Economiseste-te atunci cand mergi in vacante

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Economiseste-te atunci cand mergi in vacante


Vacanțele reprezintă acele perioade din an, în care ne propunem să ne deconectam total de la tot ceea ce înseamnă rutină zilnică, cotidian și stresul activităților pe care le avem de prestat și în care să ne bucurăm de timpul pe care ni-l acordăm doar nouă. Cu toate acestea, nu de puține ori se întâmplă să ai parte de vacanțe mai puțin reușite, iar acest lucru se datorează exclusiv modului greșit în care gestionăm conceptul de vacanță.

Multe persoane aleg în mod eronat destinația de vacanță sau spațiul de cazare, altele eșuează în alegerea tipului de asigurare a meselor în perioada respectivă, iar alții pur și simplu, nu și-au planificat cum trebuie perioada de vacanță, care se suprapune cu diverse sarcini de la serviciu care impun prestarea de muncă chiar și în această perioadă. Vacanțele sunt precum împrumuturile mici 2018 (pienlaina 2018), adică trebuie să fie alese doar cele mai bune, pe bază de comparație și numai acelea care reușesc să satisfacă în mod complet. Iar în cazul în care nu ți-ai stabilit în mod exact cum să-ți petreci sejurul sau vacanța, atunci învață să te adaptezi bazându-te pe principiul “sunt în vacanță/concediu și mă simt bine”!

Cum să economisești când ești în vacanță și să te simți bine în același timp!

Nu lăsa niciodată factorii externi să-ți influențeze această perioadă, care trebuie să fie una extraordinară din punctul de vedere al relaxării, așa că ia în considerare următoarele aspecte:
  • Planifică-ți vacanța pentru perioada de vară încă de la sfârșitul anului anterior celui în care vei pleca în concediu, mai ales pentru că în acest interval (sfârșit de an și început de an nou) vei obține oferte mult mai avantajoase din punct de vedere al confortului, calității serviciilor și a varietății de destinații la prețuri foarte scăzute (până la 35%-40% în comparație cu cele din plin sezon);
  • Atunci când ești în vacanță, fii flexibil/flexibilă, așa cum este un credit flexibil (joustoluotto), pentru că, până la urmă, tu ești cel/cea care poate să-și influențeze în mod direct nivelul de distracție din concediu, așa că, adaptează-te situației și gândește-te că există o mulțime de trasee, rute și obiective turistice care pot fi vizitate fără bani;
  • În cazul în care îți dorești să vizitezi obiective turistice importante, atunci caută să achiziționezi abonamente care să cuprindă cât mai multe dintre aceste obiective sau optează pentru un abonament multiplu, în care este inclus și transportul către cele mai îndepărtate, dar al cărui preț total este mult mai scăzut decât dacă ai alege să le vizitezi în mod individual;
  • Optează pentru excursii și trasee organizate de firmele locale, iar nu cu cele ale agenției cu care ți-ai făcut rezervările, pentru că vei reuși să economisești mult mai mult; în plus, astfel de firme îți vor oferi și alte mici facilități (o masă inclusă, apă sau băuturi răcoritoare gratis, etc.);
  • Nu cumpăra suveniruri de la magazinele care îți sunt recomandate de către ghidul dintr-o excursie, pentru că, acestea au prețuri mult mai mari în comparație cu alte magazine locale (includ și un mic bacșiș către ghid);
  • Nu da bacșiș de fiecare dată când utilizezi un serviciu care este inclus în pachetul de servicii incluse pentru că în acest mod o să rămâi (cu certitudine) cu mai mulți bani în buzunar.

  • Bineînțeles, nu uita că atât timp cât ești în vacanță trebuie să te relaxezi și să-ți alungi orice fel de griji pentru că acesta este scopul oricărui concediu!


    236

    Ghiduri turistice
    Evenimente
    foto Festivalul Teatrului de Strada
    Acest eveniment are loc anual in luna septembrie. In aceasta perioada actorii teatrului Alfred ve Dv..
    Stiai ca?
    Islanda se mai numeste si "Tara focului și a ghetii".... Fiecare continent are un oras numit Roma?...
    Dictionar turistic
    Nautism - Practicarea turistica sau sportiva a diferitelor forme de navigatie (canac, canoe, vele).
    7 recomandari