Pentru cele mai multe persoane, timpul alocat pentru călătorii este limitat. Astfel, se impune nevoia de a-l consuma cât mai plăcut, având experiențe cu totul memorabile. Pentru a ieși cu adevărat din rutină, se pot alege destinații mai puțin convenționale sau se poate apela chiar la metode inedite de a "construi" aceste vacanțe. Elementul surpriză crește emoția și determină senzații cu totul speciale, pentru că nu știi la ce să te aștepți.
Când ceva este imprevizibil, cu riscurile aferente, se spune în limbaj popular că "este o loterie". Mai exact, ai șanse să fie o experiență pe placul tău sau una mai puțin apreciată.
Dacă viața îți oferă lămâi, faci limonadă, spune un proverb universal, semnificând nevoia de adaptare și de căutare a unui aspect pozitiv în orice context. În materie de călătorii, unii oameni chiar doresc ieșirea din zona de confort personal (în sensul de rutină), iar vacanțele misterioase pot fi o soluție.
Ce înseamnă "mystery holiday", noul concept de turism
Unii operatori turistici permit achiziționarea de vacanțe ieșite din tipar, călătorii neștiind detaliile complete ale vacanței până în ultima clipă. Se fac aranjamente doar legate de buget, date de călătorie și climă preferată la destinație. Toate celelalte informații rămân surpriză, sentimentul de anticipare fiind asemănător cu cel al așteptării rezultatelor la jocurile de noroc.
Să îți tratezi vacanța ca pe un bilet la loto poate fi considerată o atitudine excentrică și riscantă, dar este exact ceea ce doresc unii turiști. Până la urmă, și sportul extrem are numeroși fani, în ciuda pericolelor asociate.
Un city break misterios, de exemplu, înseamnă să nu știi în ce oraș vei petrece următoarele zile, până când ajungi la aeroport și primești indicațiile pentru procesul de îmbarcare.
La fel ca la loterie, unde câștigurile nu pot fi anticipate, emoția crește așteptând momentul zero: plecarea, comparată cu o mare extragere a rezultatelor pentru biletul loto. Așa cum aștepți să se încarce numerele norocoase pe loto-online.ro (L2160797Y000396 ONJN) după ce ai jucat numere aleatorii, urmărești detaliile despre călătoria ta misterioasă, pe măsură ce acestea sunt oferite de agenția de turism, de fiecare dată în ultima clipă.
O altă variantă de "mystery holiday", mai simplu de accesat, este cea pe cont propriu, folosind instrumente online. Aceasta este potrivită mai ales în cazul grupurilor mai mari, în care o singură persoană face toate aranjamentele de călătorie, păstrând surpriza pentru ceilalți.
Călătorii "la întâmplare": flexibilitate maximă pentru vacanțe
Dacă opțiunile prezentate mai sus pot fi considerate "extreme", o altă abordare a devenit extrem de răspândită în ultimii ani, inclusiv pe placul românilor. Este vorba despre alegerea de vacanțe aparent "la întâmplare", în sensul că se caută oferte last minute sau prețuri minime în aplicații mobile cu bilete de avion și cu cazare, fără a conta destinația de călătorie sau/și datele în care este realizată "aventura".
Sunt multe astfel de motoare de căutare de servicii turistice în care poți selecta opțiunea "Oriunde". Astfel, ți se afișează de exemplu cele mai ieftine zboruri disponibile într-un anumit interval de timp.
De asemenea, dacă stilul tău de viață (mai ales în plan profesional) îți permite să-ți iei concediu oricând, poți alege o anumită destinație ținând cont doar de momentele în care biletele de zbor și pachetul de cazare ajung la prețuri minime.
Există chiar călători care urmăresc secțiunile Last Minute de pe website-urile unor agenții de turism. Stau cu bagajele făcute, așteptând câteva zile acel moment în care apare oferta ideală, cu plecare în timp extrem de scurt, poate chiar în ziua imediat următoare.
Motivul unei astfel de abordări ține, desigur, de partea financiară: agențiile de turism completează în acest fel locurile pe care nu au reușit să le vândă în mod obișnuit, preferând să își acopere măcar costurile proprii de operare, renunțând la orice adaos comercial.
Trendurile din turism, alimentate de social media
Unii creatori de conținut de pe segmentul de vacanțe și călătorii postează pe rețelele de socializare diverse experiențe inedite, răspunsuri la provocări lansate de urmăritori și alte demersuri ieșite din comun. Acestea atrag audiență tocmai pentru că prezintă abordări originale.
Mai departe, asemenea postări din social media (pe Tik Tok, YouTube, Facebook și Instagram) oferă inspirație altor călători, iar ideea de călătorie misterioasă ajunge să fie încercată de tot mai multe persoane. Se caută așadar toate acele emoții unice resimțite în cadrul unei astfel de experiențe de turism cu totul speciale.
Iată cum, în timp ce marea majoritatea a turiștilor își dorește o vacanță "fără surprize", un concediu despre care cunoaște din timp absolut toate detaliile, o anumită nișă de călători preferă aceste momente în care, în mod voit, nu se mai deține controlul total.
Desigur, se mizează pe faptul că acele surprize vor fi plăcute, căci preferințele generale de călătorie sunt comunicate din start către organizatorii respectivelor experiențe.
Sursa foto - canva.com.