Problemele medicale pe care le poate rezolva rinoplastia

Infoturism.ro > TurisMALL > Atractii turistice >
Cont turist Cont agentie Cont hotel
TurisMALL
powered by

Problemele medicale pe care le poate rezolva rinoplastia


Rinoplastia este o operație de remodelare a nasului și reprezintă una dintre cele mai comune practici estetice adoptate atât de femei, cât și de bărbați. Aceasta se caracterizează prin corectarea imperfecțiunilor de la nivelul nasului, astfel îmbunătățind aspectul general al feței. În plus, procedura poate fi eficientă și în cazul unor probleme medicale.

Multe persoane apelează la chirurgia estetică în momentul în care au anumite nemulțumiri în legătură cu aspectul lor fizic. Astfel de proceduri pot avea un efect benefic asupra încrederii în sine și a stării psihice și emoționale. În afară de scopul pur estetic, rinoplastia are și beneficii medicale, rezolvând o serie de probleme care apar la nivelul nasului.

Deviația de sept
Deviația de sept apare în momentul în care peretele dintre cele două nări (septul) nu este drept. Din această cauză, una dintre nări este mai mică, iar fluxul de aer care pătrunde în nas este redus. Așadar, deviația de sept se manifestă prin dificultăți în respirație, congestie nazală și, uneori, chiar și prin sângerări în urma expunerii membranei nazale la aerul uscat.

Singurul mod de a corecta deviația de sept este printr-o intervenție chirurgicală, iar rinoplastia poate rezolva această problemă. În timpul unei astfel de operații, medicul poate interveni și asupra septului, astfel eliminând sursa obstrucției nazale și ușurând respirația.

Hipertrofia cornetelor nazale
Cornetele nazale sunt mici formațiuni osoase prezente în interiorul nărilor, care au rolul de a umezi și de a încălzi aerul. În cazul hipertrofiei, acestea cresc și pot obstrucționa nările și, astfel, limita fluxul de aer care pătrunde în nas. Așadar, afecțiunea poate duce la dificultăți de respirație, dureri ușoare și presiune la nivelul frunții și congestie nazală.

Există diferite tratamente pentru hipertrofia cornetelor nazale dar, în cazul în care ele nu sunt eficiente, se recomandă și intervențiile chirurgicale. În timpul rinoplastiei, cornetele pot fi micșorate. Pentru a evita ca ele să se dezvolte din nou după o anumită perioadă de timp, este recomandată micșorarea unei părți din țesutul interior al cornetului.

Apneea în somn
Apneea, sau oprirea respirației, poate apărea în timpul somnului însoțită de sforăit și duce la apariția insomniilor sau a stărilor de oboseală din timpul zilei. Acest fenomen are diferite cauze, dar poate apărea și ca urmare a obstrucției căilor respiratorii în urma deviației de sept sau a hipertrofiei cornetelor nazale.

În timpul rinoplastiei, se pot corecta defectele de ordin anatomic care duc la apariția acestor afecțiuni. Prin eliberarea căilor respiratorii, sindromul de apnee în somn poate fi eliminat.

Traumatisme la nivelul nasului
Anumite traumatisme suferite în urma accidentelor pot afecta structura nasului și pot cauza probleme respiratorii sau dureri la nivelul feței. În momentul intervenției chirurgicale, nu vor fi corectate numai deviațiile de ordin estetic. Structura nasului va fi reconstruită, căile nazale vor fi eliberate de orice protuberanță, iar fluxul de aer va putea fi unul normal.

O operatie de rinoplastie are numeroase beneficii, atât de ordin estetic, cât și medical. Prin aceasta, se poate corecta forma nasului și se poate îmbunătăți aspectul general al feței, astfel contribuind la o stare de psihic mult mai bună. În plus, schimbările produse în structura nasului pot rezolva diferite probleme medicale, care îngreunează respirația.

Imaginea poate fi descărcată de aici.


126

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Trooping the Colour (Parada organizata de ziua Reginei Marii Britanii)
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii isi serbeaza oficial ziua de nastere pe 11 iunie. Eveniment..
Spania  |  Germania  |  Italia  |  Grecia  |  Cehia  |  Belgia  | 
Stiai ca?
Pestera Krubera Voronia din Georgia este cea mai adanca pestera din lume. Ea are o adancime de circa 2.100 m.... Aurel Babeș, nepotul lui Victor Babeș a fost și el medic și doctor în medicină. Acesta a ajutat la lupta împotriva cancerului deoarece a descoperit că prin examinarea frotiului citovaginal poa...
Dictionar turistic
Turism - Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constand din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoresti sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.
7 recomandari