10 calatorii uimitoare cu trenul cu aburi

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

10 calatorii uimitoare cu trenul cu aburi


Excursiile cu trenul sunt cu adevarat minunate, deoarece ne dau posibilitatea de a descoperi o multitudine de peisaje, fauna si o serie de obiective turistice stand confortabil intr-un mijloc de transport. Ce ar putea fi mai frumos? Ei bine, o calatorie intr-un tren cu aburi, de epoca, pe un traseu de o frumusete coplesitoare, de o salbaticie neatinsa. Daca inca nu sunteti convinsi, va invitam sa aruncati o privire asupra acestor 10 excursii minunate:

1. Austin & Texas Central Railroad, SUA



Aceasta linie ofera calatorilor posibilitatea de a admira peisajele texane in timp ce se relaxeaza in vagoane din anii 1920. Sunt vechi, dar au fost recent modernizate, astfel incat sa va puteti bucura de o calatorie confortabila. Trenul cu aburi River City Flyer calatoreste din Austin, de-a lungul raului Colorado, prin plantatii de bumbac pitoresti, pana la Littig si inapoi la Austin. Exista si o alta linie care va permite sa va bucurati de frumusetea acestor meleaguri: Hill Country Flyer va va plimba de la Cedar Park la Bertram, Burnet si inapoi la Cedar Park, permitandu-va sa admirati dealurile joase care au adus faima acestei regiuni.

2. Jacobite Steam Train, Scotia



Numele trenului vine de la Miscarea Iacobita care a avut loc in 1745 in regiune. Acest tren este, de asemenea celebru pentru ca unele dintre vagoanele sale au fost folosite in seria Harry Potter, pentru a crea Express Hogwarts. Linia incepe de la Fort William, trece prin Glen Mare, inconjoara lacul Eil si apoi traverseaza viaductul Glenfinnan. Puteti admira, de asemenea, frumoasa priveliste a Insulelor Hebride inainte de a ajunge la destinatie.

3. Puffing Billy, Australia



Puffing Billy isi pastreaza traseul original din Belgravia, pe dealurile sudice ale Muntilor Dandenong, pana la Gembrook. Peisajul minunat, parfumat cu aroma de eucalypt va va incanta simturile in timp ce treceti prin Menzies Creek, Emerald, Lake Side si Cockatoo. Trenul ramane in statie pentru cateva minute, oferind turistilor posibilitatea de a admira locuri superbe inainte de a reveni la Belgrave.

4. Mount Rainier Railroad, Washington, SUA



Aceasta calatorie va permite sa va bucurati de partea sudica a Muntilor Rainier. Trenul urca pe munte, prin padure, trece pe numeroase poduri, pana la Mineral Lake. Aici, veti avea o pauza de 15 minute pentru a face fotografii si a va intinde picioarele, inainte de a incepe calatoria inapoi. Privind pe fereastra veti putea admira elani, ursi, vulturi si multe alte animale salbatice.

5. Ffestiniog Railroad, Wales



Calea ferata a fost initial construita pentru transportul de ardezie din portul de la Porthmadog pana in orasul minier Blaenau Ffestiniog. Este cea mai veche cale ferata care a rezistat de-a lungul timpului, fiind deschisa in 1836. Peisajul este uimitor, facand din acest traseu o importanta atractie turistica, mai ales datorita unor locomotive originale care inca mai functioneaza. In Blaenau, trenurile opresc putin si le permit pasagerilor sa coboare 100 de metri in minele de ardezie.

6. Children's Railroad, Budapesta, Ungaria



Aceasta cale ferata a fost construita de URSS pentru copiii intre de 10 si 14 ani care doreau sa lucreze pentru acest traseu. A fost prima cale ferata de acest tip si a avut un mare succes in epoca sovietica. Astazi, mecanicii de locomotiva sunt tot copiii, aceasta constituind o atractie turistica majora in Ungaria. In weekend, locomotivele cu aburi le inlocuiesc pe cele obisnuite. Calea ferata trece pe langa mai multe obiective turistice si prin paduri si le permite vizitatorilor sa se bucure de peisajele uimitoare si sa priveasca animale precum cerbi si porci salbatici in mediul lor natural.

7. Nilgiri Mountain Railroad, Tsmil Nadu, India



Aceasta cale ferata care traverseaza Muntele Nilgiri, este atat de speciala incat a fost inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO, in 2005. A fost construita de catre britanici in 1908 si inca se bazeaza in mare parte pe locomotivele cu aburi. Traseul are 45 km, ajungand de la Mettuppalaiyam la Ootacamund la 2268 de metri deasupra nivelului marii. Trenul trebuie sa traverseze o portiune foarte abrupta si are nevoie de ajutor de la un sistem specializat.

8. Harzer schmalspurbahnen (Narrow Gauge), Germania



Caile ferate cu un ecartament de un metru sunt situate in Germania Centrala, in regiunea Harz. Excursia cu trenul cu aburi incepe de la Wernigerode, si se ramifica in mai multe linii, dintre care cele mai atractive ajung pe varful Muntelui Brocken, la 1.142 de metri. Trenurile urca cu greu in spirala, pe poteci abrupte de munte, inconjurate de paduri uimitoare si de peisajul rural din Parcul National Harz. In ciuda iernilor aspre, aceste trenuri mici fac calatoria pe tot parcursul anului, oferind turistilor o legatura permanenta cu muntele.

9. The Island of Mann Railroad, Anglia



Aceasta cale ferata are un ecartament si mai ingust, de 0,9 m. Calatoria incepe in Douglas, capitala insulei Mann si se termina la Port Erin urmand un drum abrupt ce face deliciul calatorilor. Compania de cai ferate din insula care detine linia a pastrat stilul original al locomotivelor, iar vagoanele sunt cele originale, datand din 1880.

10. The Main Railroad, Peru



Aceasta linie de cale ferata de la Lima la Oroya ofera cea mai abrupta portiune din lume. Trenul ajunge la o altitudine maxima de 4.783 de metri, dupa ce a parcus 145 km. Excursia este o adevarata aventura in care sunteti un spectator umil. Eroul real este trenul care trece cu bine pe langa marginile unor defilee adânci, pe poduri si prin tuneluri si urca o succesiune de serpentine. Una dintre locomotivele utilizate de Ferrocaril Centro Andino, proprietarul acestei portiuni de cale ferata, este o locomotiva cu aburi folosita in timpul sezonului turistic, fiind o atractie foarte apreciata.

Sursa

Articol tradus si adaptat de Georgiana Velea


6551

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Roma vazuta cu gust
Evenimentul "Roma vazuta cu gust" reprezinta o initiativa speciala a Primariei, care pe tot parcursu..
Franta  |  Belgia  |  Spania  |  Cehia  |  Germania  |  Malta  | 
Stiai ca?
In Romania, la Bucuresti, exista un Arc de Triumf similar celui din Paris. Monumentul a fost definitivat in anul 1936, fiind construit in stil clasic, dupa modelul marelui Arc de Triumf de la Paris... Pe raul Bega a fost creat primul canal navigabil din Romania, acest lucru ducand la cresterea comertului in acele perioade....
Dictionar turistic
Feribot - Nava care asigura continuitatea traficului de la un port la altul sau intre malurile unui fluviu. Pot exista bacuri care sa asigure, in acelasi timp, serviciile feroviar si rutier.
7 recomandari