5 greseli pe care (sa nu) le faci in marketing

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

5 greseli pe care (sa nu) le faci in marketing


Indiferent dacă ești antreprenor, liber profesionist sau orice între acestea, marketingul ar trebui să fie un aspect important al afacerii tale.

Ce trist e să ai un produs de care ești mândru și în care ai încredere, dar nimeni să nu știe de el sau să nu fie cel puțin interesat. Dacă ți-ai făcut raportul pe anul ăsta, iar rezultatele obținute nu sunt tocmai cele dorite, sau au loc de îmbunătățire (haha, când nu există loc de îmbunătățire?) e posibil ca și tu să fi făcut cel puțin una din aceste greșeli de marketing.

1. Te concentrezi doar pe aspectul notorietății
Poate știi deja cum arată pâlnia de vânzări. Dacă nu, o găsești mai jos.

Greșeala pe care o face multă lume este că își concentrează eforturile de marketing mult prea mult pe primele două nivele, cele care generează notorietatea unui produs, și apoi se întreabă de ce cumpără atât de puțină lume de la ei.

Dacă ai trafic decent pe site-ul tău, dar prea puține vânzări în raport cu acel trafic, înseamnă că cel mai probabil și tu ești vinovat de această greșeală. Stai liniștit, nu-i capătul lumii. Există o soluție pe care o poți încerca pentru a o combate. E vorba despre strategia pâlniei inversate. Adică începe să îți optimizezi strategia de marketing de jos în sus, concentrându-te inițial pe cum să-ți îmbunătățești rata de conversie sau chiar să îți convingi clienții actuali să te recomande.

“Dar cum pot face asta? În ce moduri îmi pot convinge clienții să mă recomande”? Dacă te întrebi acest lucru în momentul ăsta, acest articol cu idei despre promovarea unui produs îți va da cel puțin câteva idei (în special punctele 1, 2 și 8)

2. Nu investești suficient în SEO
Poate acest punct e un pic mai evident, dar poate fi foarte ușor trecut cu vederea. Dacă site-ul tău nu apare în prima pagină a motoarelor de căutare pentru cuvintele cheie relevante afacerii tale, you’re in trouble.

Una dintre cele mai bune idei pe care le poți pune în practică este să te folosești de SEO. (Adică Search Engine Optimization). Poate numai la auzul acestor 3 litere ți se ridică părul pe spate gândindu-te “Da’ eu nu știu d-astea… pare foarte tehnic”. În cazul ăsta trebuie să știi că în ultimii ani a devenit mult mai simplu să faci SEO, iar tot ce trebuie să faci este să înveți și să aplici ce ai învățat. Apropo, este una dintre puținele tactici gratuite ce îți pot aduce rezultate vizibile în timp.

3. Nu folosești chatbots
Cel mai important aspect al marketingului este crearea de relații cu potențialii tăi clienți. Iar aceste relații se pot crea doar comunicând cu ei, având conversații. În trecut opțiunile erau limitate: aveai la dispoziție ori marketingul prin telefon (yuck) ori cel prin e-mail. Deși cel de-al 2-lea încă este popular și încă dă rezultate, dacă vrei să fii cu un pas înaintea competiției, ideal este să folosești un chatbot. Acest mediu de comunicare nu este deloc aglomerat, datorită faptului că este atât de recent, iar asta înseamnă că oamenii sunt mult mai receptivi la mesajele primite prin intermediul lui. Există mai multe tipuri de chatbots, atât pe facebook cât și on-site. Eu zic că e timpul să pășești în rând cu inovatorii și să începi să folosești și tu această tactică.

4. Nu folosești uneltele avansate de promovare pe facebook
Dacă te folosești de promovarea plătită pe facebook, iar rezultatele încă nu apar, e foarte posibil ca și tu să faci această greșeală: nu folosești potențialul maxim al acestei platforme. Despre ce vorbesc? Ei bine, poate nu știai asta, dar facebook îți oferă posibilitatea de a fi foarte specific cu targetarea reclamelor tale. Asta înseamnă că dacă îți cunoști clienții foarte bine, poți reduce costurile pe care le investești în campania ta pe facebook, crescând în același timp vânzările.
Nu trebuie toată lumea să vadă reclama ta, ci doar cei ce sunt cei mai interesați de produsul tău. Un alt lucru pe care îl poți încerca este o campanie de retargeting, adică să arăți anumite reclame doar celor ce au intrat pe site-ul tău, dar nu au finalizat nicio comandă. Posibilitățile de a fi hiper-specific sunt nenumărate, iar mai multe poți învăța în acest articol despre publlicitatea online.

5. Nu oferi valoare adăugată
Acest ultim punct este atât un sfat cât și o concluzie. Ideea principală, indiferent de diferitele tactici pe care le abordezi, este să găsești moduri de a fi cât mai util posibil potențialilor tăi clienți, indiferent de stadiul la care sunt ei în procesul de cumpărare. Ideile aici sunt nelimitate, de la ghiduri, la unelte pe care oamenii le pot descărca gratis, pâna la simplul fapt de a răspunde celor mai des întâlnite întrebări legate de industria ta pe forumuri sau grupuri de facebook, încearcă să oferi cât mai multă valoare în jurul tău. Această tactică este probabil cea mai importantă constantă în marketing, ce îți va aduce cele mai mari rezultate.

Dacă ești curios să înveți mai multe despre marketing, să înveți despre ultimele tendințe și să începi să vezi rezultate, permite-mi să-ți recomand acest curs de marketing online. Nu ai nimic de pierdut, e gratis. :)

Marketingăreală plăcută.


175

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Piata de Craciun din Berlin
In preajma Craciunului, Berlinul stralucește in mii de luminițe, ca într-o poveste magica, in car..
Cehia  |  Romania  |  Franta  |  Spania  |  Germania  |  Belgia  | 
Stiai ca?
In China este o dovada de curtoazie din partea gazdei, sa incerce sa isi imbete oaspetii.... In Rusia, fluieratul in interior este considerat a aduce ghinion (saracie)....
Dictionar turistic
Cuseta - Pat pentru o persoana dotat cu un cearceaf, perna si patura, amenajat in mijloacele de transport (tren, vapor). Intr-o cabina se pot afla mai multe paturi.
7 recomandari