Cu masina in concediu: 5 sfaturi utile pentru o vacanta reusita

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Cu masina in concediu: 5 sfaturi utile pentru o vacanta reusita


Dacă ai decis că mașina este cel mai confortabil mijloc de transport pentru vacanță și i-ai strâns pe toți cei dragi la un loc pentru o aventură de vară, cu siguranță gândul îți zboară deja la zilele libere de care urmează să te bucuri. Ai pus kitul de snorkeling deoparte, ai scos umbrelele de plajă la vedere, cutia frigorifică portabilă este și ea pregătită, iar tot ce ți-a mai rămas de împachetat sunt hainele și costumul de baie? Nu lăsa entuziasmul de dinainte de concediu să pună stăpânire pe ultimele pregătiri pe care trebuie să le faci cu atenție, pentru că s-ar putea să scapi din vedere detalii importante.

Pentru a fi sigur că treci în revistă totul și nu ratezi niciun amănunt, ți-am pregătit mai jos cele mai importante cinci sfaturi pe care să le aplici înainte de prima zi de vacanță.

1. Verifică mașina
Nu pleca la drum lung fără să faci o revizie completă a mașinii, care urmează să vă fie prieten de nădejde pe tot parcursul concediului. Mecanicul tău de încredere te poate ajuta să identifici eventualele reparații sau înlocuiri de care aceasta ar putea avea nevoie, pentru ca drumul să nu se transforme într-un coșmar. Ideal ar fi să cumperi și câteva consumabile, pe care să le ai la îndemână, mai ales dacă îți vei petrece vacanța în afara țării, unde prețurile pot diferi de cele din România. Iată ce ar trebui să treci pe lista de cumpărături pentru mașină:

- becuri de schimb pentru faruri și stopuri
- un cric
- ulei de motor
- soluție de spălat parbrizul
- ștergătoare noi

Nu uita să faci și revizia accesoriilor de ale căror avantaje te vei putea bucura pe toată durata concediului, cum ar putea fi cârligul de remorcare, roata de rezervă sau suportul de biciclete.

2. Împachetează eficient
Știm cât de greu îți este să te desparți de hainele tale favorite sau de diverse gadgeturi cu care ai fost obișnuit. Perioada concediului este, însă, una în care ar trebui să te bucuri cât mai mult de natură, de soare și de activități outdoor, pentru care nu ai neapărată nevoie de tot șifonierul. Dacă, totuși, vrei să iei cu tine și obiecte mai voluminoase, iar portbagajul mașinii se dovedește a fi neîncăpător pentru tot ce ți-ai dori să transporți, ai la dispoziție opțiunea de a monta o cutie de portbagaj, care să fie soluția salvatoare în cazul în care spațiul din mașină nu este suficient.

3. Confirmă rezervările
Erorile umane sunt frecvent întâlnite mai ales într-un domeniu atât de complex și aglomerat, așa cum este cel al turismului. Din neatenție, agentul de turism sau recepționera hotelului sau a pensiunii unde urmează să vă petreceți concediul poate încurca datele de cazare cu ale altor turiști, așa că datoria ta rămâne aceea de a confirma, înainte de a pleca spre destinație, faptul că totul este așa cum ți-ai planificat.

4. Verifică atent actele
După ce te-ai asigurat că bagajele sunt aproape gata de încărcat în mașină, fă o revizuire a actelor fără de care nu ai voie să pleci la drum. Talonul autoturismului, ITP-ul valabil, RCA-ul, vinietele pentru fiecare țară în parte pe care urmează să o străbați, permisul auto și buletinele sau pașapoartele, eventual împuternicirile și procurile de care ai nevoie, toate ar trebui să fie verificate și puse cu grijă în gențile de voiaj.

5. Protejează-ți sănătatea în vacanță
Ochelarii de soare pentru toți membrii familiei sau ai găștii de prieteni, indiferent de vârsta acestora, pălăriile sau șepcile, loțiunea de plajă cu factor de protecție ridicat, chiar dacă se anunță vreme înnorată, trusa de prim ajutor cu minimul de medicamente sau accesorii medicale sau echipamentele adecvate pentru activitățile pe care urmează să le faceți nu trebuie uitate acasă. Toate acestea vă vor ține departe de eventualele evenimente neplăcute care ar putea apărea cât timp sunteți în concediu. Nu în ultimul rând, încheiați câte o asigurare medicală individuală, care vă va facilita accesul la serviciile de urgență, în cazul unor întâmplări neprevăzute.

Dacă urmează să călătoriți în străinătate, e bine să aveți la îndemână și câteva bancnote aferente fiecărui stat pe care îl traversați, pentru că nu în toate locurile puteți plăti cu cardul serviciile sau produsele cumpărate. Acestea sunt cele mai importante sfaturi de care trebuie să țineți cont atunci când vă pregătiți bagajele pentru concediu.

Vacanță plăcută!

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/white-car-traveling-near-trees-during-daytime-24698/


710

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Vara Romana
"Estate romana" sau "Vara Romana" se sarbatoreste inca din anii '70. Este un termen care defineste o..
Stiai ca?
Bacsisul nu este bine vazut in Japonia. Indiferent de situatie evitati sa lasati bacsis intrucat este vazut drept o jignire.... Compozitorul german Brahms, considerat de catre multi „succesorul” lui Beethoven, a vizitat Romania in anul 1879. El a fost insotit de catre celebrul violonist al vremii, Joseph Ioachim. Brahms a ...
Dictionar turistic
Obiectiv turistic - Un element pitoresc al naturii sau o realizare a geniului uman care prezinta suficient interes pentru a determina deplasarea in scopul strict al vizitarii acestuia.
7 recomandari