Începerea sezonului estival este aproape. Dacă ai plan să mergi la mare în acest an pentru a te relaxa, poți beneficia și de tratament natural de la malul mării, mai exact de aerosolii marini.
Indiferent dacă îți alegi să-ți petreci vacanța într-o stațiune agitate, ca Mamaia, sau una liniștită, precum Neptun, unde Certion dezvoltă o mulțime de proiecte hoteliere, avantajele mării asupra sănătății rămân aceleași. Aerosolii sunt inhalați prin respirație, iar efectele lor se fac simțite încă din primele zile petrecute la malul mării.
Aerosolii marini reprezintă particule foarte fine de apă sărată și minerale, care se formează natural prin spargerea valurilor și evaporarea apei de mare. Aceștia conțin săruri minerale precum clorură de sodiu, magneziu, calciu și potasiu. Inhalarea acestor particule are efecte benefice asupra sistemului respirator și nu numai.
Beneficiile aerosolilor marini asupra sănătății
Aerosolii marini acționează ca un „detergent” natural pentru căile respiratorii: fluidifică mucusul și favorizează eliminarea acestuia, calmează iritațiile mucoaselor și ajută în afecțiuni precum sinuzită, rinită alergică, bronșită cronică și astm. În special, copiii și persoanele vârstnice beneficiază de efectul decongestionant al aerosolilor, fără apariția unor reacții adverse.
Expunerea regulată la aerul marin ajută la stimularea producției de anticorpi, creșterea rezistenței la infecții respiratorii, reglarea răspunsurilor inflamatorii ale organismului. Efectul este susținut și de ionii negativi din aerul de la mare, care contribuie la echilibrarea funcțiilor organismului.
Briza sărată, mirosul specific și sunetul mării induc o stare de calm, deoarece aerosolii favorizează relaxarea și somnul profund, influențând pozitiv sistemul nervos. În plus, ionii negativi din aerul marin stimulează producerea de serotonină.
Aerosolii și vaporii sărați au un efect ușor antiseptic, deoarece calmează iritațiile și eczemele, ajută în tratamentul dermatitei atopice sau psoriazisului, iar hidratarea naturală a pielii este susținută de prezența mineralelor.
Cine ar trebui să profite de aerosolii de la mare
Astfel de sesiuni de tratament cu aerosoli sunt recomandate copiilor, pentru dezvoltarea sănătoasă a sistemului imunitar și a celui respirator, persoanele cu afecțiuni ORL sau pulmonare cronice, cei care suferă de stres, insomnie sau stări de anxietate și persoanele cu afecțiuni dermatologice. Chiar și în lipsa unor probleme medicale, expunerea la aerul marin este o formă de prevenire naturală, care susține echilibrul fizic și psihic. Expunerea la aerosolii marini poate stimula sistemul imunitar. Un studiu publicat în 2024 a arătat că aerosolii marini conțin bacterii și endotoxine care activează receptori importanți ai sistemului imunitar, precum TLR4 și TLR2/6, precum și factori de transcripție precum NF-κB și IRF, sugerând un potențial efect imunostimulator.
Aerosolii marini pot ameliora simptomele afecțiunilor respiratorii precum astmul, bronșita și bronhopneumopatia obstructivă cronică. Inhalarea acestor particule ajută la fluidificarea mucusului, reducerea inflamației și curățarea căilor respiratorii. De asemenea, conținutul de iod din aerosolii marini favorizează expectorația și curățarea căilor respiratorii, fiind benefic în ameliorarea rinitelor sau rinosinuzitelor.
Un studiu realizat de Universitatea din Gent, Belgia, a indicat că aerosolii marini pot avea un efect pozitiv asupra celulelor canceroase pulmonare și asupra nivelului de colesterol. Cercetătorii au observat că inhalarea aerosolilor marini poate influența expresia genelor asociate cu proliferarea cancerului pulmonar și metabolismul colesterolului.
Specialiștii recomandă minimum 7 - 10 zile petrecute la mare pentru un efect terapeutic durabil, plimbări matinale sau în apropierea țărmului, unde concentrația de aerosoli este mai ridicată, expunere zilnică de minimum 1 - 2 ore în zonele cu vegetație și curenți de aer natural.
Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi