seara, va recomandam sa mancati o paella autentica (un preparat originar din Valencia care se estimeaza ca ar fi aparut in secolul al 18-lea). Cazare la hotel DWO 4* sau similar in Valencia.
22 Octombrie: VALENCIA
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau va propunem o plimbare cu insotitorul de grup (Nota: tur pietonal si cu transportul in comun). Admiram Ciudad de las Artes y de las Ciencias, un spatiu dedicat stiintei, artei, naturii si tehnologiei. Complexul este compus din sase cladiri si o punte fiind folosit, de asemenea, ca fundal pentru multe filme, inclusiv Tomorrowland si al treilea sezon din Westworld. Puteti vizita (gratuit): Umbracle - poarta monumentala de acces si Agora - un spatiu multifunctional. In functie de timp, puteti vizita (cu plata): Oceanograful - cel mai mare acvariu din Europa; Hemisfèric – cea mai mare sala de proiectii din Spania (Planetariul/Teatrul IMAX), Palatul Artelor sau Muzeul Stiintelor. Continuam cu o plimbare prin Gradinile de pe albia raului Turia. Cursul modificat al raului care trecea prin mijlocul orasului, a lasat o albie goala care a fost transformata in 9 kilometri de gradini fascinante. Intoarcere la hotel. Seara, optional - Spectacol de Flamenco. Mai mult decat un dans, flamenco este o arta complexa, inspirata din traditiile muzicale folclorice ale regiunii. Cazare la hotel DWO 4* sau similar in Valencia.
23 Octombrie: VALENCIA - BUCURESTI
Mic dejun. Check-out si eliberarea camerelor. Timp liber la dispozitie pentru a face ultimele cumparaturi. Transfer spre aeroportul Valencia pentru imbarcare pe zborul companiei Swiss Airlines si decolare la ora 15:00. Aterizare in Zurich la ora 17:05, scurt escala si relaxare. Imbarcare pe zborul la ora 21:35 si aterizare in Bucuresti la ora 00:55 (24 Octombrie).
Cod 060 L
Oferta actualizata in data de: 18.07.2025
Telefon: 07xx xxx xxx
Telefon 2: 07xx xxx xxx
Telefon Fix: 02xx xxx xxx
Adresa: Str. Stirbei Voda Nr. 4, [...]
Email: contact@ [...]
Website: http://w [...]
Detalii & rezervare